Acesta constă în stingerea dreptului la acţiune pe care îl are orice titular de drepturi subiective civile. Ceea ce se stinge prin prescripţia extinctivã este doar dreptul la acţiune în sens material, adică dreptul reclamantului de a obţine admiterea acţiunii şi recunoaşterea dreptului pretins prin ea, precum şi obligarea pârâtului la executarea obligaţiei corelative pe cale silită.
Spre exemplu, dacă A (creditor) i-a împrumutat lui B (debitor) o anumită sumă de bani, el va putea pretinde restituirea acelei sume începând cu data la care împrumutul a ajuns la scadenţă şi până la sfârşitul termenului de prescripţie extinctivă. După ce a luat sfârşit acest termen (care este de trei ani în exemplul nostru), creditorul nu va mai putea apela la forţa de constrângere a statului pentru a-l sili pe debitor să-i restituie datoria.
Astfel, acţiunea intentată de subiectul activ, după depăşirea termenului prescripţiei extinctive, va fi respinsă ca prescrisă, ceea ce echivalează cu refuzul concursului forţei de constrângere a statului.
Concluzia ce se desprinde este următoarea: prescripţia extinctivă nu stinge nici dreptul subiectiv nici obligaţia civilă corelativă. Dreptul subiectiv reprezintă prerogativa titularului de a pretinde subiectului pasiv să aibă o anumită conduită. Ca şi dreptul procesual, nici acest drept nu se stinge, ci subzistă expirării termenului de prescripţie extinctivă. Argumentele în favoarea acestei opinii sunt:
- a) argumentul de interpretare gramaticală a art. 1 din Decretul 167 / 1958: textul nu foloseşte termenul „dreptul” ori expresia „dreptul subiectiv”, ci formula “dreptul la acţiune”,
- b) conform art. 20, alin. 1), din Decretul nr. 167 / 1958: „Debitorul care a executat obligaţia, după ce dreptul la acţiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei, chiar dacă la data executării nu ştia că termenul prescripţiei era împlinit”. Deci, dacă s-ar fi stins dreptul subiectiv, debitorul ar putea cere restituirea prestaţiei.
Totuşi se realizează o transformare ori o schimbare juridică:
- dreptul subiectiv civil nu mai este apărat pe cala ofensivă a acţiunii în justiţie, ci numai pe cale defensivă a excepţiei, dacă debitorul şi-a executat voluntar obligaţia sa.
- obligaţia civilă corelativă nu mai poate fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite, dar este permisă executarea sa voluntară, adică de bunăvoie.
Prescripţia extinctivă transformă dreptul subiectiv civil şi obligaţia civilă corelativă din perfecte (asigurate prin acţiune), în imperfecte (naturale, asigurate pe cale de excepţie). Sub aspectul naturii sale juridice, prescripţia dreptului la acţiune este un mod de transformare a conţinutului raportului juridic civil.