Venitul minim garantat se asigură prin acordarea ajutorului social lunar, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 416/2001.
Instituirea venitului minim garantat se întemeiază pe principiul solidarităţii sociale, în cadrul unei politici naţionale de asistenţă socială.
- Beneficiarii ajutorului social
Au dreptul la un venit minim garantat ca formă de asistenţă socială:
A). Familiile şi persoanele singure, cetăţeni români sau cetăţeni ai altor state/apatrizi, care au reşedinţa sau, după caz, domiciliul în România, în condiţiile legislaţiei române.
Termenul “familie” desemnează soţul şi soţia sau soţul, soţia şi copiii lor necăsătoriţi, care au domiciliul ori reşedinţa comună prevăzută în actele de identitate şi gospodăresc împreună (art. 2 alin. 1din Legea nr. 416/2001).
Art. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 416/2001 prevede că sintagma “care locuiesc şi gospodăresc împreună” desemnează persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
- au domiciliul sau, după caz, reşedinţa comune;
- contribuie împreună la achiziţionarea sau la realizarea unor bunuri şi a unor venituri din valorificarea acestora ori la consumul acestora.
Se consideră familie şi:
- persoana care locuieşte împreună cu copiii aflaţi în întreţinerea sa şi se află în una dintre următoarele situaţii: este necăsătorită; este văduvă; este divorţată; al cărei soţ/soţie este declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească; nu a împlinit vârsta de 18 ani şi se află în una dintre situaţiile prevăzute.
- fraţii fără copii, care gospodăresc împreună şi care nu au domiciliul sau reşedinţa comună cu părinţii.
- bărbatul şi femeia necăsătoriţi, cu copiii lor şi ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc şi gospodăresc împreună.
Prin termenul “copil” se înţelege copilul provenit din căsătoria soţilor, copilul unuia dintre soţi, copilul adoptat precum şi copilul dat în plasament familiei sau persoanei ori pentru care s-a instituit tutela sau curatela, potrivit legii.
Conform art. 4 din Normele metodologice, sintagma “ copiii aflaţi în întreţinere ” desemnează, după caz:
- copiii până la vârsta de 18 ani sau, dacă urmează o formă de învăţământ la cursuri de zi, prevăzută de lege, până la finalizarea acestor cursuri, fără a depăşi vârsta de 26 de ani;
- tinerii în vârstă de peste 18 ani care, în condiţiile legii, sunt declaraţi persoane cu handicap grav sau accentuat ori sunt încadraţi în gradul I sau II de invaliditate.
Prin termenul ”persoană singură “ se înţelege persoana care a împlinit vârsta de 18 ani, locuieşte şi se gospodăreşte singură.
B). Soţii despărţiţi în fapt, dacă ancheta socială atestă situaţia existentă şi justifică acordarea venitului minim garantat.
C). Persoanele fără domiciliu sau reşedinţă şi fără locuinţă, aflate în situaţie de nevoie, pe baza declaraţiei pe propria răspundere că nu au solicitat ajutorul social de la alte primării.
- Nivelul venitului minim garantat
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 416/2001, nivelul lunar al venitului minim garantat este de:
- a) 166 lei (RON) pentru familiile formate din două persoane;
- b) 231 lei (RON) pentru familiile formate din 3 persoane;
- c) 287 lei (RON) pentru familiile formate din 4 persoane;
- d) 341 lei (RON) pentru familiile formate din 5 persoane;
- e) câte 23 lei (RON) pentru fiecare altă persoană peste numărul de 5 persoane, care face parte din familie, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 416/2001.
În situaţia persoanelor singure, nivelul lunar al venitului minim garantat este de 92 lei (RON).
Persoanele apte de muncă, ce nu realizează venituri din salarii sau din alte activităţi, se iau în considerare la stabilirea numărului membrilor de familie pentru determinarea nivelului de venit pe familie numai dacă fac dovada faptului că sunt în evidenţa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, pentru încadrare în muncă şi nu au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de aceste agenţii. Agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă va transmite primarilor, în prima lună a fiecărui trimestru, tabelul nominal cu persoanele care sunt în căutarea unui loc de muncă ori au participat la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de aceste agenţii.
