Pin It

Art. 28 alin. 2 din Ordonanţa de Urgenţă  a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului a abrogat prevederile referitoare la concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului cuprinse în art. 98, 99, 121, 122, 123, 125, 1251, 129 şi în art. 138 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

 

1.Concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului

   Conform art. 1 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă  a Guvernului nr. 148/2005, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea de către acesta a vârstei de 7 ani (art. 12 alin. 1 lit. a din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap) precum şi de o indemnizaţie lunară în cuantum de 600 lei (RON).

   Art. 1 alin. 2 din Ordonanţa de Urgenţă  a Guvernului nr. 148/2005 dispune că cele 12 luni prevăzute la art. 1 alin. 1 pot fi constituite integral şi din perioadele în care persoanele s-au aflat în una sau mai multe dintre următoarele situaţii:

  1. a) şi-au însoţit şoţul/soţia trimis/trimisă în misiune permanentă în străinătate;
  2. b) au beneficiat de indemnizaţie de şomaj, stabilită conform legii;
  3. c) au beneficiat de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii;
  4. d) au realizat perioade asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, în condiţiile prevăzute la art. 38 alin. 1 din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. e) au realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii în condiţiile prevăzute de actele normative cu caracter special care reglementează concedierile colective;
  6. f) au realizat în sistemul public de pensii, anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, perioade de stagiu de cotizare pe bază de contract de asigurare socială;
  7. g) au beneficiat de indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 ani, respectiv până la vârsta de 7 ani în cazul copilului cu handicap ( 12 alin. 1 lit. a din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap);
  8. h) au beneficiat de pensii de invaliditate;
  9. i) au beneficiat de concediu fără plată pentru a participa la cursuri de formare şi perfecţionare profesională din iniţiativa angajatorului sau la care acesta şi-a dat acordul, organizate în condiţiile legii;
  10. j) au lucrat cu contract individual de muncă în străinătate, pe baza acordurilor guvernamentale bilaterale încheiate de România cu alte state;
  11. k) se află în perioada de întrerupere temporară a activităţii, din iniţiativa angajatorului, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, potrivit legii;
  12. l) se află în perioada de 60 de zile de la absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, cu examen de licenţă sau de diplomă, în vederea angajării ori, după caz, trecerii în şomaj, potrivit legii.

   Perioada concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau de până la 7 ani în cazul copilului cu handicap constituie vechime în muncă şi în serviciu, care se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu aceasta (art. 18 alin. 7 din Ordonanţa de Urgenţă  a Guvernului nr. 148/2005).

 

  1. Stimulentul lunar

    Persoanele care sunt îndreptăţite să beneficieze de indemnizaţia pentru creşterea copilului, reglementată de prezenta ordonanţă de urgenţă, şi realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit beneficiază de un stimulent în cuantum lunar de 100 lei (art. 3 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă  a Guvernului nr. 148/2005).

   Stimulentul prevăzut se acordă şi persoanelor care au fost îndreptăţite să beneficieze de indemnizaţia pentru creşterea copilului reglementată de dispoziţiile aplicabile până la data intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă  a Guvernului nr. 148/2005, cuprinse în: Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 221/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor precum şi în alte acte normative referitoare la stabilirea şi acordarea acestui drept, denumite în continuare acte normative speciale.

   În cazul persoanelor care beneficiază de indemnizaţia pentru creşterea copilului şi solicită dreptul la stimulent, plata acestei indemnizaţii se suspendă.

 

  1. Persoane care beneficiază de indemnizaţia şi de stimulentul prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005

A). De indemnizaţia şi stimulentul lunar beneficiază, opţional, oricare dintre părinţii fireşti ai copilului (art. 5 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005).

B). Beneficiază de aceleaşi drepturi şi una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, cu excepţia asistentului maternal profesionist, precum şi persoana care a fost numită tutore (art. 5 alin. 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005). În acest caz,  acordarea acordarea indemnizaţiei şi a  stimulentului lunar se face ţinându-se seama de perioada de 12 luni anterioare datei la care, după caz, s-a aprobat adopţia, a fost făcută încredinţarea, s-a instituit plasamentul sau tutela.

