Noţiune
Ocrotirea bolnavilor psihici se face prin instituţia interdicţiei judecătoreşti.
Interdicţia judecătorească este instituţia de drept civil prin care se urmăreşte ocrotirea persoanei fizice care, din cauza alienaţiei sau a debilităţii mintale, nu are discernământ pentru a se îngriji de interesele sale şi care are ca efect lipsirea acesteia de capacitate de exerciţiu şi prin urmare, instituirea tutelei.
Interdicţia judecătorească nu se confundă cu tratamentul medical obligatoriu, realizat prin internarea într-o unitate de psihiatrie a persoanei fizice cu tulburări psihice, realizată în baza Legii 487/2002. Internarea se dispune, pe cale administrativă, de o autoritate medicală, împotriva acestei măsuri putându-se face plângere la instanţa judecătorească, în vreme ce interdicţia se dispune numai de instanţa judecătorească. Internarea nu are nici un efect asupra capacităţii de exerciţiu, pe când interdicţia lipseşte persoana în cauză de această capacitate.
Condiţii de fond
Pentru punerea sub interdicţie se cer întrunite cumulativ următoarele condiţii:
- persoana fizică să fie lipsită de discernământ;
- lipsa sa de discernământ să se datoreze alienaţiei sau debilităţii mintale;
- lipsa de discernământ să nu-i permită să se îngrijească de interesele sale;
- majoratul nu este o condiţie - pot fi puşi sub interdicţie şi minorii.
Procedura punerii sub interdicţie
Cererea de punere sub interdicţie poate fi introdusă de orice persoană interesată, inclusiv de persoana ce urmează să fie pusă sub interdicţie, de procuror, de autoritatea tutelară.
Cererea se soluţionează de tribunalul de la domiciliul celui ce urmează a fi pus sub interdicţie. Procedura are două faze:
- faza necontradictorie: preşedintele instanţei, după primirea cererii, dispune comunicarea acesteia şi a înscrisurilor anexate procurorului. Procurorul dispune efectuarea de cercetări, printre care şi luarea părerii unei comisii de medici specialişti, între care , dacă este cazul şi medicul curant al celui în cauză. Preşedintele instanţei va sesiza totodată autoritatea tutelară în vederea numirii unui curator, pe perioada desfăşurării procedurii de punere sub interdicţie (până la numirea tutorelui). După ascultarea concluziilor procurorului, instanţa poate dispune internarea provizorie a persoanei ce urmează a fi pusă sub interdicţie, pe timp de cel mult 6 săptămâni, dacă este necesară observarea mai îndelungată a stării de sănătate a acesteia.
După ce primeşte rezultatul cercetărilor procurorului, avizul comisiei de medici specialişti şi, dacă este cazul, avizul medicului curant, preşedintele instanţei fixează termen de judecată şi dispune citarea părţilor.
faza contradictorie se realizează în cadrul procesului civil, la care prezenţa şi concluziile procurorului sunt obligatorii, la fel ca şi interogatoriul celui în cauză.
Efectele punerii sub interdicţie
Punerea sub interdicţie lipseşte persoana de capacitate de exerciţiu şi creează premisa instituirii tutelei.
După rămânerea definitivă a hotărârii de punere sub interdicţie, persoana în cauză va fi lipsită de capacitate de exerciţiu. Hotărârea se va comunica autorităţii tutelare pentru ca aceasta să desemneze un tutore. Dacă este pus sub interdicţie un minor, care se află deja sub tutelă, autoritatea tutelară poate decide ca tutorele să rămână acelaşi, sau poate numi un alt tutore. Dacă minorul pus sub interdicţie se află sub ocrotire părintească, nu se va numi un tutore, ci el va rămâne sub ocrotire părintească până la majorat, când, dacă este în continuare pus sub interdicţie, se va numi un tutore.
Regulile aplicabile tutelei minorului sub 14 ani se aplică şi tutelei interzisului, dacă legea nu prevede altfel (exemplu, tutorele interzisului poate cere înlocuirea sa după trei ani de la numire; excepţie face autoritatea competentă să instituie tutela, care în cazul minorului este instanţa, pe când în cazul interzisului este autoritatea tutelară).
Hotărârea definitivă de punere sub interdicţie se comunică instanţei locului unde a fost înregistrat actul de naştere al interzisului, pentru a fi transcrisă într-un registru special.
Interdicţia judecătorească este opozabilă terţilor de la data transcrierii, cu excepţia situaţiei în care terţul a cunoscut interdicţia pe altă cale. În consecinţă, actul juridic încheiat, anterior transcrierii, de către interzis cu o terţă persoană de bună credinţă nu poate fi anulat pentru lipsa capacităţii de exerciţiu, decât dacă se face dovada lipsei discernământului în momentul încheierii lui.
Ridicarea interdicţiei
Ridicarea interdicţiei se face tot de instanţa judecătorească, după regulile de la punerea sub interdicţie, atunci când au încetat cauzele care au provocat interdicţia.
Hotărârea definitivă de ridicare a interdicţiei se comunică instanţei de la locul unde a fost transcrisă hotărârea de punere sub interdicţie, pentru a fi transcrisă, la rândul ei, în registrul special. Ea devine opozabilă terţilor de la data transcrierii, cu excepţia situaţiei în care terţii au luat cunoştinţă de ridicarea interdicţiei pe altă cale.
Actul juridic încheiat anterior transcrierii, de către tutore, în numele interzisului cu un terţ de bună credinţă, este valabil şi îşi produce efectele.