- Stabilirea şi plata ajutorului social
Ajutorul social se acordă pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere, însoţite de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile membrilor acesteia (art. 9 alin. 1 din Legea nr. 416/2001). Existenţa oricăror alte venituri decât cele care pot fi dovedite cu acte se menţionează în declaraţia pe propria răspundere a persoanei care solicită ajutorul social. Cererea şi declaraţia pe propria răspundere se semnează şi se înaintează de către reprezentantul familiei care poate fi, după caz: unul dintre membrii familiei care are capacitate deplină de exerciţiu; în cazurile prevăzute de lege, tutorele sau curatorul persoanei îndreptăţite; persoana care asigură creşterea şi îngrijirea copiilor, dacă aceasta are capacitate deplină de exerciţiu sau, după caz, reprezentantul legal al acesteia (în situaţiile prevăzute la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 416/2001).
Titularul ajutorului social este reprezentantul familiei, iar beneficiarul ajutorului social este familia.
Cererea de acordare a ajutorului social şi declaraţia pe propria răspundere se înregistrează la primarul localităţii în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa titularul; în cazul cetăţenilor străini sau apatrizi, documentele prevăzute se depun la primarul localităţii în a cărei rază teritorială aceştia îşi au reşedinţa sau, după caz, domiciliul.
În cazul persoanelor fără domiciliu sau reşedinţă şi fără locuinţă, aflate în situaţie de nevoie, cererea se înregistrează la primarul localităţii sau, după caz, al sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială trăiesc acestea.
Cererea de acordare a ajutorului social se soluţionează în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării.
În vederea verificării îndeplinirii de către solicitant a condiţiilor de acordare a ajutorului social, primarul dispune în mod obligatoriu efectuarea anchetei sociale, în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii.
Ancheta socială se efectuează de personalul serviciului public de asistenţă socială din subordinea consiliului local sau, după caz, de persoanele cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale din aparatul propriu de specialitate al primarului.
Răspunderea asupra conţinutului anchetei sociale revine şi persoanelor care au efectuat şi au semnat ancheta socială.
În cazul în care solicitantul refuză să furnizeze informaţiile necesare pentru întocmirea anchetei sociale, se consideră că familia acestuia nu îndeplineşte condiţiile de acordare a ajutorului social.
Stabilirea dreptului la ajutorul social şi a cuantumului acestuia se face prin dispoziţie scrisă a primarului.
În termen de maximum 10 zile lucrătoare de la efectuarea anchetei sociale, primarul are obligaţia să emită dispoziţia de acordare sau de respingere a cererii privind ajutorul social.
Dispoziţia primarului se comunică titularului ajutorului social, în termen de maximum 5 zile de la data emiterii.
Dreptul la ajutorul social se acordă începând cu luna următoare înregistrării cererii.
Creanţa beneficiarilor de ajutor social este o creanţă privilegiată.
Schimbarea, la cerere sau din oficiu, a titularului ajutorului social se face prin dispoziţie a primarului şi se comunică atât noului titular al ajutorului social, cât şi celui înlocuit.
În cazul în care schimbarea titularului este cerută de membrii familiei, dispoziţia primarului se comunică şi acestora.
Plata ajutorului social şi data efectuării acesteia se stabilesc prin dispoziţie scrisă a primarului.
Plata ajutorului social se realizează, de regulă, prin stat de plată sau, după caz, pe bază de mandat poştal, în cont curent personal sau prin alte forme de plată stabilite de ordonatorul de credite, ţinându-se cont de solicitarea beneficiarului.
