Noţiune
Prin stare civilă înţelegem suma de calităţi şi particularităţi care prin consecinţele pe care legea le prevede contribuie la individualizarea juridică a persoanei. Ea are două laturi: este un drept subiectiv de individualizare şi este o sumă de calităţi ale persoanei.
Starea civilă este determinată de lege , încă de la naşterea persoanei fizice şi nu poate fi modificată decât dacă intervin anumite împrejurări (fapte sau acte juridice), de care legea leagă anumite efecte juridice, ce interesează statutul juridic al persoanei (naşterea, adopţia, căsătoria, etc.).
Elementele stării civile pot fi următoarele: date privind filiaţia (din căsătorie, din afara căsătoriei etc.); date de ordin familial (căsătorit, văduv etc.); factori de ordin natural, biologic (sex, vârstă, sănătate) şi cetăţenia.
Caractere juridice: caracterele comune drepturilor nepatrimoniale, la care se adaugă indivizibilitatea, constând în aceea că, la un anumit moment dat, o persoană fizică are o anumită stare civilă; elementele stării civile nu pot fi scindate (exemplu: un copil din căsătorie va fi considerat că are această calitate nu doar în raporturile cu părinţii săi, ci şi în orice alte raporturi juridice în care intră).
Folosinţa stării civile
Starea civilă sau statutul civil al persoanei fizice nu trebuie confundată cu folosinţa stării civile sau posesia de stat. Prima noţiune reprezintă aspectul static, iar a doua, pe cel dinamic în materie de stare civilă.
Folosinţa stării civile reprezintă acea stare juridică ce rezultă din întrunirea cumulativă a trei elemente:
nomen: individualizarea unei persoane prin purtarea numelui ce corespunde stării civile pretinse de acea persoană;
tractatus: tratarea, considerarea unei persoane, de către familia sa şi de către cei apropiaţi, ca fiind persoana căreia îi aparţine starea civilă pe care o pretinde;
fama: recunoaşterea în familie şi în societate, ca fiind persoana căreia îi aparţine starea civilă de care aceasta se prevalează.
Folosinţa stării civile presupune faptul că starea civilă corespunde realităţii;
dacă aceasta este întărită de existenţa unui act de stare civilă (de exemplu, actul de naştere), căruia îi corespunde, deci există concordanţă între posesia de stat şi acel act de stare civilă, atunci prezumţia existenţei respectivei stări civile este absolută şi irefragrabilă (art. 51 C. Fam).
Înregistrările de stare civilă
Sediul materiei îl reprezintă Legea 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, modificată prin O.G 84/2001 şi Legea 117/2006.
Elementele de stare civilă pot avea ca izvor acte juridice sau jurisdicţionale (adopţia, căsătoria, divorţul) sau fapte juridice în sens restrâns (naşterea, decesul).
Aceste acte sau fapte se înregistrează în înscrisuri ce poartă denumirea de acte de stare civilă.
Înregistrările de stare civilă sunt operaţiunile de consemnare, în registrele de stare civilă, a faptelor şi actelor juridice ce privesc starea civilă, precum şi a altor elemente, prevăzute de lege, operaţiuni ce se realizează în condiţiile legii, de către organele cu atribuţii de stare civilă.
Există două feluri de înregistrări de stare civilă:
-întocmirea actelor de stare civilă: pentru naştere, căsătorie, deces, se întocmesc actele cu acelaşi nume;
-înscrierea de menţiuni marginale , pe actele de stare civilă, din registrul de stare civilă (în cazul stabilirii filiaţiei, încuviinţării adopţiei, divorţului, etc.) - art. 9 din Legea 119/1996.
Centralizatorul înregistrărilor de stare civilă este actul de naştere, deoarece orice modificare intervenită în starea civilă a persoanelor fizice se comunică autorităţii administraţiei publice locale unde s-a întocmit actul de naştere , în vederea înscrierii menţiunii corespunzătoare.
Actele de naştere, de căsătorie şi de deces se întocmesc în registre de stare civilă, în două exemplare, ambele originale, şi se completează manual, cu cerneală specială de culoare neagră (art. 2).
Organizarea înregistrărilor de stare civilă
Competenţa efectuării înregistrărilor de stare civilă aparţine, conform art. 3 din Legea 119/1996, consiliilor judeţene şi serviciilor publice comunitare locale de evidenţa persoanelor ale municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor, prin ofiţerii de stare civilă. Sunt ofiţeri de stare civilă:
- a) primarii municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor;
- b) şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale României;
- c) comandanţii de nave şi aeronave.
