Drept

Noţiune

 Înscrisurile sunt declaraţii sau consemnãri ale pãrţilor, fãcute în formã scrisã pe un  mijloc adecvat: hârtie, sticlă, carton, scândură, peliculă sau bandă magnetică cu privire la acte sau fapte din care izvorãsc raporturile juridice dintre ele.

Cele mai importante sunt: înscrisul autentic şi înscrisul sub semnătură privată. Alte înscrisuri: registrele comercianţilor, registrele şi hârtiile casnice, orice adnotaţie "fãcutã de creditor în josul, pe marginea sau pe dosul unui titlu de creanţã", rãbojurile, înscrisurile şi celelalte imprimãri asimilate lor care au apãrut ulterior elaborãrii Codului (înregistrãri magnetice, fonice sau video, fotografii etc.).

Clasificarea înscrisurilor

După scopul urmărit la întocmirea lor, înscrisurile se împart în:

• preconstituite - întocmite special pentru a servi ca probe;
• nepreconstituite - sunt celelalte î

După efectul lor:

• originare - întocmite pentru a dovedi încheierea, modificarea ori încetarea unui act juridic civil;
• recognitive - întocmite pentru a recunoaşte existenţa înscrisurilor originare pierdute ori distruse;
• confirmative - prin aceste înscrisuri se înlătură anulabilitatea unui act juridic civil (făcându-l valabil).

După raportul dintre ele, se împart în:

• originale;

După criteriul semnăturii:

• semnate;

Cele mai importante înscrisuri sunt: înscrisul autentic şi înscrisul sub semnătură privată.

Înscrisul autentic

Art.1171 Codul civil: “Actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnităţile cerute de lege, de un funcţionar public, care are drept de a funcţiona în locul unde actul s-a făcut.” Principalele categorii de acte autentice sunt:

• înscrisurile autentice notariale (potrivit L.36/1995);
• hotărârile organelor jurisdicţionale (exemplu hotărârile judecătoreşti).
• actele de stare civilă (potrivit L.119/1996).

Întocmirea înscrisului autentic are de cele mai multe ori un caracter facultativ, afară de cazurile expres prevăzute de lege, când se cere forma autentică (exemplu contractul vânzare-cumpărare a bunurilor imobile - terenuri) - nerespectarea cerinţei legale atrage nulitatea actului. Avantajele încheierii actului în formă autentică:

• înscrisul autentic care prin formă şi aparenţă îndeplineşte cerinţele esenţiale de regularitate se bucură de prezumţia de validitate şi autenticitate care operează erga omnes. Documentul este socotit că provine de la cei care l-au semnat. Cel ce se prevalează de un astfel de înscris este scutit de altă dovadă. Cel care îi contestă conţinutul poate administra dovada contrară.
• data înscrisă în el face credinţă până la înscrierea în fals, fiind opozabilă şi terţilor;
• puterea doveditoare este absolută sau relativă, după cum se referă la constatări directe sau indirecte ale agentului instrumentator. Astfel, înscrisul face credinţă până la înscrierea în fals cu privire la împrejurările pe care funcţionarul care le-a consemnat le-a constatat personal. Referitor la consemnările care sunt realizate prin luarea la cunoştinţă de către funcţionarul respectiv a declaraţiilor făcute de părţi, acestea fac dovadă numai până la proba contrară.
• se pretează investirii automate cu formulă executorie, evitând astfel un eventual proces.

Înscrisul sub semnătură privată

Se numeşte “înscris sub semnătură privată” acel înscris care este semnat de cel,  ori cei de la care provine. Singura condiţie cu caracter general pentru valabilitatea înscrisului de acest fel este - semnătura autorului ori autorilor actului, înscrisului.

Semnătura - este numai cea executată de mâna autorului înscrisului (nu îndeplineşte această condiţie “semnătura” dactilografiată, litografiată sau punere de deget.

Condiţii speciale pentru valabilitatea anumitor înscrisuri sub semnătură privată.

1. Condiţia pluralităţii de exemplare (sau cerinţa multiplului exemplar).

Codul civil în art.1179 reglementează această condiţie - “Actele sub semnătură privată, care cuprind convenţii sinalagmatice trebuie întocmite în atâtea exemplare originale câte părţi  cu interese contrare sunt. Pentru cele care au acelaşi interes este suficient un singur exemplar original”. Fiecare exemplar trebuie să facă  menţiune de numărul originalelor ce s-au făcut.

Nerespectarea uneia din aceste condiţii atrage nulitatea înscrisului ca act sub semnătură privată, deci ca mijloc de probă, fără a fi afectată valabilitatea acordului de voinţă al părţilor, care va putea fi dovedit prin alte mijloce de probă admise de lege. Chiar şi ca mijloc de probă, înscrisul nevalabil ca înscris sub semnătură privată poate fi folosit ca început de dovadă scrisă, care se va completa cu martori şi prezumţii.

1. Condiţia scrierii în întregime ori punerii formulei “bun şi aprobat” înainte de semnare.

Codul civil reglementează această cerinţă în art.1180: “Actul sub semnătură privată prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani sau o câtime oarecare,  trebuie să fie scris în întregul lui de acela care l-a subscris, sau cel puţin acesta, înainte de a subsemna, să adauge la finele actului cuvintele bun şi aprobat, arătând totdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor şi apoi să iscălească”.

Practica judiciară a precizat în legătură cu acest text că ar cuprinde dispoziţii de protecţie pentru cel ce se obligă, împiedicând practica semnăturilor date în alb, care lasă posibilitatea deţinătorilor de rea credinţă de a completa înscrisul contrar înţelegerii între părţi.