4.Obligaţiile titularilor şi ale beneficiarilor de ajutor social
Titularul ajutorului social are obligaţia să comunice primarului în scris orice modificare intervenită cu privire la veniturile şi la numărul membrilor familiei, în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea (art. 22 din Normele Metodologice);
- Titularul ajutorului social are obligaţia să comunice primarului, în scris, orice modificare cu privire la domiciliu, venituri şi la numărul membrilor familiei, în termen de 15 zile de la data la care a intervenit modificarea; în cazul în care modificările nu conduc la majorări sau diminuări ale ajutorului social mai mari de 5 lei (RON) pe familie, ajutorul social stabilit anterior nu se modifică. În vederea urmăririi respectării condiţiilor de acordare a dreptului la ajutorul social, primarii dispun efectuarea de anchete sociale la interval de 6 luni sau ori de câte ori este nevoie. În cazul în care se constată situaţii ce conduc la modificarea cuantumului sau la încetarea dreptului la ajutor social, primarul emite o nouă dispoziţie scrisă. Modificarea cuantumului prevăzut sau încetarea dreptului se stabileşte începând cu luna următoare celei în care s-a efectuat ancheta socială.
- Persoanele apte de muncă pentru care se acordă ajutorul social au obligaţia să dovedească cu acte, din 3 în 3 luni, că îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 416/2001, respectiv că sunt în evidenţa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, pentru încadrare în muncă şi că nu au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de aceste agenţii. Agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă şi Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă vor transmite primarilor, în prima lună a fiecărui trimestru, tabelul nominal cu persoanele din familiile beneficiare de ajutor social care s-au încadrat în muncă, au refuzat un loc de muncă oferit şi, respectiv, care au plecat cu contract de muncă în străinătate.
- Pentru sumele acordate ca ajutor social, una dintre persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară are obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăşi regimul normal de lucru şi cu respectarea normelor de securitate şi igienă a muncii (art. 29 alin. 1 din Normele Metodologice). Pentru aceste persoane, numărul orelor de muncă se calculează proporţional cu cuantumul ajutorului social de care beneficiază familia sau persoana singură, cu un tarif orar corespunzător salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, raportat la durata medie lunară a timpului de muncă. Fac excepţie de la obligaţia de a presta orele de muncă persoanele prevăzute la art. 72 din Legea nr. 416/2001, respectiv cele care sunt apte de muncă şi care se află în una dintre următoarele situaţii: asigură creşterea şi îngrijirea, potrivit legii, a unuia sau mai multor copii în vârstă de până la 7 ani şi până la 16 ani în cazul copilului cu handicap mediu, dovedit prin certificat eliberat de Comisia pentru protecţia copilului; asigură creşterea şi îngrijirea, potrivit legii, a uneia sau mai multor persoane cu handicap grav sau accentuat, dovedit prin certificat eliberat de Comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, de Comisia de expertiză medicală a persoanelor cu handicap pentru adulţi; participă la un program de pregătire profesională; sunt încadrate în muncă. În cazul incapacităţii temporare de muncă sau, după caz, al pierderii totale sau parţiale a capacităţii de muncă a persoanei nominalizate să efectueze acţiunile sau lucrările de interes local, obligaţia de a presta orele de muncă poate fi transferată altor persoane din familia beneficiară de ajutor social numai cu acordul primarului.
- Modificarea cuantumului ajutorului social, suspendarea şi
încetarea plăţii ajutorului social
A). Cuantumul ajutorului social se modifică în situaţia în care venitul net lunar al familiei sau, după caz, al persoanei singure ori numărul membrilor familiei diferă faţă de cel avut iniţial în vedere la calculul ajutorului social (art. 34 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 416/2001).
Modificarea cuantumului ajutorului social se face prin dispoziţie scrisă a primarului, începând cu luna următoare celei în care s-a efectuat ancheta socială şi s-au constatat motivele prevăzute şi se comunică titularului în termen de 15 zile de la data emiterii acesteia.
B). Plata ajutorului social se suspendă, conform art. 35 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 416/2001, pentru întreaga familie sau, după caz, pentru persoana singură, în următoarele situaţii:
- a) nu prezintă, din 3 în 3 luni, adeverinţa eliberată de agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă, prevăzută la art. 31 alin. 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 416/2001; prezentarea de către titular, în termen de 3 luni de la data suspendării efective a plăţii, a adeverinţei eliberate de agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă atrage reluarea plăţii ajutorului social pentru întreaga familie sau, după caz, pentru persoana singură.
