- Ocrotirea prin părinţi (părintească)
Concept
Ocrotirea părintească reprezintă mijlocul natural şi firesc de ocrotire, care
constă în ansamblul drepturilor şi îndatoririlor ce revin părinţilor faţă de copii lor minori, indiferent dacă aceştia provin din căsătorie sau din afara căsătoriei şi dacă aceştia sunt naturali sau adoptaţi, a căror exercitare, respectiv executare trebuie să se facă exclusiv în interesul minorului, cu respectarea independenţei patrimoniale a celor ocrotiţi şi sub îndrumarea şi controlul efectiv al autorităţii tutelare.
Sediul materiei îl constituie Codul Familiei, cu modificări(ultimele fiind cele aduse de Legea nr. 288/2007) şi Legea nr. 272 /2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Principii
- exercitarea drepturilor şi a îndatoririlor părinteşti se realizează numai în interesul minorului;
- în exercitarea ocrotirii, părinţii se bucură de drepturi egale;
- copilul din afara căsătoriei este pe deplin asimilat celui din căsătorie;
- între părinţi şi copii se respectă independenţa patrimonială;
- exercitarea ocrotirii părinteşti se realizează sub îndrumarea şi controlul efectiv şi permanent al autorităţii tutelare;
- ocrotirea părintească durează până la majoratul copilului.
Modalităţile de exercitare a ocrotirii părinteşti
Sunt supuşi ocrotirii următoarele categorii de copii: copilul din căsătorie şi cel din afara căsătoriei; copilul adoptat; copilul care are un părinte mort, decăzut din drepturile părinteşti, pus sub interdicţie, etc.; copilul încredinţat, în urma divorţului, unuia dintre părinţi; copilul rezultat dintr-o căsătorie nulă sau anulată; copilul dintr-o adopţie desfăcută; copilul dat în plasament familial.
Regula este că ocrotirea părintească se exercită de către ambii părinţi. Ocrotirea părintească revine numai în parte părinţilor, prin scindarea ocrotirii părinteşti între părinţi şi alte persoane şi instituţii de ocrotire.
Excepţia o constituie realizarea ocrotirii părinteşti numai de către unul dintre părinţi, dacă: unul dintre părinţi este decedat, decăzut din drepturile părinteşti, pus sub interdicţie sau se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa.
Conţinutul ocrotirii părinteşti
Ocrotirea părintească priveşte deopotrivă persoana, cât şi bunurile copilului minor, adică latura personală cât şi cea patrimonială. Conţinutul ocrotirii părinteşti îl formează drepturile şi îndatoririle părinteşti. Totodată, drepturile şi îndatoririle părinteşti sunt mijloacele juridice prin care se realizează ocrotirea.
În ceea ce priveşte persoana copilului, se disting următoarele:
- îndatoriri: de a creşte copilul; de a supraveghea copilul; de a întreţine copilul.
- drepturi: de a-şi ţine copilul; de a-i da îndrumare copilului; de a consimţi la adopţia copilului; de a reprezenta pe minor ori de a-i încuviinţa actele.
În ceea ce priveşte bunurile copilului , se disting următoarele:
- îndatoriri: de administrare a bunurilor; de întocmire a inventarului (dacă este cazul); de a cere autorităţii tutelare stabilirea sumei necesare pentru întreţinerea minorului şi pentru administrarea bunurilor acestuia.
- drepturi: de administrare a bunurilor; de a-l reprezenta pe minor în actele juridice; de a-i încuviinţa actele juridice.
Încetarea ocrotirii părinteşti
Aceasta are loc în următoarele cazuri:
- prin dobândirea capacităţii civile de exerciţiu depline:la împlinirea vârstei de 18 ani de regulă, şi prin încheierea căsătoriei de către minorul între 16-18 ani;
- în ipoteza instituiri tutelei minorului;
- prin moartea minorului.
- Ocrotirea prin tutelă
Conceptul
Conform art. 39 din Legea 272/2004, orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinţilor săi, sau care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora, are dreptul la protecţie alternativă. Protecţia alternativă înseamnă: instituirea tutelei, măsuri de protecţie specială sau adopţia. În alegerea uneia din aceste soluţii, autoritatea competentă va ţine seama în mod corespunzător de necesitatea asigurării unei anumite continuităţi în educarea copilului, precum şi de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică.
