Drept

Prin domeniu al prescripţiei extinctive înţelegem totalitatea drepturilor subiective ale căror  drepturi la acţiune sunt sub incidenţa sau câmpul prescripţiei extinctive.

Criteriile pe care le avem în vedere vizează aceste drepturi civile.

            Primul criteriu de determinare este reprezentat de natura drepturilor subiective civile, după care distingem:

1. a) domeniul prescripţiei extinctive în categoria drepturilor patrimoniale;
2. domeniul prescripţiei extinctive în categoria drepturilor nepatrimoniale.

Alt criteriu este acela al actului normativ care reglementează prescripţia, potrivit căruia avem:

1. domeniul prescripţiei extinctive guvernat de Decretul 167 / 1958;
2. domeniul prescripţiei extinctive căruia i se aplică Codul civil;
3. domeniul prescripţiei extinctive care rezultă din aplicarea altor acte normative, izvoare de drept civil (codul familiei, Legea 31 / 1990, etc)

Domeniul prescripţiei extinctive în categoria drepturilor patrimoniale

• Prescripţia extinctivă şi drepturile de creanţă.

În principiu, drepturile de creanţă sunt prescriptibile extinctive, indiferent de izvorul lor.

      Excepţii de la principiu:

1. a) acţiunea în restituirea depunerilor la Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC);
2. b) acţiunea având ca obiect partea cuvenită din rezerva de prime în asigurările facultative de persoane.

• Prescripţia extinctivă şi drepturile reale principale.

• Acţiuni reale imprescriptibile extinctiv.

În înţelegerea domeniului prescripţiei extinctive în categoria drepturilor reale principale trebuie să ţinem seama de dispoziţia, de principiu, cuprinsă în art. 2 din Decretul 167 / 1958: “Dispoziţiile decretului de faţă nu se aplică dreptului la acţiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitaţiune, servitute şi superficie”.

Sunt considerate imprescriptibile extinctiv:

• acţiune în revendicare imobiliară, care deşi imprescriptibilă extinctiv, această acţiune poate fi paralizată prin invocarea uzucapiunii;
• acţiunea în revendicare – imobiliară şi mobiliară – întemeiată pe dreptul de proprietate publică;
• acţiunea confesorie, prin care se urmăreşte apărarea unui drept de superficie;
• acţiunea în partaj –art. 728 C. Civ;
• acţiunea negatorie;
• acţiunea în grăniţuire

Acţiuni reale prescriptibile extinctiv. Sunt de menţionat următoarele:

• acţiunea în revendicare mobiliară, întemeiată pe dreptul de proprietate privată, art. 1909 alin.2) şi 1910 C. Civ.;
• acţiunea în revendicare imobiliară (în cazurile prevăzute de art. 498 Codul civil, art. 520 Cod procedură civilă referitoare la avulsiune şi imobilul adjudecat de un terţ);
• acţiunea confesorie – prin care se urmăreşte apărarea dreptului de uzufruct, uz, abitaţie, şi a dreptului de servitute ( art. 557,565,şi 639 C.civ.).

Domeniul prescripţiei extinctive în cadrul drepturilor nepatrimoniale.

Principiul în această materie este că drepturile nepatrimoniale sunt imprescriptibile extinctiv.

Existenţa principiului rezultă pe de o parte din interpretarea per a contrario a art. 1, alin 1 din Decretul 167 / 1958 “Dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă n-a fost exercitat în termenul stabilit de lege”, înseamnă că “dreptul la acţiune, având un obiect nepatrimonial nu se stinge prin prescripţie”.

Pe de altă parte, principiul poate fi dedus şi din împrejurarea că legea stabileşte, expres, excepţiile de la acest principiu.