Reluarea plăţii ajutorului social se face prin dispoziţie scrisă a primarului, începând cu luna următoare prezentării adeverinţei eliberate de agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă.
- b) refuză nejustificat efectuarea acţiunilor sau lucrărilor de interes local prevăzute la art. 29 alin. 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 416/2001;
- c) în situaţia în care se constată că dreptul la ajutorul social a fost stabilit pe baza unor date eronate privind componenţa familiei sau veniturile realizate ori pe parcursul acordării au intervenit modificări ale acestora.
Suspendarea plăţii ajutorului social se face prin dispoziţie scrisă a primarului, începând cu luna următoare celei în care s-au constatat motivele prevăzute şi se comunică titularului în termen de 15 zile de la data emiterii acesteia.
C). În concordanţă cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 416/2001 coroborate cu prevederile art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 416/2001, plata ajutorului social încetează începând cu luna următoare celei în care a fost constatată una dintre următoarele situaţii:
- a) veniturile nete lunare ale familiei sau ale persoanei singure depăşesc nivelurile prevăzute la art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 416/2001;
- b) plata ajutorului social a fost suspendată şi în termen de 3 luni de la data suspendării nu a fost depusă adeverinţa prevăzută la art. 31 alin. 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 416/2001 sau, după caz, nu au fost efectuate acţiunile sau lucrările de interes local prevăzute la art. 29 alin. 1 din Normele metodologice
- c) în situaţia în care familia sau persoana singură beneficiară de ajutor social îşi schimbă domiciliul sau reşedinţa în altă unitate administrativ-teritorială.
Încetarea plăţii ajutorului social se face prin dispoziţie a primarului şi se comunică în scris titularului în termen de 5 zile de la data emiterii acesteia.
Plata ajutorului social încetează începând cu luna următoare celei în care se constată situaţiile prevăzute.
- Alte categorii de prestaţii familiale
A). Ajutorul social care se acordă soţiilor celor care satisfac
serviciul militar obligatoriu
Soţiile celor care satisfac serviciul militar obligatoriu, care nu realizează venituri sau acestea sunt mai mici decât salariul de bază minim brut pe ţară, beneficiază, la cerere, de ajutor social lunar, pe perioada satisfacerii serviciului militar obligatoriu de către soţ, dacă se găsesc în una dintre următoarele situaţii:
- a) sunt gravide, începând cu luna a patra de sarcină;
- b) au copii în întreţinere în vârstă de până la 7 ani;
- c) sunt încadrate în gradul I sau II de invaliditate.
Stabilirea şi plata ajutorului social pentru soţiile celor care satisfac serviciul militar obligatoriu se fac de către centrele militare judeţene sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
La cerere se anexează actul de identitate al solicitantei, certificatul de căsătorie, actele doveditoare privind veniturile nete realizate în luna anterioară depunerii cererii precum şi după caz, următoarele acte doveditoare:
- a) certificatele de naştere ale copiilor în vârstă de până la 7 ani;
- b) dovada din care să rezulte că solicitanta este gravidă, începând cu luna a IV - a de sarcină;
- c) decizia de încadrare în gradul I sau II de invaliditate;
- d) după caz, actele prevăzute la art. 11 alin. 1 lit. d şi e (respectiv, hotărârea definitivă de încuviinţare a adopţiei, de plasament familial al minorului; actul din care să rezulte calitatea solicitantului de tutore sau curator).
În urma verificării îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea ajutorului social lunar cererile sunt aprobate sau după caz, respinse de comandantul centrului militar în termen de 15 zile de la data înregistrării acestora.
În cazul respingerii cererii se comunică solicitantei motivele care au stat la baza acestei decizii.
Plata ajutorului social se efectuează începând cu luna următoare depunerii cererii şi încetează începând cu luna următoare celei în care nu mai sunt îndeplinite condiţiile legale care au stat la baza acordării acestuia.
