Ocrotirea acestor persoane se face prin instituirea curatelei persoanei capabile.
Noţiunea de curatelă a capabilului
Această curatelă este o măsură de ocrotire luată în favoarea persoanei fizice cu capacitate de exerciţiu deplină, care se află în anumite situaţii speciale, ce o împiedică să îşi ocrotească interesele şi să îşi administreze bunurile.
Curatela capabilului nu se confundă cu curatela incapabilului. Curatelei incapabilului i se aplică regulile de la tutelă, cu excepţia celor referitoare la instituirea tutelei ( în cazul curatelei, autoritatea competentă să dispună instituirea măsurii este autoritatea tutelară şi nu instanţa) iar curatelei capabilului i se aplică regulile de la mandat.
Cazuri de instituire a curatelei capabilului:
-curatela persoanei cu deficienţe fizice, aflată în neputinţă fizică: din cauza
bătrâneţii, a bolii sau a infirmităţii fizice, majorul nu poate să-şi administreze bunurile şi să-şi apere interesele şi nu poate numi un reprezentant;
-curatela persoanei aflată într-un caz de urgenţă: din cauza bolii sau a altor
motive, capabilul nu poate lua măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare;
-curatela persoanei care lipseşte de la domiciliu: dacă persoana este obligată să lipsească vreme îndelungată de la domiciliu şi care nu a lăsat un mandatar general;
-curatela dispărutului: persoana majoră a dispărut fără a avea ştiri despre ea şi nu a lăsat un mandatar general;
-curatela succesorală notarială: când conservarea bunurilor succesorale necesită anumite cheltuieli şi nu există un custode al succesiunii, notarul public numeşte un curator, ca şi atunci când există indicii că succesiunea va fi declarată vacantă;
-curatela surdomutului: dacă acesta nu ştie să scrie şi are de acceptat o donaţie, va fi asistat de un curator special.
Conţinutul curatelei majorului
Sunt aplicabile regulile de la mandat. Activitatea curatorului trebuie să se
circumscrie scopului care a determinat instituirea curateelei. Instituirea curatelei nu aduce nici o atingere capacităţii celui reprezentat (acesta poate încheia actul personal, îl poate revoca pe curator, etc.).
Procedura instituirii curatelei majorului
Curatela se instituie de către autoritatea tutelară (notar- în cazul arătat), la
cerere sau din oficiu. De regulă, pentru instituirea curatelei se cere consimţământul celui ce urmează a fi reprezentat, cu excepţia situaţiilor când acesta nu poate fi dat.
Încetarea funcţiei curatorului poate avea loc fie prin înlocuirea lui, la cerere - după trei ani de la numire, sau prin revocarea sa de către cel reprezentat.
Încetarea măsurii curatelei poate avea loc: prin ridicarea ei; la încetarea cauzelor care au generat-o sau prin decesul persoanei ocrotite.