 

  1. Condiţii pentru acordarea concediului şi a indemnizaţiei

 

    Potrivit art. 7, drepturile prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 se acordă în situaţia în care solicitantul îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

  1. a) este cetăţean român, cetăţean străin sau apatrid;
  2. b) are, conform legii, domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României;
  3. c) locuieşte împreună cu copilul/copiii pentru care solicită drepturile şi se ocupă de creşterea şi îngrijirea acestuia/acestora.

  Concediul şi indemnizaţia lunară precum şi stimulentul se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. 2, după data de 1 ianuarie 2006 (art. 6 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005). Se ia în calcul la stabilirea celor 3 naşteri şi naşterea survenită până la data de 31 decembrie 2005 inclusiv, în situaţia în care solicitanţii drepturilor prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 îndeplinesc condiţiile de acordare a acestora după data de 1 ianuarie 2006 (art. 6 alin. 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005).

   Durata de acordare a concediului prevăzut de art. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 se prelungeşte corespunzător, în cazul suprapunerii a două sau trei situaţii de natură a genera acest drept, în condiţiile prevăzute de art. 6 alin. 1 şi 2. În aceste cazuri se acordă o singură indemnizaţie, în cuantumul prevăzut de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005.

  Persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 au dreptul la concediu fără plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului după primele 3 naşteri sau, după caz, după primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. 2. Durata acestui concediu este de 3 luni şi se acordă integral, o singură dată, fiecăruia dintre părinţii fireşti ai copilului sau, după caz, persoanelor prevăzute la art. 5 alin. 2, în perioada până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv a vârstei de 7 ani în cazul copilului cu handicap (art. 12 alin. 1 lit. a din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap).

  Cererea pentru acordarea concediului fără plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului se depune şi se înregistrează la angajator, pe baza livretului de familie sau a certificatului de naştere al copilului.

  Perioada în care o persoană beneficiază de concediu fără plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în vederea stabilirii drepturilor prevăzute de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, a drepturilor stabilite de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă precum şi în vederea stabilirii indemnizaţiilor de asigurări de sănătate prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.

   Situaţia copilului născut mort sau situaţia în care acesta moare în perioada corespunzătoare concediului de maternitate nu se are în vedere la stabilirea primelor 3 naşteri pentru care se acordă drepturile prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005.

  

  1. Alte dispoziţii referitoare la susţinerea familiei în vederea creşterii copilului

  A). Art. 8 alin. 1 dispune că drepturile reprezentând indemnizaţia şi  stimulentul lunar se acordă, la cerere, în baza următoarelor documente, după caz:

  1. a) actul de identitate al solicitantului;
  2. b) certificatul de naştere al copilului şi, după caz, livretul de familie;
  3. c) certificatul de persoană cu handicap al copilului, după caz;
  4. d) adeverinţă eliberată de autorităţile competente sau de către angajator, după caz, din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 1;
  5. e) adeverinţă eliberată de plătitorul indemnizaţiei de maternitate sau, după caz, alte dovezi, din care să reiasă ultima zi de concediu de maternitate, în situaţia prevăzută la art. 10 alin. 1 lit. a;
  6. f) declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că solicitantul nu beneficiază în acelaşi timp de indemnizaţie de maternitate, în situaţia prevăzută la art. 10 alin. 1 lit. b;
  7. g) declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că celălalt părinte natural sau, după caz, o altă persoană dintre cele prevăzute la art. 5 alin. 2 nu beneficiază de drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă;
  8. h) declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului şi că acesta nu este încredinţat sau dat în plasament nici unui organism privat autorizat sau serviciu public autorizat ori unei persoane fizice;
  9. i) dovada eliberată de autorităţile competente, de angajatori sau, după caz, declaraţie pe propria răspundere, din care să rezulte că solicitantul se află în concediu pentru creşterea copilului - pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2;
  10. j) dovada eliberată de autorităţile competente sau, după caz, declaraţie pe propria răspundere, din care să rezulte că solicitantul realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 3;
  11. k) dovada eliberată de autorităţile competente sau de către angajator, după caz, din care să rezulte încadrarea în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. 2;

   k1) dovada eliberată de autorităţile competente pentru realizarea veniturilor din activităţi independente sau, după caz, din activităţi agricole şi a plăţii impozitului pentru acestea

  1. l) alte acte necesare, după caz, stabilirii dreptului, prevăzute în normele metodologice pentru aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

   Cererile pentru acordarea indemnizaţiei şi a stimulentului şi documentele din care rezultă îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a acestora se depun la primăria comunei, oraşului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti, pe raza căreia solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.

