Începerea urmăririi penale este momentul de debut al procesului penal, cu consecinţa naşterii cadrului legal de exercitare a drepturilor şi obligaţiilor procesuale ale participanţilor în proces, şi consecinţa dobândirii de către făptuitor a calităţii procesuale de învinuit.
Urmărirea penală poate să înceapă şi in rem ( spre deosebire de actul procesual al punerii în mişcare a acţiunii penale ), atunci când persoana făptuitorului nu este cunoscută, în obiectivele urmăririi penale intrând astfel şi identificarea acestuia.
Prima obligaţie a organului de urmărire penală, de fapt a oricărui organ judiciar este de a-şi verifica competenţa materială, teritorială, sau după calitatea persoanei arătate în sesizare drept autor al infracţiunii. Dacă organul de cercetare penală constată că nu este competent a efectua cercetarea, trimite de îndată cauza procurorului care exercită supravegherea, în vederea sesizării organului competent.
Referitor la competenţa teritorială a organelor de urmărire penală, în lege au fost prevăzute dispoziţii menite să faciliteze posibilităţile de acţiune ale acestora, iar când anumite acte de cercetare penală trebuie să fie efectuate în afara razei teritoriale în care se face cercetarea, organul de cercetare penală poate să le efectueze el însuşi sau să dispună efectuarea lor prin comisie rogatorie ori delegare. În cazul în care organul de cercetare penală înţelege să procedeze el însuşi la efectuarea actelor, înştiinţează în prealabil despre aceasta organul corespunzător din raza teritorială în care va efectua aceste acte. În cuprinsul aceleiaşi localităţi, organul de cercetare penală efectuează toate actele de cercetare, chiar dacă unele dintre acestea trebuie îndeplinite în afara razei sale teritoriale.
Tot o obligaţie principală a organului de urmărire penală o constituie şi verificarea conţinutului sesizării, fiindcă în cazul unei eventuale insuficienţe este îndreptăţit să efectueze acte premergătoare de natură a clarifica aspectele din sesizare, şi a lua o decizie corespunzătoare celor descoperite.
Potrivit art. 228 alin.1 C.pr.pen. organul de urmărire penală sesizat în vreunul din cazurile prevăzute în art. 221 C.pr.pen. dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare (plângere sau denunţ) sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art.10, cu excepţia celui de la lit. b¹. În cazul prevăzut la art.10 lit. b¹ (fapta nu prezintă gradul de pericol al unei infracţiuni), începerea urmăririi penale este obligatorie dat fiind că s-a comis o faptă penală, chiar dacă nu e infracţiune, iar organul de urmărire penală este obligat să aplice o amendă administrativă.
Când organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, se încheie un proces-verbal care constituie actul de începere a urmăririi penale (art. 228 alin.2 C.pr.pen.). Dacă rezoluţia este un act procedural simplu atât în formă cât şi în conţinut ( cuprinde temeiul legal, denumirea faptei, textul legal în care se încadrează, numele făptuitorului dacă este cunoscut, şi dispoziţia de începere a urmăririi penale ) şi îmbracă forma unei menţiuni făcute direct pe actul de sesizare, procesul-verbal este un act mai complex, trebuind să respecte şi menţiunile obligatorii prevăzute în art. 91 C.pr.pen.
În cazul în care rezoluţia şi procesul-verbal au fost date de către organul de cercetare penală, potrivit alin. 3¹ al art. 228 C.pr.pen., modificat prin Legea nr. 281/2003, acestea se supun confirmării motivate a procurorului care exercită supravegherea activităţii de cercetare penală, în termen de cel mult 48 h de la data începerii urmăririi penale, organele de cercetare penală fiind obligate să prezinte şi dosarul cauzei.
Legea nu reglementează obligaţia organului de urmărire penală de a comunica actul începerii urmăririi penale.