1. Definiţie

Capacitatea de exerciţiu a persoanelor fizice este precizată de Decretul 31/1954 în art. 5, aliniat 2, ca fiind “capacitatea persoanei de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii, săvârşind acte juridice”.

Capacitatea de exerciţiu nu se confundă cu facultatea, posibilitatea, aptitudinea de a dobândi drepturi şi obligaţii ci, este tocmai concretizarea acestei aptitudini, prin dobândirea efectiva de drepturi şi obligaţii, prin încheierea unor acte juridice, ceea ce înseamnă asumarea unor drepturi şi obligaţii.

Art. 6 alin. 2 din Decretul 31/1954 precizează că nu se poate renunţa sau

îngrădi capacitatea de exerciţiu decât în condiţiile legii.

Prin interpretare, s-a ajuns la concluzia că textul citat admite lipsa totală sau parţială a capacităţii de exerciţiu, însă, numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.

2. Caracterele juridice ale capacităţii de exerciţiu

Legalitatea – înseamnă că instituirea, stabilirea conţinutului, încetarea capacităţii, sunt de domeniul exclusiv al legii

Generalitatea – se referă la conţinutul acesteia şi constă în aptitudinea omului de a dobândi şi exercita drepturile civile, de a-şi asuma şi executa obligaţiile civile prin încheierea oricăror acte juridice civile, cu excepţia celor oprite de lege. Gradul de generalitate diferă, după cum este vorba de capacitate de exerciţiu deplină sau restrânsă.

Intangibilitatea – este stabilită de art 6 din D 31/1954 “Nimeni nu poate fi …. lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exerciţiu, decât în cazurile şi condiţiile stabilite de lege”

Inalienabilitatea – consacrată tot în art 6 alin 2 din  Decretul  31/1954 “Nimeni nu poate renunţa în tot sau în parte  …. la capacitatea de exerciţiu”

Egalitatea – capacităţii de exerciţiu a persoanei fizice este stabilită, în comun, cu egalitatea capacităţii de folosinţă – indiferent de rasă, sex, naţionalitate, religie, opinie politică etc.

Premisele capacităţii de exerciţiu a persoanei fizice sunt:

-existenţa capacităţii de folosinţă a persoanei fizice;

-existenţa discernământului, adică a puterii omului de a-şi reprezenta corect, consecinţele juridice civile ale manifestării sale de voinţă.

Aşadar, nu toate persoanele fizice au capacitate de exerciţiu. Pentru a avea capacitate de exerciţiu nu este suficientă simpla calitate de subiect de drept; o persoană fizică trebuie să aibă în plus faţă de simpla calitate de “persoană” şi discernământ.

Din punct de vedere juridic, discernământul se defineşte ca fiind posibilitatea persoanei de a înţelege şi de a-şi reprezenta efectele actelor pe care le încheie.

Aşadar, în funcţie de existenţa sau absenţa discernământului vom avea persoane care au sau nu au capacitate de exerciţiu. Dat fiind însă faptul că dobândirea discernământului nu se produce brusc la împlinirea unei anumite vârste, ci este rezultatul unui proces treptat de maturizare, legiuitorul a socotit necesară reglementarea unei instituţii intermediare, denumită capacitate de exerciţiu restrânsă.

Capacitatea de exerciţiu restrânsă este corespunzătoare unei vârste în care discernământul este dobândit, dar numai parţial: vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani.

În viaţa persoanei pot exista, ca urmare, următoarele etape ce caracterizează, totodată trei ipostaze ale capacităţii de exerciţiu:

              -faza lipsei totale a capacităţii de exerciţiu (minorii sub 14 ani şi persoanele alienate ori debile mintal puse sub interdicţie);

- faza capacităţii de exerciţiu restrânse (minorii între 14 şi 18 ani);

- faza capacităţii de exerciţiu depline (majorii, cei peste 18 ani).