Conform art. 1181 C.civ., „în caz de nepotrivire între suma din act şi cea din formula bun şi aprobat, debitorul  se consideră obligat la suma cea mai mică, chiar dacă însuşi actul a fost scris în întregime de mâna debitorului”. 

Menţiunea „bun şi aprobat” nu este necesară:

• dacă obiectul obligaţiei îl reprezintă un bun cert sau prestaţii de a face sau a nu face;
• în cazul chitanţelor liberatorii;
• în cazul înscrisului nul ca înscris autentic ce este folosit ca înscris sub semnătură privată.

Sancţiunea nerespectării formalităţii cerute de art. 1180 Codul civil este aceea că înscrisul este lipsit de putere probatoare. Totuşi, valabilitatea convenţiei dintre părţi nu va fi afectată şi va putea fi dovedită cu alte mijloace de probă, (între care chiar acel înscris nul, căruia i se poate atribui valoarea de început de dovadă scrisă).

Condiţia cerută testamentului olograf este să fie scris, semnat şi datat de mâna testatorului.

Forţa probatorie a înscrisului sub semnătură privată este aceeaşi ca a înscrisului autentic, însă numai în măsura în care acesta a fost recunoscut de partea căreia i se opune sau, în caz contrar, a fost verificat de instanţă prin procedura verificării de scripte. Puterea doveditoare a datei înscrisului sub semnătură privată comportă următoarea distincţie:

1. a) între părţi ea are aceeaşi valoare ca şi celelalte menţiuni ale înscrisului;
2. b) faţă de terţi ea face dovadă din ziua în care a devenit “dată certă”prin una

din următoarele modalităţi.

• a fost prezentat la o instituţie publică;
• a fost înscris într-un registru special;
• a avut loc decesul părţii de la care emană;
• a fost menţionat într-un act întocmit de funcţionari de stat.

Terţii în această materie sunt persoanele care au dobândit, prin act cu titlu particular, drepturi de la părţile contractante, şi creditorii părţilor care exercită acţiunea revocatorie pentru valorificarea unor drepturi proprii. Nu sunt terţi succesorii universali şi cei cu titlu universal, cu excepţia moştenitorilor rezervatari şi creditorii chirografari care exercită acţiunea subrogatorie.

Unele înscrisuri dobândesc dată certă prin alte mijloace , în cazuri special prevăzute de lege: cesiunea de creanţă - prin notificarea debitorului sau acceptarea de către debitor prin înscris autentic sau înscrierea sa în Arhiva Electronică de Granţii Reale Mobiliare; garanţiiile rele imobiliare-înscrierea în Cartea funciară.

Nu este necesară darea de dată certă (data lor putând fi opusă direct terţilor) în cazul:

• chitanţelor care constată primirea unor sume de bani;
• testamentului olograf;
• actelor din materie comercială.

Înscrisurile nepreconstituite

Menţiunile făcute de creditor pe titlul de creanţă

Conform art 1186 alin. 1) C. civ., menţiunile făcute de creditor pe titlul de creanţă, în josul, pe marginea sau pe dosul acestuia, fac dovada împotriva creditorului, chiar dacă nu sunt semnate de acesta, dacă din cuprinsul lor reiese liberaţiunea totală sau parţială a debitorului şi dacă sunt scrise de mâna creditorului. Conform alin. 2), menţiunile liberatorii fac dovada împotriva creditorului şi în favoarea debitorului şi când sunt scrise în josul, pe marginea sau pe dosul unui duplicat al titlului de creanţă sau pe o chitanţă, cu condiţia ca duplicatul sau chitanţa să se afle în mâna debitorului.

Puterea doveditoare  a acestor menţiuni este lăsată la aprecierea instanţei, deoarece ele au caracterul unei mărturisiri extrajudiciare scrise. Împotriva acestor menţiuni, creditorul căruia i se opun poate face dovada contrară prin orice mijloc de probă, chiar martori şi prezumţii.

 

Registrele, cărţile şi hârtiile casnice

Acestea reprezintă însemnările făcute în mod obişnuit de o persoană pe foi, caiete, registre, în legătură cu faptele juridice curente care o privesc: venituri, cheltuieli, operaţiuni de vânzare-cumpărare, etc. Conform art. 1185 C. civ., acestea nu pot servi drept probă celui care le ţine, însă fac credinţă împotriva celui care le ţine dacă:

• enunţă neîndoielnic primirea unei plăţi;
• cuprind recunoaşterea unei obligaţii faţă de un terţ.

Puterea doveditoare a acestor menţiuni este lăsată la aprecierea instanţei, având valoarea unei mărturisiri extrajudiciare scrise. Împotriva lor cel interesat poate face dovada contrarie prin orice mijloc de probă.

Registrele comerciale

Aceste documente cuprind mărturisiri extrajudiciare făcute de comercianţi privitor la operaţiunile realizate. Pentru a servi ca probă în instanţă, aceste registre trebuie să fi fost ţinute cu respectarea cerinţelor impuse de lege.

Puterea lor doveditoare este lăsată la aprecierea instanţei şi se pot combate prin orice mijloc de probă.

Scrisorile

Corespondenţa purtată între două persoane poate servi ca mijloc de probă în măsura în care aceasta conţine mărturisirea extrajudiciară a unor fapte probatorii şi numai cu respectarea vieţii private a persoanei şi a secretului corespondenţei. Având valoarea unei mărturisiri extrajudiciare, poate fi combătută prin orice mijloc de probă.