Definiţie Potrivit art. 223 C.pr.pen., denunţul este încunoştinţarea făcută de către o persoană fizică sau de către o persoană juridică despre săvârşirea unei infracţiuni.
Din definiţia enunţată se desprinde concluzia că denunţul, spre deosebire de plângere, poate fi făcut de orice persoană care are cunoştinţă despre săvârşirea unei infracţiuni, nefiind necesar ca cel care face denunţul să fi fost prejudiciat prin infracţiunea sesizată. Dacă plângerea poate fi făcută doar de persoane cu capacitate deplină de exerciţiu, denunţul poate fi făcut şi de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate restrânsă.
Reglementarea acestui mod general de sesizare a organelor represive penale are menirea de a atrage cetăţenii să contribuie la asigurarea păcii şi ordinii sociale, care este periclitată sau vătămată prin săvârşirea unei infracţiuni.
Denunţul trebuie să cuprindă aceleaşi date ca şi plângerea.
Denunţul scris trebuie să fie semnat de denunţător, iar în cazul denunţului oral, acesta se consemnează într-un proces-verbal de către organul în faţa căruia a fost făcut.
Dacă denunţătorul nu-şi dezvăluie identitatea ( denunţul anonim ), sesizarea are rolul unei informări care trebuie confirmată de organul de urmărire penală, după o prealabilă verificare a veridicităţii sale, toate acestea în scopul de a fi începută urmărirea penală, printr-un proces-verbal, act procedural specific sesizării din oficiu.
În unele cazuri, denunţul poate fi făcut chiar de persoana care a săvârşit infracţiunea, actul purtând denumirea de autodenunţ. Autodenunţul are valoarea unei recunoaşteri a faptei penale săvârşite şi poate constitui după caz, fie cauză de nepedepsire, în cazul denunţării dării de mită de către mituitor, cu condiţia ca aceasta să aibă loc mai înainte ca organul de urmărire penală să fi luat cunoştinţă despre infracţiunea comisă ( art. 255 alin. 3 C.pen ), fie cauză de atenuare a răspunderii penale, în cazul infracţiunii de mărturie mincinoasă, dacă cel care face declaraţii mincinoase revine asupra acestora mai înainte de a se fi produs arestarea inculpatului în cauzele penale, iar în celelalte litigii, mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâre ( art. 260, alin. 3 C.pen.).
Deşi denunţul are acelaşi caracter ca şi plângerea, de a fi facultativ, există cazuri anume prevăzute de lege, când nedenunţarea anumitor infracţiuni ( art. 170 C.pen. şi art. 262 C.pen.) constituie infracţiune şi se pedepseşte.