            Lipsa capacităţii de exerciţiu a persoanei fizice

            Potrivit textului art 11 alin 1 din Decretul 31/1954 “ Nu au capacitate de exerciţiu:

- minorul care nu a împlinit vârsta de patrusprezece ani;

- persoana pusă sub interdicţie.

Enumerarea este limitativă; deci nu există potrivit dreptului român alte persoane fizice lipsite de capacitate de exerciţiu.

Pentru cei ce nu au capacitate de exerciţiu, actele juridice se fac de reprezentanţii lor legali.

            Reprezentanţii legali ai minorului sunt părinţii care au dreptul şi îndatorirea de a administra bunurile copilului.

            În lipsa părinţilor, tutorele este cel care are obligaţia de a administra bunurile minorului şi de a-l reprezenta în actele civile până la data când acesta împlineşte vârsta de 14 ani.

            În anumite cazuri, reprezentarea legală este realizată de curatorul celui lipsit de capacitate de exerciţiu.

Deosebirea între instituţia “reprezentării” şi instituţia “încuviinţării” constă în aceea că în cazul primei, voinţa minorului este înlocuită prin voinţa reprezentantului său legal, în timp ce în cazul celei de-a doua voinţa minorului este doar completată prin voinţa ocrotitorului său legal.

            Actele juridice civile permise celui lipsit de capacitate de exerciţiu, potrivit doctrinei şi jurisprudenţei sunt:

- acte de conservare, care nu pot fi vătămătoare, indiferent cine le face (majorul, minorul sau interzisul): somaţia, înscrierea unui privilegiu, întreruperea unei prescripţii;

- acte mărunte, care se încheie zilnic, pentru nevoile obişnuite: cumpărare de rechizite şcolare, dulciuri etc.;

- acte nepatrimoniale: ascultarea minorului care a împlinit 10 ani în vederea adopţiei, a încrediţării sau a reîncredinţării, în vederea stabilirii domiciliului legal, precum şi dreptul de a depune singur plângeri referitoare la încălcarea drepturilor sale fundamentale - art. 24 şi 29 din Legea 272/2004;

Cazurile de încetare a stării juridice a lipsei capacităţii de exerciţiu sunt:

            -pentru minor:

1. fie prin împlinirea vârstei de 14 ani (când dobândeşte capacitate de exerciţiu restrânsă)
2. fie prin moarte

-pentru interzisul judecătoresc, lipsa capacităţii sale de exerciţiu încetează:

1. fie prin ridicarea interdicţiei,
2. fie prin moarte.

Capacitatea de exerciţiu restrânsă persoanei fizice

            Potrivit art 9 din Decretul  31/1954: “minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitate de exerciţiu restrânsă.”

            Actele juridice ale minorului cu capacitate restrânsă se încheie de către acesta cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor sau a tutorelui.

            Caracteristicile definitorii ale capacităţii de exerciţiu restrânse sunt:

- aparţine numai minorilor între 14 şi 18 ani;

- constă în aptitudinea lui de a-şi exercita drepturile civile şi a-şi asuma obligaţii civile prin încheierea, personal, a unor acte juridice civile.

Dacă minorul a fost pus sub interdicţie, iar aceasta se ridică în intervalul 14-18 ani, capacitatea de exerciţiu restrânsă va începe pe data ridicării interdicţiei.

Conţinutul capacităţii de exerciţiu restrânsă

Pentru a determina acest conţinut apare utilă clasificarea actelor juridice civile, prin raportarea lor la minorul de 14-18 ani.

Clasificarea cuprinde următoarele categorii.

1. Acte juridice civile pe care minorul de 14-18 ani le poate încheia valabil personal şi singur:

-actele pe care le putea încheia până la împlinirea vârstei de 14 ani : acte de conservare şi acte mărunte; depozitul special la CEC; actele de administrare, dacă nu sunt lezionare;

-dacă a împlinit 16 ani, poate dispune prin testament, de jumătate din ceea ce ar fi putut dispune dacă ar fi fost major (art 807 Cod civil);

-acte nepatrimoniale sau care aparţin altor ramuri de drept: ascultarea în vederea adopţiei, încheierea unui contract individual de muncă de către persoanele care au împlinit 16 ani şi căsătoria, pentru motive temeinice de către persoane peste 16 ani.