Principalele acţiuni, având un obiect nepatrimonial, care sunt prescriptibile, sunt:

1. a) acţiunea în anulabilitate (adică, în nulitate relativă – termenul general de prescripţie este de 3 ani)
2. b) acţiunea în nulitate relativă a căsătoriei (art 21 Codul familiei)
3. c) acţiunea în tăgada paternităţii (art. 55 alin 1 Codul familiei, aşa cum a fost modificat)
4. d) acţiunea în stabilirea paternităţii , numai dacă nu mai este în viaţă copilul,

întrucât în timpul vieţii acestuia acţiunea este imprescriptibilă (art. 60 alin 1 Codul familiei, aşa cum a fost modificat).

Probleme speciale referitoare la domeniul prescripţiei extinctive

Valorificarea dreptului subiectiv pe calea excepţiei

Realizarea sau recunoaşterea dreptului subiectiv se poate obţine pe calea ofensivă a acţiunii sau pe calea defensivă a excepţiei. Prin excepţie, avem în vedere aici apărările de fond şi nu excepţiile procesuale. De exemplu, reclamantul formulează o pretenţie împotriva  pârâtului; acesta, pentru a obţine respingerea pretenţiei reclamantului se apără invocând un drept  subiectiv civil, prin mijlocul procedural al întâmpinării.

 După unii autori, nu se poate considera că apărarea dreptului subiectiv pe cale de excepţie este imprescriptibilă, întrucât aceasta ar însemna să se anihileze efectele prescripţiei care au caracter de ordine publică. Astfel, dacă dreptul subiectiv încălcat poate fi invocat pe calea acţiunii şi aceasta este prescriptibilă, atunci şi excepţia este prescriptibilă. De exemplu, acţiunea în anulare este prescriptibilă şi pe cale de acţiune  şi de excepţie dacă se invocă nulitatea relativă, după cum dacă se invocă nulitatea absolută, fie pe cale de acţiune, fie de excepţie, va avea caracter imprescriptibil.

Dacă însă prin excepţie se valorifică un simplu mijloc de apărare care nu putea fi invocat pe cale de acţiune, de exemplu, excepţia de neexecutare în cazul unui contract sinalagmatic, aceasta va fi imprescriptibilă.

Acţiunea în constatare

Prin această acţiune reglementată de art. 111 C. Pr. Civ., reclamantul solicită instanţei să constate existenţa unui drept subiectiv al său faţă de pârât, sau inexistenţa unui drept subiectiv al pârâtului împotriva sa. Această acţiune este inadmisibilă dacă partea are deschisă calea acţiunii în realizare pentru valorificarea acelui drept subiectiv.

Caracterul său imprescriptibil este datorat faptului că reclamantul nu urmăreşte obligarea pârâtului la executarea unei anumite prestaţii.

Acţiunile mixte

Aceste acţiuni au caracteristici de acţiuni reale, personale sau în constatare, deci prescriptibilitatea lor se determină în funcţie de calificarea dată în concret acţiunii, în funcţie de scopul urmărit la declanşarea ei (de exemplu, plata unei creanţe sau predarea unui imobil).

După alţi autori, prin aceste acţiuni reclamantul urmăreşte ocrotirea atât a unui drept real cât şi a unui drept de creanţă, care sunt efectele aceleiaşi cauze (fie izvorăsc din acelaşi contract, fie există între ele o anumită legătură). De exemplu, acţiunea în rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare ce are ca obiect un drept real.

În funcţie de situaţia concretă, acţiunile sunt sau nu prescriptibile şi nu în funcţie de calificarea dată lor (acţiunea în rezoluţiune este prescriptibilă în termen de 3 ani). Această situaţie nu se confundă cu aceea în care acţiunea are mai multe capete de cerere: de exemplu, rezoluţiunea contractului are ca efect desfiinţarea contractului şi restituirea dreptului asupra lucrului transmis.