Tutela minorului este acea instituţie juridică ce înmănunchează ansamblul dispoziţiilor legale ce reglementează ocrotirea unui minor de către o altă persoană decât părinţii săi, numită tutore, sub supravegherea, controlul şi îndrumarea permanentă a autorităţii tutelare.
Caracterele tutelei sunt:
- legalitatea: este reglementată expres de lege prin norme imperative;
- obligativitatea- persoana desemnată ca tutore nu poate refuza sarcina, decât în cazurile expres prevăzute de lege (ex: persoana care a împlinit 60 de ani, femeia însărcinată sau care are un copil mai mic de 8 ani);
- gratuitatea: nu este de esenţa, ci de natura tutelei; tutorele poate primi o remuneraţie de până la 10 % din veniturile bunurilor minorului;
- personalitatea: se exercită numai personal de tutore.
Principiile:
- generalitatea;
- exercitarea tutelei în interesul exclusiv al minorului;
- autonomia patrimonială dintre minor şi tutore;
- controlul permanent exercitat de către stat prin direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.
Deschiderea tutelei minorului
Cazurile în care se impune instituirea tutelei minorului vizează situaţii în care, din diferite motive, o persoană fizică sub 18 ani este lipsită de ocrotire părintească:
- când ambii părinţi sunt: morţi; necunoscuţi; decăzuţi din drepturile părinteşti , puşi sub interdicţie judecătorească ; dispăruţi sau declaraţi morţi;
- când copilul este abandonat sau este lipsit de îngrijirea ambilor părinţi;
- în cazul în care, la desfacerea adopţiei, instanţa hotărăşte instituirea tutelei în interesul minorului.
Tutorele este persoana care exercită sarcinile unei tutele, având paza minorului şi fiind însărcinată să administreze bunurile lui. Întreaga activitate a tutorelui se desfăşoară sub supravegherea şi îndrumarea autorităţii tutelare.
Pentru tutore, tutela este o sarcină deosebită, iar pentru cel ocrotit este o măsură de ocrotire.
Numirea tutorelui se face prin decizia instanţei din circumscripţia teritorială unde domiciliază copilul. Tutore poate fi numită orice persoană fizică majoră, indiferent de sex, de stare civilă, de diferenţă de vârstă (tutorele trebuie să fie major) sau de gradul de rudenie (rudele au însă prioritate).
Nu pot fi numiţi tutori: minorul sau interzisul; cel decăzut din drepturile părinteşti sau declarat incapabil de a fi tutore; cel căruia i s-a restrâns exerciţiul unor drepturi civile sau politice; cel îndepărtat de la o altă tutelă; ş.a.
Pot refuza sarcina tutelei: cel care a împlinit 60 de ani, femeia însărcinată sau care are un copil mai mic de 8 ani; cel care creşte şi educă doi sau mai mulţi copii; cel ce exercită o altă tutelă sau o curatelă; cel care din cauza bolii, infirmităţii, a felului îndeletnicirii etc. nu ar putea îndeplini sarcina.
Persoana fizică sau familia care urmează a fi tutore se evaluează de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de la domiciliul acestora cu privire la garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească. În baza evaluării , ţinând seama şi de opinia copilului, direcţia va face o propunere instanţei privind numirea unui anumit tutore.
Conţinutul ocrotirii minorului prin tutelă
Drepturile şi îndatoririle tutorelui încep de la primirea comunicării hotărârii judecătoreşti de instituire a tutelei. Conţinutul acestor atribuţii este aproape identic cu cel al îndatoririlor părinţilor.
Referitor la persoana minorului, ocrotirea presupune: creşterea copilului, îngrijirea sănătăţii şi dezvoltarea fizică, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a minorului.