Persoanele desemnate la lit. a) au competenţa generală, iar cele desemnate la literele b) şi c), competenţă excepţională. Astfel, conform art. 8:
- Dacă naşterea sau decesul are loc în tren, pe o navă sau aeronavă, ori într-un alt mijloc de transport în timpul călătoriei pe teritoriul României, întocmirea actului de stare civilă se face la serviciul public comunitar local de evidenţa persoanelor al locului de coborâre sau de debarcare.
În cazul în care naşterea, căsătoria sau decesul are loc pe o navă, în timpul
unei călătorii în afara apelor teritoriale române, evenimentul se înregistrează în jurnalul de bord de către comandantul navei, numai între persoane de cetăţenie română;
- Dacă naşterea sau decesul are loc pe o aeronavă, în timpul unei călătorii în afara teritoriului României, evenimentul se înregistrează de comandantul aeronavei în carnetul de drum.
Comandantul navei sau al aeronavei eliberează persoanelor îndreptăţite o dovadă cu privire la înregistrarea făcută, iar la sosirea în ţară înaintează prin căpitănia portului, respectiv prin comandantul aeroportului, un extras de pe jurnalul de bord sau de pe carnetul de drum, la serviciul public comunitar local de evidenţa persoanelor al sectorului 1 al municipiului Bucureşti, care va întocmi actul de stare civilă.
În caz de mobilizare, război, participare la misiuni de menţinere a păcii sau în scop umanitar, Ministerul Apărării Naţionale desemnează cadrele militare care înregistrează actele şi faptele de stare civilă ale militarilor şi ale personalului civil şi le comunică autorităţilor administraţiei publice competente.
Dacă naşterea, căsătoria sau decesul au loc în străinătate, reprezentanţii diplomatici sau consulari ai României fac înregistrarea, cu privire la cetăţenii români sau apatrizi.
Regulile înregistrărilor de stare civilă
Reguli generale:
Înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă şi înscrierea menţiunilor se fac la cerere, pe baza declaraţiei persoanei obligate la aceasta, sau din oficiu, în condiţiile prevăzute de prezenta lege (art. 5);
Actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer de stare civilă, cu respectarea prevederilor prezentei legi, sunt valabile, chiar dacă acea persoană nu avea această calitate (art. 7);
În cazul în care ofiţerul de stare civilă refuză să întocmească un act sau să
înscrie o menţiune ce intră în atribuţiile sale, persoana nemulţumită poate sesiza judecătoria în raza căreia domiciliază (art. 10);
Anularea, modificarea şi completarea unei înregistrări de stare civilă se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile ( art. 45-48);
Pe baza actelor de stare civilă se eliberează certificate de naştere şi de căsătorie titularilor sau reprezentanţilor legali ai acestora, iar certificate de deces, membrilor familiei sau altor persoane îndreptăţite.(art. 11).
Reguli speciale sunt prevăzute pentru înregistrarea:
-naşterii art. 17-25);
-recunoaşterii sau hotărârii judecătoreşti de stabilire a filiaţiei (art. 45); -adopţiei (art. 26);
-anulării şi desfacerii adopţiei (art. 47);
-căsătoriei (art. 27-33);
-divorţului, anulării şi încetării căsătoriei (art. 48);
-schimbării numelui pe cale administrativă (art. 49);
-decesului (art. 34-41);
-actelor privind românii aflaţi în străinătate (art. 42).
Aceste dispoziţii se completează cu cele cuprinse în normele metodologice ale Legii 119/1996.
Din aceste reguli speciale, menţionăm cazul înregistrării tardive a naşterii:
când declaraţia a fost făcută după trecerea unui an de la data naşterii, întocmirea actului se face în baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile, care trebuie să conţină toate datele necesare întocmirii actului de naştere (art. 21).
Actele de stare civilă
Actele de stare civilă sunt înscrisuri - acte din registrele de stare civilă, în care sunt consemnate elementele stării civile, de către organele cu atribuţii de stare civilă, în condiţiile legii. Actele de stare civilă, adică actul de naştere, de căsătorie şi de deces sunt înscrisuri autentice (art. 1).
Pe lângă regulile privind înregistrarea actelor de stare civilă, există şi reguli referitoare la anularea, modificarea, rectificarea şi completarea actelor de stare civilă şi ale menţiunilor înscrise pe acestea.