Dualitatea de acţiuni

Prin aceasta se înţelege situaţia în care titularul dreptului subiectiv are la dispoziţie două acţiuni pentru protejarea dreptului său: o acţiune personală, bazată de exemplu pe un contract, care este prescriptibilă şi o acţiune reală-în revendicare, de exemplu, a bunului care a făcut obiectul acelui contrat, care este prescriptibilă sau imprescriptibilă în funcţie de natura bunului şi de circumstanţe. În astfel de situaţii se pot regăsi: deponentul, comodantul, proprietarul bunului gajat. În privinţa acţiunilor personale, se cere a se face dovada existenţei contractului, în vreme ce în cazul celor reale se cere a se face proba proprietăţii.

Aceste acţiuni nu presupun existenţa unui act constitutiv sau translativ de drepturi reale, ca în cazul acţiunilor mixte. În acest caz, dreptul real şi cel de creanţă nu au aceeaşi cauză generatoare, ci izvorul dreptului real preexistă dreptului de creanţă. Dacă acţiunea în restituirea bunului este fundamentată pe contract, trebuie respectat termenul de prescripţie. Este însă posibil a se introduce o altă acţiune fundamentată pe dreptul real.

Acţiuni privind un drept secundar

Dreptul secundar este acel drept subiectiv care nu dă naştere direct unui drept la acţiune, adică acele prerogative şi nu drepturi propriu-zise, care constau în puterea de a da naştere prin manifestarea unilaterală de voinţă a unui efect juridic ce afectează şi interesele altei persoane, precum: dreptul de denunţare unilaterală a contractului, dreptul de a alege în cazul obligaţiilor alternative, dreptul terţilor în materie de simulaţie de a opta între actul aparent şi cel real, etc.. Aceste drepturi sunt imprescriptibile, întrucât nu dau naştere direct dreptului la acţiune. Efectele prescripţiei se produc însă indirect, în privinţa dreptului la acţiune care se va naşte din raportul juridic referitor la care s-a exercitat dreptul secundar. De exemplu, nu se prescrie dreptul debitorului de a efectua alegerea prestaţiilor dintre cele două ce pot forma obiectul contractului, însă se prescrie dreptul creditorului de a pretinde de la debitor prestaţia aleasă.

Acţiunea în repararea unui prejudiciu moral

Repararea unui prejudiciu moral, dacă este nepatrimonială, este imprescriptibilă, respectiv, prescriptibilă, atunci când este  patrimonială.

Acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act juridic anulat

Cererea de restituire a prestaţiilor, deşi însoţeşte acţiunea în anulare, este diferită de aceasta. Cererea de restituire este o acţiune patrimonială. Prescriptibilitatea acesteia diferă în funcţie de natura dreptului patrimonial: real sau de creanţă. Dacă se desfiinţează un act juridic constitutiv sau translativ de drepturi reale asupra unor bunuri individual determinate, acţiunea are un caracter real, fiind deci aplicabile regulile din această materie (de regulă, este vorbă de acţiunea în revendicare). În celelalte cazuri, acţiunea are caracterul unei acţiuni personale, fiind deci prescriptibilă (de exemplu, acţiunea ce rezultă din îmbogăţirea fără justă cauză, din plata nedatorată, nulitate, etc).

În materie succesorală, prescripţia operează în privinţa dreptului de opţiune succesorală   (termenul de prescripţie este de 6 luni de la data deschiderii succesiunii).

În materie de carte funciară, acţiunea în rectificarea înscrierilor de carte funciară, sub rezerva prescrierii dreptului material la acţiunea de fond, este imprescriptibilă(art. 35 alin. 1 din Legea nr. 7 /1996, modificată) ; faţă de terţele persoane care au dobândit cu bună-credinţă, prin donaţie sau legat, acţiunea în rectificare poate fi promovată în termen de 10 ani, calculaţi din ziua când s-a înregistrat cererea de înscriere, cu excepţia cazului în care dreptul material la acţiunea de fond nu s-a prescris mai înainte(alin. 2 al art. 35); când terţul a dobândit dreptul real cu bună-credinţă, prin act cu titlu oneros, termenul de prescripţie este de 3 ani de la data înregistrării cererii de înscriere formulată de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere( art. 36). .