Întreruperea prescripţiei extinctive reprezintă înlăturarea prescripţiei scurse înainte de apariţia unei cauze înteruptive şi începerea unei alte prescripţii extinctive.
Cauzele de întrerupere reprezintă tocmai situaţiile în care justificările prescripţiei extinctive nu se regăsesc. Caracterele juridice pe care le prezintă: sunt legale şi limitative Întreruperea prescripţiei extinctive intervine fie în situaţia încetării stării de pasivitate a titularului dreptului, fie în aceea a abandonării împotrivirii faţă de titularul dreptului.
Potrivit art. 16 din Decretul 167 / 1958:
”Prescripţia se întrerupe:
- prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia, - această cauză presupune abandonarea de către debitor a poziţiei sale de împotrivire faţă de titularul dreptului subiectiv. Recunoaşterea dreptului trebuie să fie neechivocă, fără a fi însă necesar din partea debitorului îndeplinirea vreunei formalităţi prestabilite, fiind suficientă o scrisoare, o cerere, o declaraţie - ca recunoaşteri exprese, sau o recunoaştere tacită cum ar fi plata dobânzilor rezultate din datoria scadentă sau solicitarea de către debitor a unui nou termen de plată. Astfel, dacă intervine o recunoaştere a datoriei, înseamnă că prezumţia de îndeplinire a acesteia este răsturnată;
- prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă judecătorească necompetentă. Pentru a produce efectul întreruperii se cere ca:
- cererea să se refere expres la acea datorie a debitorului;
- să îndeplinească condiţiile minime stabilite de lege pentru cererile de chemare în judecată;
- acţiunea în justiţie să fie efectivă (adică cu scopul de a fi admisă);
- acţiunea să fie admisă, printr-o hotărâre definitivă; retragerea ori anularea acţiunii dovedeşte neîndeplinirea condiţiei”.
Dacă titularul dreptului a introdus o cerere de chemare în judecată, înseamnă că acesta nu este neglijent, iar sancţionarea lui nu se justifică.
- printr-un act începător de executare: orice act începător de executare întrerupe prescripţia dreptului de a cere executarea silită în temeiul unui titlu executor, în aceleaşi condiţii în care introducerea acţiunii întrerupe prescripţia dreptului la acţiune.
Efectele întreruperii prescripţiei extinctive sunt stabilite de art. 17 astfel:
“Întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se ivi împrejurarea care a întrerupt-o. După întrerupere începe să curgă o nouă prescripţie”.
Întreruperea prescripţiei extinctive produce următoarele două efecte:
- anterior datei întreruperii, prescripţia este ştearsă, adică înlăturată;
- posterior întreruperii, efectul care se produce constă în începerea altei prescripţii.
Natura noii prescripţii care începe să curgă diferă în funcţie de cauza de
întrerupere:
- în cazul recunoaşterii, se declanşează o nouă prescripţie de acelaşi fel –a
dreptului material la acţiune; efectele întreruperii se produc instantaneu;
- în cazul introducerii unei cereri de chemare în judecată sau arbitrare, se declanşează o prescripţie de altă natură, de drept procesual-a dreptului de a cere executarea silită ; efectele se produc de la data introducerii cererii, sub condiţia admiterii ei prin hotărâre definitivă şi irevocabilă. Dacă cererea este introdusă la o instanţă necompetentă, prescripţia se întrerupe de la data introducerii acţiunii şi nu de la data sesizării instanţei competente, ca efect al declinării competenţei. Între data sesizării instanţei şi data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii, efectul întreruperii prescripţiei extinctive este provizoriu şi condiţionat.
- în cazul efectuării unui act începător de executare, se declanşează tot o prescripţie de aceeaşi natură cu cea întreruptă- de drept procesual, a dreptului de a cere executarea silită.
În cazul drepturilor reale imobiliare este posibil să înceapă şi în acest caz o prescripţie de drept material, alături de cea de drept procesual. Astfel, dacă după rămânerea definitivă a unei acţiuni confesorii, de exemplu, au trecut mai mult de 10 ani (termenul de prescripţie al dreptului de a cere şi obţine executarea silită în materia acţiunilor reale imobiliare), însă mai puţin de 30 de ani (care este termenul de prescripţie extinctivă a dreptului la acţiune în sens material în cazul aceloraşi drepturi), timp în care nu s-a cerut executarea silită a acelei hotărâri, titularul dezmembrământului dreptului de proprietate poate să introducă o nouă cerere de chemare în judecată în scopul obţinerii unui nou titlu executoriu.