Prescripţia extinctivă este cunoscută de toate ramurile de drept, şi de aici drept consecinţă: natura juridică a prescripţiei extinctive trebuie stabilită în cadrul fiecărei ramuri de drept. În dreptul civil, curgerea timpului poate să producă efecte contrare, în funcţie de domeniul şi circumstanţele în care se realizează:
ea poate produce un efect achizitiv (când duce la dobândirea de drepturi) sau
un efect extinctiv (când duce la stingerea unor drepturi).
În prima ipoteză, avem de a face cu prescripţia achizitivă sau uzucapiunea, prin care posesorul unui bun imobil poate să dobândească după trecerea unui interval îndelungat de timp dreptul de proprietate asupra bunului respectiv.
În cea de a doua ipoteză dreptul la acţiune se poate stinge ca urmare a neexercitării lui un anumit interval de timp de către titular. Cu alte cuvinte, titularul dreptului încălcat nu va mai putea obţine o hotărâre judecătorească prin care să se dispună executarea silită a celui ce i l-a încălcat.