1. Acte juridice civile pe care minorul de 14-18 ani le poate încheia valabil, numai cu încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal:

-actele de administrare, atât cele privitoare la un bun (ut singuli), cât şi cele care privesc patrimoniul minorului: închirierea unui bun, contractul de antrepriză pentru repararea unui bun.

Dacă minorul încheie actul fără această încuviinţare şi actul este lezionar, el este anulabil pentru leziune; dar dacă îl încheie singur, fără încuviinţare, însă actul nu este lezionar, el este perfect valabil.

Actele de administrare a patrimoniului sunt acte care în raport cu un anumit bun sunt de dispoziţie, dar privite în raport cu întregul patrimoniu au ca finalitate o judicioasă utilizare a patrimoniului: Ca exemplu, amintim art 129 alin 4 din Codul familiei, care se referă la “înstrăinarea bunurilor supuse pieirii sau stricăciunii” şi la înstrăinarea bunurilor “devenite nefolositoare pentru minor” dacă valoarea acestora nu depăşeşte 250 lei.

1. Acte juridice civile pe care minorul de 14-18 ani le poate încheia personal, dar cu dublă încuviinţare (a ocrotitorului legal şi a autorităţii tutelare).

• actele de dispoziţie: înstrăinarea, grevarea cu o sarcină reală (gaj, ipotecă), renunţarea la un drept, acceptarea unei succesiuni.

1. d) Acte juridice civile interzise minorului de 14-18 ani (dar permise majorului).

acestea sunt prevăzute de Codul familiei:

art 133 alin 3: “minorul nu poate să facă, nici chiar cu încuviinţare, donaţii şi nici să garanteze obligaţia altuia”

art 128: “este oprit să se încheie acte juridice între tutore, soţul, o rudă în linie dreaptă ori fraţii sau surorile tutorelui, de o parte şi minor de alta.”

Încetarea capacităţii de exerciţiu restrânsă

Are loc în următoarele cazuri:

-la împlinirea vârstei de 18 ani, când se dobândeşte capacitatea de exerciţiu;

-dacă se căsătoreşte înainte de 18 ani (de la 16 ani pentru motive temeinice);

-dacă minorul este pus sub interdicţie judecătorească (ceea ce îl face să devină lipsit de capacitate de exerciţiu);

-prin moarte (când încetează şi capacitatea de folosinţă).

Capacitatea de exerciţiu deplină a persoanei fizice

În materia capacităţii de exerciţiu a persoanei fizice, capacitatea deplină formează regula, iar lipsa şi restrângerea capacităţii  formează excepţia.

Capacitatea de exerciţiu deplină reprezintă aptitudinea omului de a dobândi şi exercita drepturile civile şi de a-şi asuma şi executa obligaţiile civile prin încheierea – personal şi singur – a tuturor actelor juridice civile.

Chiar dacă persoana încheie actul prin reprezentare, este o reprezentare convenţională izvorâtă din mandat pe care-l încheie personal.

Începutul capacităţii de exerciţiu depline

Capacitatea de exerciţiu deplină începe de la data când persoana devine majoră. Persoana devine majoră la împlinirea vârstei de optsprezece ani.

Legea instituie o dublă prezumţie în această materie:

- pe de o parte prezumţia relativă că o persoană care a împlinit 18 ani are deplin discernământ, şi, ca urmare, capacitate de exerciţiu deplină. Această prezumţie poate fi răsturnată prin proba contrară: se poate dovedi că o persoană, deşi a împlinit vârsta de 18 ani, nu are totuşi capacitatea de a înţelege şi a-şi reprezenta efectele actelor pe care le încheie. Ca urmare, o asemenea persoană va fi lipsită de capacitate de exerciţiu, cu consecinţa că nu va putea încheia acte juridice decât prin reprezentant legal;

- pe de altă parte, prezumţia absolută că o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani nu are încă discernământ deplin. Ca urmare, chiar dacă se poate face dovada că un minor are posibilitatea psihică şi intelectuală de a înţelege şi de a-şi reprezenta efectele actelor pe care le încheie, o asemenea dovadă nu va fi admisibilă.