Gestionarea patrimoniului minorului se referă la: administrarea bunurilor minorului sub 14 ani; reprezentarea legală a minorului sub 14 ani precum şi la încuviinţarea prealabilă a actelor juridice civile ale minorului care a împlinit vârsta de 14 ani. Obligaţiile tutorelui diferă în funcţie de momentul avut în vedere:
la deschiderea tutelei: direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului face un inventar al bunurilor minorului, în prezenţa tutorelui; direcţia stabileşte suma anuală necesară întreţinerii minorului şi administrării bunurilor sale, sumă care va fi obţinută din veniturile bunurilor minorului, iar dacă acestea nu sunt suficiente, din vânzarea lor. Sumele de bani ce depăşesc nevoile minorului se depun pe numele minorului la CEC şi pot fi ridicate numai cu încuviinţarea direcţiei.
pe parcursul tutelei: tutorele trebuie să prezinte direcţiei, în termen de cel mult 30 de zile de la sfârşitul fiecărui an calendaristic, o dare de seamă referitoare la administrarea bunurilor minorului; la cererea direcţiei, tutorele este obligat să prezinte dări de seamă despre modul în care s-a îngrijit de persoana şi de bunurile minorului; direcţia va verifica socotelile privind veniturile minorului şi cheltuielile efectuate cu întreţinerea acestuia şi cu administrarea bunurilor şi dacă este cazul , dă descărcare tutorelui.
la încetarea tutelei: în cel mult 30 de zile, tutorele trebuie să prezinte direcţiei o dare de seamă generală; direcţia dă descărcare de gestiune tutorelui, după verificarea şi aprobarea socotelilor şi după ce a avut loc predarea bunurilor.
Funcţia tutorelui încetează:
- la decesul tutorelui;
- prin îndepărtarea de la tutelă: dacă se iveşte o situaţie care face ca persoana tutorelui să fie nevrednică de a mai fi tutore; săvârşeşte un abuz, o neglijenţă gravă, sau nu-şi îndeplineşte mulţumitor sarcina;
-prin înlocuirea tutorelui, la cererea sa, dacă pe parcursul tutelei apare o împrejurare care îl scuteşte de îndatorirea de a fi tutore.
În toate aceste cazuri, tutela continuă să funcţioneze, dar atribuţiile trec asupra unui nou tutore.
Încetarea tutelei minorului are loc ca urmare a dispariţiei cauzelor care au dus la deschiderea ei:
- odată cu dobândirea capacităţii depline de exerciţiu de către copil;
- cu ocazia stabilirii filiaţiei copilului din afara căsătoriei faţă de cel puţin unul din părinţii săi;
- prin ridicarea decăderii din drepturile părinteşti pentru cel puţin unul din părinţii minorului;
- la reapariţia cel puţin a unuia din părinţii minorului, dispăruţi sau declaraţi judecătoreşte morţi;
- prin ridicarea interdicţiei cel puţin a unuia dintre părinţi,
- prin înfierea minorului aflat sub tutelă;
- la moartea sau declararea judecătorească a morţii minorului.
- c) Ocrotirea minorului prin curatelă
Noţiune
Curatela este instituţia de drept civil prin intermediul căreia se asigură ocrotirea unui minor aflatat în anumite situaţii expres prevăzute de lege, care îl pun în imposibilitate de a-şi exercita drepturile şi de a-şi apăra interesele personal. Curatela se înscrie alături de celelalte mijloace de ocrotire a minorului, dar are un caracter temporar şi subsidiar.
Conţinut
Curatela priveşte atât persoana, cât şi bunurile minorului.
Curatorul va administra bunurile minorului şi îl va reprezenta la încheierea actelor juridice civile până la împlinirea vârstei de 14 ani, respectiv îi va încuviinţa actele respective între 14 şi 18 ani.
Instituirea
Curatela se poate institui din oficiu sau la cerere, cu respectarea aceleiaşi proceduri ca la tutela minorului. Competenţa aparţine autorităţii tutelare de la domiciliul minorului, atunci când există contrarietate de interese între minor şi reprezentantul legal sau ocrotitorul legal (de exemplu, la partajul succesoral).
În următoarele cazuri nu se mai instituie curatela, ci, conform Legii 272/2004, se va aplica o măsură specială de protecţie:
- Când se înlocuieşte tutorele cu un alt tutore, până la intrarea în funcţie a noului tutore;
- Când părintele sau tutorele minorului este împiedicat vremelnic să-l ocrotească.