Drepturile asupra invenţiilor se pot transmite, în tot sau în parte, unei alte persoane. În conformitate cu art. 47, alin. 1 al Legii nr. 64 din1991, pot fi transmise dreptul la brevet, dreptul la acordarea brevetului şi drepturile ce decurg din brevet.
1. Contractul de cesiune
Prin contractul de cesiune, titularul brevetului, cedentul, transmite dreptul său asupra titlului de protecţie unei alte persoane, cesionar. Cesiunea poate fi definitivă sau temporară. În cazul cesiunii temporare, cedentul îşi rezervă dreptul, la expirarea duratei de valabilitate, de a relua brevetul. Această cesiune are natura juridică a unei vânzări cu pact de răscumpărare.
Obiectul contractului de cesiune îl constituie dreptul asupra unui brevet existent, adică a totalităţii drepturilor transmisibile. În situaţia în care brevetul de invenţie este expirat sau nul, obiectul cesiunii nu este valabil.
În sfera de cuprindere, cesiunea poate fi totală sau parţială. Cesiunea este totală dacă cedentul transmite brevetul în întregul său. Cesionarul va dobândi toate drepturile titularului de brevet şi pentru tot teritoriul pe care invenţia este protejată. Cesiunea este parţială, dacă cedentul nu transmite ansamblul drepturilor conferite de brevet. Limitarea se poate referi la drepturile transmise, aplicaţiile posibile, întinderea în spaţiu sau perioada de timp. Cesiunea parţială implică un regim de coproprietate asupra brevetului de invenţie. Cesiunea poate fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.
Efectele contractului se concretizează prin drepturile şi obligaţiile părţilor. Cesionarul dobândeşte dreptul asupra brevetului, în total sau în parte, şi dreptul la acţiunea în contrafacere, pentru acte posterioare cesiunii. Principalele obligaţii ale cedentului sunt de a preda obiectul contractului şi de a garanta pentru vicii ascunse şi evicţiune. Obligaţia de predare a obiectului contractului implică acceptarea actelor de exploatare a invenţiei de către cesionar. Cesionarul are, în principal, obligaţiile de a plăti preţul cesiunii şi de a exploata invenţia. Preţul cesiunii poate fi stabilit în sumă fixă sau proporţional cu sumele realizate. De asemenea, preţul poate fi fixat într-o sumă proporţională cu beneficiile obţinute sau sub forma unei redevenţe proporţională cu volumul producţiei.
Contractul de cesiune încetează prin convenţia părţilor. În mod obişnuit, cesiunea ia sfârşit la expirarea duratei de valabilitate a brevetului, fără posibilitatea de a depăşi perioada de protecţie a invenţiei. În cazul în care brevetul este anulat, cesiunea se desfiinţează, contractul fiind fără obiect.
2. Contractul de licenţă
Prin contractul de licenţă, titularul unui brevet, licenţiatorul, transmite unui beneficiar, licenţiat, în tot sau în parte, dreptul său exclusiv de exploatare, în schimbul plăţii unui preţ.
Conţinutul şi efectele licenţei sunt reglementate de legea contractului, care se determină de către părţi în conformitate cu principiul autonomiei de voinţă. Contractul de licenţă este bilateral, consensual, intuitu personae, cu titlu oneros, comutativ şi cu executare succesivă.
Legea privind brevetele de invenţie nu conţine prevederi referitoare la contractul de licenţă. În absenţa unei reglementări speciale, raporturile contractule dintre părţi sunt supuse dispoziţiilor dreptului comun. Prin analogie, se consideră că licenţa voluntară are valoarea unui contract de locaţiune.
Obiectul contractului de licenţă îl formează autorizarea sau acordarea dreptului ca o invenţie brevetată să fie folosită de către partener.
Contractele de licenţă pot fi clasificate după mai multe criterii. În funcţie de întinderea drepturilor care se atribuie prin contract, licenţa este de două feluri: exclusivă sau neexclusivă. Prin licenţa exclusivă, licenţiatorul renunţă la posibilitatea de a mai acorda licenţe, iar licenţiatul are un drept exclusiv de utilizare a invenţiei. Licenţa exclusivă poate fi atenuată şi absolută, după cum licenţiatorul renunţă sau nu la folosirea obiectului contractului. Prin licenţa neexclusivă licenţiatorul are dreptul de a utiliza sau transmite brevetul, iar licenţiatul de a folosi invenţia în condiţiile convenite.
După caracterul lor, licenţele se împart în două categorii: nelimitate şi limitate. În licenţa nelimitată, licenţiatul beneficiază de exclusivitate pe toată durata de valabilitate a brevetului. Licenţiatul poate acorda licenţe simple sau sublicenţe. În licenţa limitată, dreptul de folosire a invenţiei prezintă unele îngrădiri. Drepturile licenţiatului pot fi limitate cu privire la modul de aplicare a invenţiei, utilizarea obiectului contractului, perioada de timp, întinderea în spaţiu, cantitatea de obiecte produse, preţurile de vânzare.
În funcţie de izvorul lor, licenţele se pot grupa în licenţe voluntare şi obligatorii. Licenţa voluntară are ca izvor voinţa părţilor. Licenţa obligatorie are ca izvor legea, care autorizează folosire a unei invenţii fără consimţământul titularului de brevet.
Contractul de licenţă produce în sarcina părţilor un număr de drepturi şi obligaţii. Licenţiatorul are obligaţia de a remite obiectul contractului şi obligaţia de garanţie. În calitate de titular al brevetului, el este ţinut, în principiu, să plătească şi taxele legale. Licenţiatorul are şi obligaţia de garanţie pentru vicii, precum şi împotriva evicţiunii. Licenţiatul are obligaţia de exploatare a licenţei şi obligaţia de plată a preţului. Exploatarea invenţiei trebuie să fie personală, serioasă, loială şi efectivă.
Contractul de licenţă încheiat pe durată determinată încetează la expirarea termenului convenit de părţi. Dacă licenţa este acordată pe o durată nedetermintă, contractul încetează la expirarea perioadei de validitate a brevetului, invenţia trecând în domeniul liberei concurenţe.
3. Transmiterea succesorală a drepturilor asupra invenţiilor
Prin textul art. 47, alin. 2 al Legii nr. 64 din 1991 se dispune că dreptul la brevet, dreptul la acordarea brevetului şi drepturile ce decurg din brevet pot fi transmise, în tot sau în parte, şi prin succesiune legală ori testamentară.
4. Licenţele obligatorii
Dreptul exclusiv conferit de brevet poate fi acordat unei alte persoane în baza unei hotărâri judecătoreşti. Pentru a preveni abuzurile care ar putea să rezulte din exercitarea acestui drept, instituirea licenţei obligatorii asigură respectarea obligaţiei de exploatare a invenţiei. În sistemul legislaţiei actuale, orice persoană interesată poate cere Tribunalului Bucureşti acordarea unei licenţe obligatorii. În conformitate cu alin.1 şi 2 ale art. 48 din Legea nr. 64 din 1991, acordarea unei licenţe obligatorii implică îndeplinirea următoarelor condiţii:
- expirarea unui termen de 4 ani de la data de depozit a cererii de brevet sau de 3 ani de la acordarea brevetului, socotindu-se termenul care expiră cel mai târziu;
- invenţia nu a fost aplicată sau a fost insuficient aplicată pe teritoriul ţării noastre;
- titularul brevetului de invenţie nu poate să-şi justifice inacţiunea;
- nu s-a ajuns la o înţelegere cu titularul brevetului privind condiţiile şi modalităţile de utilizare a invenţiei.