Drept

Sesizarea din oficiu este o modalitate de sesizare internă şi constă în posibilitatea ( dreptul şi obligaţia ) organului de urmărire penală de a se autosesiza atunci când ia cunoştinţă prin orice mijloc despre săvârşirea unei infracţiuni.

Organele de urmărire penală pot lua cunoştinţă despre săvârşirea unei infracţiuni în mod direct, prin mijloacele de informare în masă, prin zvonul public, prin denunţuri anonime, sau prin constatarea infracţiunilor flagrante, precum şi în cazul când descoperă, cu ocazia desfăşurării urmăririi penale, fapte noi ce constituie infracţiuni.

 În toate cazurile, pentru a putea începe urmărirea penală, organul de urmărire penală trebuie să întocmească un proces verbal de sesizare din oficiu, care constituie temeiul legal în baza căruia se dispune începerea urmăririi penale şi efectuarea celorlalte acte de procedură.

Totodată, organele de urmărire penală se vor sesiza şi atunci când, săvârşirea unei infracţiuni le este adusă la cunoştinţă de acele organe de stat ( externe sistemului judiciar ) care sunt abilitate potrivit legii să încheie acte de constatare a infracţiunilor. Potrivit art. 214 C.pr.pen., aceste organe constatatoare sunt:

1. a) organele inspecţiilor de stat, alte organe de stat, precum şi ale unităţilor la care se referă 145 din Codul penal, pentru infracţiunile care constituie încălcări ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a căror respectare o controlează potrivit legii. Au această obligaţie, spre exemplu, Garda financiară, alte organe de control financiar ale statului, Inspectoratul Teritorial de muncă ( Legea nr. 90/1996, modificată şi republicată ) care a înlocuit vechiul organ de control, intitulat Inspectoratul de protecţie a muncii, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, prin organele sale din teritoriu ( Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului ), Agenţia naţională pentru protecţie a mediului, prin organele sale din teritoriu ( Legea nr. 137/1995 ) etc.
2. b) organele de control şi cele de conducere ale administraţiei publice, ale altor unităţi la care se referă art. 145 din Codul penal, pentru infracţiunile săvârşite în legătură cu serviciul de cei aflaţi în subordine ori sub controlul lor.
3. c) ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române pentru infracţiunile constatate pe timpul executării misiunilor specifice

          Aceste organe sunt obligate să procedeze la luarea de declaraţii de la făptuitor şi de la martorii care au fost de faţă la săvârşirea unei infracţiuni şi să întocmească proces-verbal despre împrejurările concrete ale săvârşirii acesteia. În plus, au dreptul să reţină corpurile delicte, să procedeze la evaluarea pagubelor, precum şi să efectueze orice alte acte, când legea prevede aceasta.

          Actele încheiate se înaintează procurorului în cel mult 3 zile de la descoperirea faptei ce constituie infracţiune, afară de cazul când legea dispune altfel.

          În caz de infracţiuni flagrante, aceleaşi organe au obligaţia să înainteze de îndată procurorului pe făptuitor, împreună cu lucrările efectuate şi cu mijloacele materiale de probă.

          Procesele-verbale încheiate de aceste organe constituie mijloace de probă.

          Sunt de asemenea organe constatatoare şi comandanţii de nave şi aeronave pentru infracţiunile săvârşite pe acestea, pe timpul cât navele şi aeronavele pe care le comandă se află în afara porturilor sau aeroporturilor, şi agenţii de poliţie de frontieră, pentru infracţiunile de frontieră.

Aceste organe de stat au competenţe extinse faţă de cele enumerate în art. 214, în sensul că sunt autorizate de lege ( art. 215, alin. 2 şi 3 C.pr.pen.) să efectueze percheziţii corporale asupra făptuitorului şi să verifice lucrurile pe care acesta le are cu sine.

De asemenea, organele de mai sus pot prinde pe făptuitor, caz în care îl predau de îndată procurorului sau organului de cercetare penală, împreună cu lucrările efectuate şi cu mijloacele materiale de probă.