Anularea actului de stare civilă şi a menţiunilor de pe acesta
Este sancţiunea care intervine pentru nerespectarea condiţiilor de validitate ale realizării acestora:
-actul de stare civilă a fost întocmit într-un registru necorespunzător;
-actul nu trebuia întocmit de/la primăria respectivă (primărie necompetentă material sau teritorial);
-faptul sau actul de stare civilă nu există;
-nu s-au respectat prevederile legale la întocmirea actului;
-menţiunea a fost înscrisă pe alt act;
-menţiunea a fost operată cu un text greşit etc.
Modificarea actului de stare civilă şi a menţiunilor de pe acesta
Presupune înregistrarea unor menţiuni ce privesc schimbările în starea civilă a unei persoane, în anumite ipoteze prevăzute de lege şi anume:
-înscrierea recunoaşterii sau stabilirea ulterioară a filiaţiei;
-înscrierea adopţiei, a anulării sau desfacerii acesteia;
-înscrierea divorţului sau a anulării căsătoriei;
-înscrierea schimbării numelui pe cale administrativă;
-înscrierea acordării sau pierderii cetăţeniei române;
-înscrierea aprobării schimbării sexului etc.
Rectificarea şi completarea actelor şi a menţiunilor de pe acesta
Rectificarea presupune îndreptarea erorilor materiale comise cu ocazia înregistrărilor actelor de stare civilă (de exemplu, există neconcordanţă între cele două exemplare ale registrelor sau, la rubrica numele tatălui, a fost trecut un alt nume).
Completarea presupune înregistrarea acestora cu menţiunile omise, atunci când, din diferite motive, unele rubrici au rămas libere, deşi trebuiau completate.
Reconstituirea şi întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă
Reconstituirea se poate cere, conform art. 52, când:
- a) registrele de stare civilă au fost pierdute sau distruse, în totalitate ori în parte;
- b) actul de stare civilă a fost întocmit în străinătate şi nu poate fi procurat certificatul ori extrasul de pe acest act.
Întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă se poate cere, conform art. 53, dacă:
- a) întocmirea actului de naştere sau de deces a fost omisă, deşi au fost depuse actele necesare întocmirii acestuia;
- b) întocmirea actului de căsătorie a fost omisă, deşi a fost luat consimţământul soţilor de către ofiţerul de stare civilă.
Procedura anulării, modificării ,rectificării şi completării actelor de stare civilă
Aceste reguli sunt prevăzute de art. 57 din Legea 119/1996:
În cazul anulării, completării şi modificării actelor de stare civilă, sesizarea instanţei judecătoreşti se face de către persoana interesată, de structurile de stare civilă din cadrul serviciilor publice comunitare locale sau judeţene de evidenţă a persoanelor ori de către parchet. Cererea se soluţionează de judecătoria în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul acestora, pe baza verificărilor efectuate de serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor şi a concluziilor procurorului.
Soluţionarea cererilor de anulare, completare şi modificare a actelor de stare civilă formulate de cetăţenii români cu domiciliul în străinătate şi de străini este de competenţa Judecătoriei Sectorului 1 al municipiului Bucureşti.
Actele de stare civilă reconstituite nu pot fi completate.
Conform art. 571, rectificarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe marginea acestora se face în temeiul dispoziţiei primarului unităţii administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă, din oficiu sau la cererea persoanei interesate. Cererea de rectificare a actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe acestea, însoţită de actele doveditoare, se depune la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor care are în păstrare actul de stare civilă sau la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu. Cererea se soluţionează în termen de 30 de zile, prin emiterea dispoziţiei prevăzute la alin. (1), care se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la data emiterii.
Dispoziţia prevăzută la alin. (1) poate fi contestată la instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială îşi are sediul autoritatea emitentă, în condiţiile legii.
Actele de stare civilă reconstituite nu pot fi rectificate.
Anularea, completarea şi modificarea unui act de stare civilă sau a unei menţiuni înscrise pe acesta, dispuse prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, precum şi rectificarea unui act de stare civilă ori a menţiunilor înscrise pe acesta, aprobată prin dispoziţie a primarului, se înscriu numai prin menţiune pe marginea actului de stare civilă corespunzătoare (art. 58).
