1. Categorii de titluri de protecţie
Noţiunea de titluri de protecţie, potrivit art.1, alin. 4 din Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, cuprinde toate formele de brevete industriale admise în legislaţiile ţărilor Uniunii.
Brevetul de invenţie este un titlu de protecţie specific, care asigură titularului dreptului exclusiv de exploatare. Legislaţiile naţionale consacră brevetul de invenţie fie ca titlu unic, fie împreună cu alte forme de protecţie juridică.
Certificatul de utilitate asigură protecţia invenţiilor, care nu sunt supuse procedurii prealabile de obţinere a unui aviz documentar. Denumit şi mic brevet, certificatul de utilitate se acordă, mai ales, pentru invenţiile de importanţă redusă. Certificatul de utilitate produce aceleaşi efecte ca brevetul de invenţie.
Certificatul adiţional se acordă pentru invenţiile complementare. Acest titlu de protecţie se solicită de titularul brevetului principal.
Brevetul de importaţiune se acordă pentru o invenţie brevetată într-o altă ţară. Brevetul de importaţiune este reglementat în legislaţiile din Chile, Iran, Turcia şi Tunisia.
Consacrat de Convenţia de la München din 1973, brevetul european se eliberează printr-o procedură unică de Oficiul European de Brevete. De la data eliberării, brevetul european reprezintă un fascicul de brevete naţionale. Brevetul european are un regim juridic dublu. Astfel, condiţiile de brevetabilitate, întinderea protecţiei şi dreptul la calitatea de titular sunt stabilite de Convenţie, iar drepturile şi obligaţiile titularului, precum şi sancţiunile de legislaţiile naţionale.
2. Sisteme de acordare a titlurilor de protecţie
Legislaţiile naţionale consacră mai multe sisteme de acordare a titlurilor de protecţie. În funcţie de reglementările existente, se cunosc mai multe sisteme legislative: sistemul examenului de formă; sistemul examenului de fond; sistemul examenului amânat; sistemul examenului mixt.
În sistemul examenului de formă sau neexamenului prealabil, brevetul se acordă fără examinarea noutăţii, pe riscul şi pericolul inventatorului. Organul de stat competent constată numai dacă cererea de brevet îndeplineşte condiţiile legale pentru constituirea depozitului reglementar.
În sistemul examenului de fond sau examenului prealabil, brevetul se eliberează pe baza verificării noutăţii invenţiei. Examenul prealabil presupune verificarea îndeplinirii atât a condiţiilor pentru constituirea depozitului reglementar, cât şi a condiţiilor pentru existenţa invenţiei brevetabile.
În sistemul examenului amânat sau examenului întârziat, procedura de eliberare a brevetului este formată din două etape. În prima etapă, a cărei durată este stabilită de lege, se examinează constituirea depozitului reglementar şi se publică cererea de brevet, asigurându-se titularului o protecţie provizorie. În cea de a doua etapă, care intervine la cerere sau din oficiu, se verifică elementele de existenţă a invenţiei şi se publică descrierea depusă, acordându-se brevetul definitiv.
În sistemul examenului mixt, brevetul se acordă, în funcţie de obiectul invenţiei, pe baza unui examen de fond ori a unui examen de formă. Sistemul mixt îmbină examinarea condiţiilor de formă pentru constituirea depozitului reglementar cu cele de fond pentru existenţa invenţiei brevetabile.
3. Durata de valabilitate a titlurilor de protecţie
În legislaţiile naţionale, titlurile de protecţie pentru invenţii au o durată diferită. Fiind limitate în timp, titlurile de protecţie au un caracter temporar. Aceasta a fost determinată de considerente sociale, pentru a permite progresul economic şi tehnico-ştiinţific, prin folosirea liberă şi gratuită a invenţiei după trecerea în domeniul public. Durata maximă de valabilitate a unui brevet este de 20 de ani. Regula perioadei maxime este admisă în majoritatea legislaţiilor naţionale (Algeria, Belgia, Canada, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, România, Suedia, s.a.m.d.).