Drept

1. Cauzele de stingere a dreptului la marcă

1.1. Abandonul mărcii

            Abandonul constituie o renunţare tacită a titularului la marcă. Intenţia titularului trebuie să fie clară şi să rezulte din fapte pe durată şi publice. Abandonul este o problemă de fapt. În absenţa unei reglementări exprese, existenţa abandonului se va aprecia de instanţele judecătoreşti.

În practică, s-a considerat ca abandon faptul titularului de a înceta fabricarea produsului pe care se aplica marca, în măsura în care oprirea este irevocabilă. Pe de altă parte, nu poate fi socotit abandon neutilizarea mărcii depuse, nereînnoirea depozitului unei mărci care se foloseşte în continuare de titular sau tolerarea  folosirii mărcii de către terţi.

            Efectele abandonului constau în căderea mărcii în domeniul public sau în transformarea mărcii într-un semn liber. În funcţie de urmarea concretă, marca va deveni uzuală  sau necesară, ori va fi susceptibilă de apropriere.

1.2. Expirarea duratei de protecţie a mărcii

            Împlinirea termenului de ocrotire a mărcii, fără să se efectueze formalităţile de reînnoire a înregistrării, constituie o cauză de stingere a dreptului titularului. În caz de neîndeplinire a condiţiilor prevăzute de art. 29, alin. 5 al Legii nr. 84 din 1998, înregistrarea mărcii rămâne fără efect de la data expirării ultimei perioade de protecţie. În ceea ce priveşte expirarea duratei de protecţie, Legea nr. 84 din 1998 are în vedere atât marca înregistrată naţional, cât şi marca înregistrată internaţional.

1.3. Renunţarea titularului mărcii

            Titularul poate să renunţe la marcă, potrivit art. 44, alin. 1 al Legii nr. 84 din 1998, pentru toate sau numai pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată. Renunţarea titularului mărcii la drepturile sale trebuie să fie expresă şi să se facă printr-o declaraţie scrisă, care se adresează Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

1.4. Nulitatea mărcii

            Nulitatea reprezintă o cauză de invalidare a mărcii şi nu de stingere, având un efect retroactiv. Legea română din 1998 dispune, prin art. 48, alin. 1, că orice persoană interesată poate cere Tribunalului Municipiului Bucureşti anularea înregistrării mărcii pentru oricare dintre următoarele motive: înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 5, alin. 1; înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 6; înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credinţă; înregistrarea mărcii aduce atingere dreptului la imagine sau numelui patronimic al unei persoane; înregistrarea mărcii aduce atingere unor drepturi anterior dobândite cu privire la o indicaţie geografică protejată, un desen sau un model indu]strial protejat sau un alt drept de proprietate industrială protejat ori cu privire la un drept de autor.

În situaţia în care înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credinţă, acţiunea în anulare poate fi introdusă oricând în perioada de protecţie a mărcii. Pentru celelalte motive, anularea înregistrării mărcii poate fi cerută în termen de 5 ani. Acest termen curge de la data înregistrării mărcii.

1.5. Decăderea din dreptul la marcă

            Legea din 1998 prevede în mod expres, decăderea titularului din drepturile conferite de marcă. În conformitate cu textul art. 45, cauzele de decădere constau în următoarele:

1. fără motive justificate, marca nu a făcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată;
2. după data înregistrării, marca a devenit, ca urmare a acţiunii sau inacţiunii titularului, uzuală în comerţul cu un produs sau cu un serviciu pentru care a fost înregistrată;
3. după data înregistrării şi ca urmare a folosirii mărcii de către titular sau cu consimţământul acestuia, marca a devenit susceptibilă de a induce publicul în eroare, în special cu privire la natura, calitatea sau la provenienţa geografică a produselor sau a serviciilor pentru care a fost înregistrată;
4. marca a fost înregistrată de o persoană neavând calitatea prevăzută la art. 3 lit. g.

Exploatarea mărcii implică folosirea ei efectivă. Constituind un mod de conservare  dreptului la marcă, folosirea trebuie să fie reală şi serioasă.

2. Radierea înregistrării internaţionale

            În conformitate cu prevederile Aranjamentului de la Madrid, din 1891, cu modificările ulterioare, mărcile înregistrate internaţional pot fi radiate în următoarele situaţii:

1. la cererea titularului, care poate oricând să renunţe la protecţie în una sau mai multe dintre ţările contractante, printr-o declaraţie remisă administraţiei ţării sale, pentru a fi comunicată Biroului internaţional, care o va notifica ţărilor la care se referă renunţarea (art. 8^bis);
2. pronunţarea unei hotărâri de invalidare a mărcii de către autorităţile competente, notificată Biroului internaţional;
3. transmiterea mărcii nu poate fi înscrisă în registrul internaţional, ca urmare a refuzului ţării noului titular de a-şi da consimţământul sau pentru că a fost făcută în favoarea unei persoane care nu avea dreptul să ceară o înregistrare internaţională (art. 9^bis,alin. 3);
4. neplata taxelor în termenele stabilite (art. 8).