Pentru simplificare, legiuitorul a uniformizat vârsta majoratului, adică vârsta dobândirii deplinei capacităţi de exerciţiu, cu toate că, în fapt, vârsta dobândirii discernământului deplin diferă de la persoană la persoană.

„Minorul care se căsătoreşte dobândeşte, prin aceasta, capacitatea deplină de exerciţiu” (art 8 din D 31/1954).

Rezultă că două sunt modurile de dobândire a capacităţii depline de exerciţiu:

- prin împlinirea majoratului civil – care este modul regulă de dobândire a deplinei capacităţi de exerciţiu,

- prin încheierea căsătoriei, de la 16  ani; aceasta rezultă din corelarea art 8 alin 3 din Decretul 31/1954, cu art 4 din Codul familiei, astfel cum a fost modificat, potrivit căruia: „Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de şaisprezece ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi, ori, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul.

Dacă unul dintre părinţi este decedat sau se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, încuviinţarea celuilalt părinte este suficientă. Dacă nu există nici părinţi, nici tutore care să poată încuviinţa căsătoria, este necesară încuviinţarea persoanei sau a autorităţii care   a fost abilitată să exercite drepturile părinteşti.” Prin această modificare s-a înlăturat discriminarea după sex, care conferea acest avantaj numai femeii.

Conţinutul capacităţii depline de exerciţiu

Definiţia capacităţii depline de exerciţiu evocă tocmai acest aspect: aptitudinea omului de încheia, personal şi singur, orice act juridic civil, prin care dobândeşte ori exercită un drept subiectiv civil îşi asumă ori execută o obligaţie civilă.

Încetarea capacităţii depline de exerciţiu

Aceste cazuri de încetare sunt următoarele:

- odată cu încetarea capacităţii de folosinţă (prin moarte);

- prin punerea sub interdicţie judecătorească;

- prin anularea (desfiinţarea) căsătoriei, înainte ca persoana să fi împlinit 18 ani;

-în cazul căsătoriei putative, dacă minorul nu a fost de bună credinţă la încheierea căsătoriei iar hotărârea de anulare rămâne definitivă şi irevocabilă înainte ca acesta să fi împlinit 18 ani.

Sancţiunea nerespectării regulilor capacităţii de exerciţiu

Consecinţe posibile:

- consecinţe penale, dacă s-a încălcat intangibilitatea ori egalitatea capacităţii de exerciţiu (art 247 Cod penal),

-  consecinţa aplicabilă încălcării unei incapacităţi de folosinţă, dacă a fost nesocotită o asemenea limită,

- nulitatea relativă a actului juridic; aceasta este sancţiunea, specifică, în materia capacităţii de exerciţiu. Nulitatea relativă poate fi invocată numai de către cel al cărui interes este ocrotit, adică de către persoana fizică lipsită de capacitate de exerciţiu sau de persoana fizică cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Majorul cu care acesta a contractat nu are acţiune în anularea actului juridic, deoarece, conform art. 952  C.civ., persoanele capabile a se obliga nu pot opune minorului şi interzisului incapacitatea lor. În cazul în care nerespectarea unei reguli referitoare la capacitatea de exerciţiu constituie în acelaşi timp şi încălcarea unei incapacităţi de folosinţă, sancţiunea este cea aplicabilă încălcării incapacităţii, deci actul juridic va fi lovit de nulitate absolută sau relativă, în funcţie de natura interesului ocrotit prin edictarea incapacităţii de folosinţă respective.