  Până la data de 10 a fiecărei luni, primăriile au obligaţia de a transmite cererile înregistrate în luna anterioară, însoţite de documentele justificative, la direcţiile judeţene pentru dialog, solidaritate socială şi familie, respectiv la direcţia pentru dialog, solidaritate socială şi familie a municipiului Bucureşti, denumite în continuare direcţii teritoriale.

  Cererile se soluţionează în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării la direcţia teritorială, prin decizie de admitere sau, după caz, de respingere, emisă de  către directorul executiv. Decizia se comunică solicitantului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii.

  Concediul pentru creşterea copilului se acordă, la cerere, de către angajatori.

  B). Drepturile prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 nu pot fi urmărite silit decât în vederea recuperării sumelor încasate necuvenit cu acest titlu.  Asupra acestor drepturi nu se datorează celelalte contribuţii sociale obligatorii stabilite de lege.

   Perioada în care o persoană beneficiază de concediu şi de indemnizaţia lunară  pentru creşterea copilului constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în vederea stabilirii drepturilor prevăzute de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

  Drepturile prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 se achită lunar beneficiarului, reprezentantului legal ori mandatarului acestora, împuternicit prin procură, pe bază de mandat poştal sau, după caz, în cont curent personal ori cont de card.

C). Indemnizaţia şi stimulentul, acordate în condiţiile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005,  se cuvin şi se plătesc după cum urmează:

  1. a) începând cu ziua următoare celei în care încetează, conform legii, concediul de maternitate, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată;
  2. b) începând cu data naşterii copilului, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată, în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate şi a indemnizaţiei aferente;
  3. c) începând cu data adopţiei, a instituirii tutelei, plasamentului sau încredinţării, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data la care s-au aprobat ori, după caz, s-au instituit măsurile de protecţie a copilului;
  4. d) de la data depunerii cererii, pentru toate celelalte situaţii, inclusiv pentru cazul în care cererea a fost depusă peste termenele prevăzute la lit. a, b şi c.

   Pentru fracţiunile de lună, cuantumul drepturilor prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 se stabileşte proporţional, în funcţie de numărul zilelor calendaristice din luna respectivă pentru care acestea se cuvin şi se acordă.

D). Conform art. 11 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, plata drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă încetează cu ziua următoare celei în care:

  1. a) copilul a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv de 7 ani, în cazul copilului cu handicap;
  2. b) a avut loc decesul copilului.

   E). Plata drepturilor prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 se suspendă, potrivit art. 12 alin. 1, începând cu luna următoare celei în care:

  1. a) beneficiarul este decăzut din drepturile părinteşti;
  2. b) beneficiarul este îndepărtat, conform legii, de la exercitarea tutelei;
  3. c) beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea încredinţării copilului spre adopţie;
  4. d) beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea menţinerii măsurii de plasament;
  5. e) beneficiarul execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile;
  6. f) copilul este abandonat ori este internat într-o instituţie de ocrotire publică sau privată;
  7. g) beneficiarul a decedat;
  8. h) se constată că timp de 3 luni consecutive se înregistrează mandate poştale returnate.

   Reluarea plăţii drepturilor suspendate în situaţiile prevăzute la art. 12 alin. 1 se face la cerere, începând cu luna următoare celei în care se depune cererea.

   Plata indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului se suspendă începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit (art. 12 alin. 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005). Plata acestei indemnizaţii nu se suspendă în situaţia în care beneficiarii acestei indemnizaţii primesc diverse sume în baza legii, contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creşterea copilului, altele decât cele rezultate din desfăşurarea efectivă a unei activităţi profesionale.

   Plata indemnizaţiei se suspendă în situaţia în care persoanele, pentru care se asigură continuitatea plăţii acesteia în condiţiile prevăzute la art. 24 alin. 1 lit. a, nu depun cererea în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă (art. 12 alin. 22 din  Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005).

  Plata stimulentului prevăzut de art. 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 se suspendă începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul nu mai realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003  (art. 12 alin. 3 din  Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005).

   În situaţia în care beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 7 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, plata drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se suspendă începând cu ziua următoare celei în care condiţiile respective nu mai sunt îndeplinite (art. 12 alin. 4 din  Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005).

