Urmărirea penală prezintă următoarele caractere:
- caracterul nepublic care constă, într-o opinie doctrinară, în faptul că participanţii la procesul penal nu au posibilitatea să cunoască în mod complet, în orice moment, conţinutul activităţilor realizate de organul de urmărire penală.
Contestăm această opinie, tributară unei vechi educaţii a organelor de anchetă, tipică orânduirii comuniste, iar drept argumente în favoarea ideii că părţile procesului penal au dreptul să cunoască conţinutul dosarului de urmărire penală încă din momentul deschiderii unui asemenea dosar, invocăm prevederile legale ale art. 6, alin. 2 C.pr.pen. privind garantarea dreptului la apărare, potrivit căruia „ în cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege şi să administreze probele necesare în apărare”, deci şi dreptul de a cunoaşte ce probe, sau eventual, indicii temeinice există împotriva celui cercetat.
Mult mai puternic în a contracara tactica organelor de anchetă, de a aduna piesele dosarului fără înştiinţarea celui urmărit, ni se pare argumentul legal al textului art. 66 C.pr.pen. care stipulează dreptul învinuitului sau al inculpatului de a proba lipsa de temeinicie a probelor : alin. 2 „în cazul când există probe de vinovăţie, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie”. Or, nu vedem cum se poate da eficienţă acestui drept dacă nu i se face cunoscut conţinutul dosarului.
În acelaşi timp, urmărirea penală nu este nici secretă din moment ce, art. 172, alin. 1 C.pr.pen. stipulează dreptul apărătorului învinuitului sau al inculpatului să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală;
- caracterul necontradictoriu al urmăririi penale rezultă din caracterul nepublic şi constă în faptul că organul de urmărire penală administrează probele fără a le pune în discuţia părţilor existente în cauză ( art. 71 alin.2, şi art. 77 C.pr.pen.). Urmărirea penală prezintă totuşi şi urme de contradictorialitate cum ar fi de exemplu în procedura prelungirii arestării preventive a inculpatului sau a confruntării.
- caracterul preponderent scris
În cursul urmăririi penale părţile nu pot acţiona oral în faţa organelor de urmărire penală, spre deosebire de faza de judecată, ci numai în scris, prin cereri ori memorii scrise. Nici apărătorul nu poate să pună întrebări martorilor sau celorlalte părţi, ci doar să asiste la efectuarea acestor acte. Nici acest caracter al urmăririi penale nu trebuie absolutizat, existând acte de urmărire penală care se administrează printr-o formă orală: de exemplu, în procedura confruntării, se poate încuviinţa ca persoanele confruntate să-şi pună întrebări reciproc.