Întocmirea, anularea, rectificarea sau completarea ori reconstituirea actelor de stare civilă, precum şi orice înscrieri făcute pe actele de stare civilă, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, ori în baza unui act administrativ, sunt opozabile oricărei persoane până la proba contrară (art. 15).
În cazul reconstituirii şi al întocmirii ulterioare a actelor de stare civilă nu este necesară obţinerea unei hotărâri judecătoreşti, fiind urmată doar procedura administrativă. Conform art. 54, cererea de reconstituire sau de întocmire ulterioară a unui act de stare civilă, însoţită de actele doveditoare, se depune la serviciul public comunitar local de evidenţa persoanelor, competent să întocmească actul, sau a locului de domiciliu al persoanei interesate, în cazul prevederilor art. 52 lit. b). Cererea se soluţionează în termen de 30 de zile, prin dispoziţie a primarului, care se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la emitere.
Dispoziţia dată în cauză poate fi contestată la instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială îşi are sediul autoritatea emitentă.
Dispoziţiile art. 52 - 54 se aplică, în mod corespunzător, persoanelor fără cetăţenie, care au domiciliul în România (art. 55).
În cazul în care unul dintre exemplarele registrului de stare civilă este pierdut sau distrus, în totalitate ori în parte, acesta se înlocuieşte printr-o copie întocmită de pe registrul existent, care se certifică pentru conformitate de către ofiţerul de stare civilă (art. 56).
Acţiunile de stare civilă
Noţiune şi delimitare
Acţiunile de stare civilă sunt acele acţiuni în justiţie care au ca obiect elemente de stare civilă. Scopul lor este stabilirea, contestarea sau modificarea stării civile. Nu trebuie confundate cu acţiunile ce privesc anularea, modificarea, rectificarea şi completarea actelor de stare civilă ori menţiunile de pe acestea.
Între cele două categorii de acţiuni sunt următoarele deosebiri:
- după obiect: un element al stării civile, respectiv o înregistrare de stare civilă;
- după temeiul juridic: Codul familiei, respectiv Legea 119/1996;
- după competenţa materială şi teritorială: tribunalul de la domiciliul pârâtului; judecătoria de la domiciliul reclamantului;
- după incidenţa prescripţiei extinctive: imprescriptibile(cu unele excepţii), respectiv imprescriptibile întotdeauna.
Clasificare
-În funcţie de obiect:
- acţiuni în reclamaţie de stat: cele prin care se urmăreşte obţinerea altei stări civile(altui element de stare civilă) decât cea existentă la data intentării acţiunii: exemplu-acţiunea în stabilirea filiaţiei (faţă de mamă sau faţă de tată);
- acţiuni în contestaţie de stat: cele prin care se urmăreşte înlăturarea unei stări civile (unui element al acesteia), pretins nereală şi înlocuirea ei cu alta, pretins reală: exemplu - acţiunea în tăgada paternităţii, în contestarea recunoaşterii de paternitate, în nulitatea căsătoriei, în nulitatea adopţiei, în nulitate a recunoaşterii de paternitate/de maternitate;
- acţiunile în modificare de stare civilă (de stat): cele prin care se urmăreşte o schimbare, numai pentru viitor, în starea civilă, cea anterioară nefiind contestată: de exemplu - acţiunea de divorţ, acţiunea privind desfacerea adopţiei, acţiunea prin care se solicită schimbarea sexului, etc.
Admiterea primelor două categorii de acţiuni va avea efect declarativ, în sensul că va declara o stare civilă anterioară, deci în mod retroactiv (de exemplu, stabilirea paternităţii operează de la naşterea copilului).
Admiterea acţiunilor în modificare de stat va avea efect constitutiv, numai
pentru viitor (de exemplu, acţiunea de divorţ face ca foştii soţi să aibă statutul de persoane necăsătorite numai după admiterea ei, nu şi pentru perioada cât a durat căsătoria).
-După legitimarea procesuală activă:
Acţiunile de stare civilă pot fi pornite, după caz, numai de anumite persoane:
a)acţiuni ce pot fi pornite numai de titularul stării civile: acţiunea de divorţ, acţiunea în declararea nulităţii relative a căsătoriei;
- acţiuni ce pot fi pornite de titular, de reprezentantul legal al acestuia şi
de procuror (eventual alte persoane prevăzute de lege): acţiunea în stabilirea maternităţii; acţiunea în stabilirea paternităţii; acţiunea în tăgada paternităţii; acţiunea în desfacerea adopţiei.
