În perioada de început a capitalismului statul apela rar la împrumuturi pentru echilibrarea bugetului.
În prezent statul apelează tot timpul la împrumuturi pentru cǎ deficitul bugetar este cronic astfel împrumuturile şi-au pierdut caracterul de venituri extraordinare.
Împrumuturile, în funcţie de sursa lor se împart în împrumuturi interne şi împrumuturi externe.
De regulǎ statele dezvoltate apelează la împrumuturi interne iar statele slab dezvoltate la împrumuturi externe datorita faptului cǎ piaţa capitalurilor în aceste ţǎri este slab dezvoltatǎ.
După obiectul creditului acesta poate sǎ fie în mărfuri sau în bani.
Creditul în mărfuri apare atunci când statul preia de la alte persoane fizice sau juridice anumite bunuri, iar la scadenţă restituie acestora contravaloarea lor.
Creditul în bani, creditul public are o sferă de cuprindere mai largă decât noţiunea de împrumut.
Împrumuturile au un caracter voluntar şi contractual. Acest caracter voluntar şi contractual poate cunoaşte însă atât o limitare relativă cât şi absolută.
Limitarea relativă se referă la faptul că statul este cel care stabileşte valoarea împrumutului, dobânda, termenul de rambursare, alte condiţii contractuale, iar creditorii sunt în drept fie să accepte condiţiile de împrumut fie să le respingă.
Limitarea absolută presupune că în anumite situaţii deosebite statul obligă pe toţi deţinătorii de capital să împrumute statul în condiţiile impuse de acesta (de obicei în condiţii de război). Impozitul este rambursabil, sumele se înapoiază la scadenţă.
Spre deosebire de impozite, împrumuturile presupun şi o contraprestaţie pentru care se plăteşte o dobândă.
Contraprestaţia şi rambursabilitatea pot fi afectate în situaţii deosebite de inflaţie, adică la scadenţă se primeşte suma nominală înscrisă pe titlul de credit, dar puterea de cumpărare a acesteia este mult mai redusă.
Contraprestaţia si rambursabilitatea nu sunt afectate în cazul în care împrumutul este contractat cu clauză de valorizare.
În funcţie de durata lor, împrumuturile sunt: perpetue şi rambursabile.
Perpetue când statul se obligă să plătească deţinătorului o anumită sumă de bani în fiecare an pe tot timpul vieţii acestuia;
Iar rambursabile:
- pe termen scurt – se mai numesc: bonuri de tezaur, certificate de datorie, certificate de impozit;
- pe termen mediu – rente de stat;
- pe termen lung – rente de stat.
După forma de realizare a contraprestaţiei, împrumuturile se împart în împrumuturi cu dobândă, cu câştiguri, cu dobândă şi câştiguri, rente viagere.
Un alt criteriu este cuantumul împrumuturilor. Astfel acestea se împart în:
- împrumuturi cu total limitat;
- împrumuturi cu total nelimitat.
După garanţia contradeprecierii, împrumuturile au trei forme:
- împrumuturi cu clauză de aur;
- împrumuturi cu clauză de schimb;
- împrumuturi indexate.
Clauza aur – constă în legarea monedei în care s-a efectuat împrumutul de preţul aurului.
Dacă la scadenţă moneda împrumutului a suferit o depreciere în raport cu aurul atunci suma care se va rambursa este proporţional mai mare.
Clauza de schimb – constă în legarea monedei împrumutului de o valută sau de un coş de valute mai stabile, ir la scadenţă suma ce se va rambursa se recalculează în funcţie de raportul dintre cele două valute.
Împrumutul indexat – suma ce se va rambursa în funcţie de evoluţia preţurilor anumitor bunuri sau a tuturor bunurilor.
După modul de realizare, se vorbeşte de împrumuturi propriu-zise şi împrumuturi ale tezaurului.