1.1. Noţiune
Termenul de „probă” sau „dovadă” cunoaşte mai multe accepţiuni:
- procedeul folosit pentru stabilirea existenţei unui fapt juridic, a existenţei drepturilor subiective şi obligaţiilor civile -se au în vedere „mijloacele de probă”;
- operaţiunea de prezentare în faţa organului jurisdicţional a mijloacelor de probă-„probaţiunea judiciară”;
- rezultatul obţinut din realizarea acestui demers-formarea convingerii judecătorului.
1.2. Obiectul probei
Obiectul probei este reprezentat de toate împrejurările - acte ori fapte juridice - care au dat naştere la dreptul subiectiv civil şi obligaţia corelativă.
Nu constituie obiect al probei: norma juridică, faptele negative nedefinite (se probează faptul pozitiv contrar), faptele notorii, faptele necontestate.
1.3. Sarcina probei
Sarcina probei, adică obligaţia de a dovedi existenţa actului sau faptului juridic generator de drepturi şi obligaţii, revine, în primul rând, reclamantului sau, altfel spus, celui care invocă dreptul sau obligaţia respectivă. Conform art.1169 C. civ., “Cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească. Reclamantul este cel căruia îi revine mai întâi sarcina de a dovedi cele pretinse - actori incumbit probatio. După ce reclamantul s-a conformat, în apărare revine rândul pârâtului să dovedească faptele pe care-şi sprijină cererile sale. Altfel spus, în apărare, pârâtul devine reclamant.
Sarcina probei se inverseazã însã în cazul prezumţiilor legale şi atunci pârâtul este cel căruia îi revine primul sarcina probei.
Prin urmare, pe tot parcursul procesului, sarcina probei este împărţită între reclamant şi pârât.
1.4. Condiţiile de admisibilitate a probei
Proba trebuie să îndeplinească cumulativ, următoarele condiţii:
- să fie legală (să nu fie oprită de lege);
- să fie verosimilă (adică să tindă la dovedirea unor fapte credibile);
- să fie utilă (să tindă la dovedirea unor fapte contestate în cadrul procesului);
- să fie pertinentă – (să aibă legătură cu cauza);
- să fie concludentă – (să conducă la rezolvarea cauzei).
1.5. Convenţiile asupra probelor
Convenţiile asupra probelor pot avea ca obiect fie lărgirea, fie restrângerea cadrului legal al probelor, în scopul dovedirii raportului juridic dedus judecăţii. Încheierea acestor convenţii poate fi realizată de părţi fie chiar odată cu încheierea actului juridic care le leagă, fie ulterior, în cursul judecăţii. Se admite în general că sunt valabile convenţiile asupra probelor, dacă prin aceasta nu se aduce atingere unor norme imperative.