- acţiuni ce pot fi pornite de orice persoană interesată: acţiunea în
contestarea recunoaşterii voluntare de paternitate; acţiunea în contestarea filiaţiei faţă de mamă, când filiaţia rezultă din certificatul de naştere şi nu există o folosinţă a stării civile conformă cu acest certificat; acţiunea în contestarea existenţei împrejurărilor care să facă aplicabilă prezumţia de paternitate; acţiunea în declararea nulităţii absolute a căsătoriei şi acţiunea în declararea nulităţii absolute a adopţiei.
-După incidenţa prescripţiei extinctive:
- majoritatea sunt imprescriptibile, datorită caracterului lor nepatrimonial;
- sunt prescriptibile extinctiv:
- acţiunea în declararea nulităţii relative a căsătoriei: în caz de viciere a consimţământului unuia din soţi, în termen de şase luni de la încetarea violenţei ori de la descoperirea erorii sau a vicleniei;
- acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de 3 ani de la data naşterii copilului, iar pentru soţul mamei, termenul curge de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea copilului; dacă acţiunea nu a fost introdusă în timpul minorităţii copilului, acesta o poate porni într-un termen de 3 ani de la data majoratului său;
-acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei poate fi pornită de mamă într-un termen de un an de la naşterea copilului; dacă, prin admiterea acţiunii în tăgada paternităţii, un copil a pierdut calitatea de copil din căsătorie prin efectul unei hotărâri judecătoreşti, termenul de un an pentru pornirea acţiunii în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei va curge de la data când acea hotărâre a rămas definitivă; în cazul în care mama a convieţuit cu pretinsul tată ori dacă acesta din urmă a prestat copilului întreţinere, termenul de un an va curge de la încetarea convieţuirii ori a întreţinerii; acţiunea aparţinând copilului nu se prescrie în timpul vieţii acestuia.
Puterea de lucru judecat a hotărârilor privind acţiunile de stare civilă
Puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în materie de stare civilă, mai exact, opozabilitatea efectelor de drept material a acestor hotărâri prezintă următoarele particularităţi:
-hotărârile constitutive sunt opozabile erga omnes, fără ca terţele persoane
să mai poată pune în discuţie elementul de stare civilă dobândit astfel;
-hotărârile declarative date în acţiunile ce pot fi exercitate numai de anumite persoane sunt opozabile erga omnes, terţii neavând posibilitatea să conteste respectivul element de stare civilă; cele date în acţiunile ce pot fi exercitate de orice persoană interesată (în contestaţie de stat) au, într-o opinie, caracter relativ (elementul de stare civilă respectiv poate fi rediscutat într-un alt proces, dacă nu există identitate de părţi), iar în altă opinie, caracter absolut, datorită indivizibilităţii stării civile. Se propune o soluţie mixtă: recunoaşterea opozabilităţii erga omnes a acestor hotărâri, fără a exclude dreptul terţilor interesaţi de a face dovada contrară, în situaţiile în care părţile au acţionat în fraudarea drepturilor lor.
Proba stării civile
Dovada unui anumit element al stării civile presupune dovedirea actelor sau a faptelor de care legea leagă diferite efecte de stare civilă. Rezultă că obiectul probaţiunii îl reprezintă izvoarele de stare civilă şi numai ca o consecinţă a dovedirii acestora se face proba însăşi a stării civile.
Regula este că starea civilă se dovedeşte cu actele întocmite în registrele de stare civilă, precum şi cu certificatele eliberate pe baza acestora, care au aceeaşi putere doveditoare (art. 22 din Decretul 3171954 şi art. 13 din Legea 119/1996).
Întrucât actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice, pentru tot ceea ce reprezintă constatări personale ale ofiţerului de stare civilă, actele fac dovada până la înscrierea în fals, iar pentru celelalte înscrieri, până la proba contrară (art. 14 din Legea 1197/996).
Prin excepţie, conform art. 16, starea civilă se poate dovedi, în faţa instanţei de judecată, cu orice de mijloc de probă, dacă:
- nu au existat registre de stare civilă;
- registrul de stare civilă s-a pierdut sau a fost distrus;
- întocmirea actului a fost omisă;
- procurarea certificatului de stare civilă este imposibilă.
Dovada stării civile poate fi făcută cu alte mijloace de probă şi atunci când se urmăresc alte efecte (patrimoniale sau nepatrimoniale) decât cele de stare civilă.