Plata ajutorului social se efectuează lunar prin mandat poştal, stat de plată sau în cont curent personal.
B). Alocaţia pentru copiii nou - născuţi
Mamele au dreptul, o singură dată, la o alocaţie pentru fiecare dintre primii 4 copii nou - născuţi vii, în cuantum de 195 lei (RON) (art. 25 alin. 1 din Legea nr. 416/2001). Solicitarea acordării alocaţiei pentru copiii nou-născuţi se face până la împlinirea de către copil a vârstei de 12 luni (art. 47 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 416/2001).
Acordarea dreptului şi plata alocaţiei pentru copiii nou-născuţi se realizează pe bază de cerere şi acte doveditoare, prin dispoziţie a primarului localităţii în a cărei rază domiciliază mama sau, după caz, unde a fost înregistrată naşterea copilului. În cazul în care naşterea a fost înregistrată în altă comună, alt oraş, municipiu sau, după caz, alt sector al municipiului Bucureşti decât cea/cel în care domiciliază mama, cererea va fi însoţită de o adeverinţă eliberată de primarul localităţii de domiciliu sau, după caz, al celei în care a fost înregistrată naşterea, din care să rezulte că nu a beneficiat de alocaţia pentru copilul nou-născut.
Actele doveditoare pentru stabilirea şi acordarea dreptului privind alocaţia pentru copiii nou-născuţi sunt: certificatul de naştere în original al copilului pentru care se solicită alocaţia; declaraţia pe propria răspundere privind rangul copilului nou-născut; copiile de pe certificatele de naştere ale copiilor născuţi anterior.
În urma analizei cererii şi a actelor doveditoare, primarul dispune în cel mult 10 zile de la data înregistrării cererii după caz, acordarea sau neacordarea alocaţiei pentru copiii nou-născuţi.
În cazul neacordării alocaţiei pentru copiii nou-născuţi, motivele care au stat la baza acestei dispoziţii sunt comunicate solicitantului în termen de 5 zile de la data emiterii acesteia.
C). Ajutoarele de urgenţă
Guvernul, la propunerea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale precum şi primarii pot acorda ajutoare de urgenţă, în limita fondurilor existente, familiilor sau persoanelor care se află în situaţii de necesitate cauzate de calamităţi naturale, incendii, accidente precum şi de alte situaţii deosebite stabilite prin lege, respectiv prin hotărâre a consiliului local.
Propunerea de acordare a ajutoarelor de urgenţă are la bază solicitarea unui membru de familie sau a persoanei singure precum şi ancheta socială prin care se certifică existenţa situaţiilor de necesitate sau, după caz, a situaţiilor deosebite în care se află familiile sau persoanele singure.
Primarii pot organiza acordarea ajutorului social în bani şi în natură prin plata unor cheltuieli de întreţinere şi încălzire a locuinţei precum şi obligaţii faţă de bugetele locale, la preţurile şi tarifele stabilite potrivit legii
Primarii pot dispune ca o parte din cheltuielile cu înmormântarea persoanelor din familiile beneficiare de ajutor social să fie asigurate din fondurile alocate pentru plata ajutorului social.
Ajutorul constând în cheltuielie cu înmormântarea se acordă unei singure persoane care poate fi după caz, soţul sau soţia supravieţuitoare, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moştenitorul în condiţiile dreptului comun sau în lipsa acesteia, persoanei care dovedeşte că a suportat cheltuielile cu înmormântarea.
Ajutorul se acordă pe bază de cerere însoţită de următoarele acte, după caz:
- a) certificatul de deces, în original şi în copie;
- b) actul de identitate al solicitantului;
- c) acte de stare civilă ale solicitantului din care să rezulte relaţia de rudenie cu decedatul sau, după caz, acte care atestă calitatea de moştenitor, tutore, curator;
- d) dovezi privind suportarea cheltuielilor cu înmormântarea.
Cererea şi actele doveditoare se înregistrează la primarul localităţii unde familia din care a făcut parte persoana decedată sau, după caz, persoana singură decedată a beneficiat de ajutor social.