   Reluarea plăţii drepturilor suspendate în situaţiile prevăzute la alin. 2, 22, 3 şi 4 se face începând cu data depunerii cererii.

    În situaţiile de suspendare a drepturilor prevăzute de art. 12, acestea pot fi solicitate şi de către o altă persoană îndreptăţită, dacă îndeplineşte cerinţele prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005. Aceste drepturi se cuvin şi se acordă noului beneficiar de la data suspendării, dacă cererea a fost depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data la care a operat suspendarea, respectiv de la data cererii, dacă cererea a fost depusă după acest termen.

   Beneficiarul drepturilor prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 este obligat să comunice în scris primăriei orice modificare intervenită în situaţia sa, de natură să determine încetarea sau suspendarea plăţii drepturilor, în termen de 15 zile lucrătoare de la apariţia acesteia. Comunicarea se transmite de către primărie direcţiei teritoriale în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării.

F). Art. 24 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 dispune că prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică şi persoanelor care, la data de 31 decembrie 2005, se aflau în una dintre următoarele situaţii:

  1. a) în plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului, reglementată de dispoziţiile cuprinse în actele normative speciale prevăzute la art. 3 alin. 2; pentru aceste persoane, drepturile prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 se cuvin şi se acordă începând cu data de 1 ianuarie 2006 în baza dosarelor transmise la direcţiile teritoriale de către plătitorii acestui drept.
  2. b) în concediu de maternitate şi în plata indemnizaţiei aferente şi care, după încheierea acestei perioade, ar fi fost îndreptăţite să beneficieze de indemnizaţia pentru creşterea copilului reglementată de dispoziţiile cuprinse în actele normative speciale prevăzute la art. 3 alin. 2;  pentru aceste persoane, drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se cuvin şi se acordă începând cu ziua următoare celei în care încetează, conform legii, concediul de maternitate, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, respectiv de la data depunerii cererii, dacă a fost depusă după acest termen.
  3. c) ar fi fost îndreptăţite să beneficieze de indemnizaţia pentru creşterea copilului reglementată de dispoziţiile cuprinse în actele normative speciale prevăzute la art. 3 alin. 2 şi nu au solicitat acest drept; pentru aceste persoane, drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se cuvin şi se acordă în condiţiile prevăzute la art. 10 alin. 1, respectiv, începând cu ziua următoare celei în care încetează, conform legii, concediul de maternitate, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată; începând cu data naşterii copilului, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată, în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate şi a indemnizaţiei aferente; începând cu data adopţiei, a instituirii tutelei, plasamentului sau încredinţării, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data la care s-au aprobat ori, după caz, s-au instituit măsurile de protecţie a copilului.
  4. d) cererile privind acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, reglementată de dispoziţiile cuprinse în actele normative speciale prevăzute la art. 3 alin. 2, nu au fost soluţionate până la data de 31 decembrie 2005 inclusiv; pentru aceste persoane, drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se cuvin şi se acordă în condiţiile prevăzute la art. 10 alin. 1, respectiv, începând cu ziua următoare celei în care încetează, conform legii, concediul de maternitate, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată; începând cu data naşterii copilului, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată, în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate şi a indemnizaţiei aferente; începând cu data adopţiei, a instituirii tutelei, plasamentului sau încredinţării, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data la care s-au aprobat ori, după caz, s-au instituit măsurile de protecţie a copilului.

   Drepturile prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 se acordă şi persoanelor care, până la data de 31 octombrie 2006, au realizat în sistemul public de pensii perioade de stagiu de cotizare de cel puţin 10 luni în ultimele 12 luni anterioare datei naşterii copilului (art. 24 alin. 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005); pentru aceste persoane, drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se cuvin şi se acordă în condiţiile prevăzute la art. 10 alin. 1, respectiv, începând cu ziua următoare celei în care încetează, conform legii, concediul de maternitate, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată; începând cu data naşterii copilului, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată, în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate şi a indemnizaţiei aferente; începând cu data adopţiei, a instituirii tutelei, plasamentului sau încredinţării, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data la care s-au aprobat ori, după caz, s-au instituit măsurile de protecţie a copilului.

  Condiţia prevăzută la art. 1 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 (respectiv, ca începând cu data de 1 ianuarie 2006, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, să fie realizate timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal) se consideră a fi îndeplinită de persoanele prevăzute la art. 24 alin. 1 şi 2.