În conformitate cu art. 229 C.pr.pen. persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală se numeşte învinuit cât timp nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa.
Urmărirea penală se efectuează faţă de învinuit, deci fără a se pune în mişcare acţiunea penală, în cauzele penale ce au ca obiect infracţiuni care nu sunt grave, şi dacă nu este necesară privarea de libertate a învinuitului pe o durată mai mare de 10 zile, cât prevede art. 146 alin. 9 C.pr.pen., modificat prin OUG nr. 109/2003.
*Cazul în care se efectuează acte de cercetare penală de către organele de cercetare penală
Procurorul supraveghează activitatea organelor de cercetare penală după regulile arătate anterior, cercetările constând în strângerea de probe privitoare la existenţa infracţiunii, la vinovăţia învinuitului şi la stabilirea condiţiilor de angajare a răspunderii penale şi civile.
Învinuitul şi persoana vătămată sunt simple subiecte procesuale fără a avea calitatea de părţi, având drepturi procesuale restrânse.
Organul de cercetare penală poate lua faţă de învinuit măsura reţinerii pe o durată de cel mult 24 h (art. 143-144 C.pr.pen.), când există probe sau indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei fapte penale, iar dacă apreciază că se impune privarea de libertate a învinuitului, face propuneri în acest sens procurorului înăuntrul duratei reţinerii ( art. 232 C.pr.pen. modificat prin Legea nr. 281/2003). Procurorul dacă consideră că este necesar să se ia măsura arestării preventive a învinuitul va proceda conform art. 146 C.pr.pen., luând în acelaşi timp şi măsurile de ocrotire prevăzute în art. 161, dar numai în cazul reţinerii, fiindcă o dată ce arestarea preventivă a devenit atributul judecătorului, în situaţia luării unei asemenea măsurii preventive, judecătorul va fi organul căruia îi revine obligaţia de înştiinţare a luării măsurii.
Dacă organul de cercetare penală consideră că sunt temeiuri pentru punerea în mişcare a acţiunii penale iar probatoriul nu este administrat în totalitate, face propuneri în acest sens, pe care le înaintează procurorului, astfel cum prevede art. 234 alin.1 C.pr.pen. Tot o propunere va face organul de cercetare penală când consideră că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpatului ( art. 234 alin.2 C.pr.pen.)
Organul de cercetare penală apelează la procuror numai dacă are nevoie de o autorizare prealabilă pentru efectuarea unui act de urmărire penală, sau de o încuviinţare, care este de asemenea prealabilă. Confirmarea ( de exemplu, a rechizitoriului, sau a propunerilor organul de cercetare penală) reprezintă o ratificare ulterioară a actului de cercetare penală efectuat, asemănătoare cu avizarea pe care o dă procurorul, în anumite situaţii ( propunerea organului de cercetare penală de prelungire a arestării preventive trebuie avizată de procurorul care exercită supravegherea şi înaintată de acesta, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării, instanţei - art. 156, alin. 2 C.pr.pen.), actelor de urmărire efectuate.
Organul de urmărire penală mai poate dispune luarea uneia din măsurile asiguratorii asupra bunurilor mobile sau imobile ale învinuitului în vederea reparării prejudiciului rezultat din infracţiune, restituirea lucrurilor, sau restabilirea situaţiei anterioare cu aprobarea procurorului conform art. 170 C.pr.pen.
După finalizarea cercetărilor penale, organul de cercetare penală întocmeşte un referat conţinând concluziile desprinse în urma aprecierii materialului probator şi a propunerile făcute procurorului care-i supraveghează activităţile de urmărire penală. Propunerile sunt fie de scoatere sau de încetare a urmăririi penale, când există unul din cazurile enumerate la art. 10 C.pr.pen., fie de punere în mişcare a acţiunii penale şi de trimitere în judecată prin rechizitoriu, potrivit art. 262 C.pr.pen., numai după o nouă ascultare a învinuitului.
*Cazurile în care procurorul efectuează personal urmărirea penală
Cu toate că actele de urmărire penală sunt îndeplinite de procuror în acest caz, el nu se transformă în organ de cercetare penală, fiind unicul titular al funcţiei procesuale a învinuirii sau acuzării în procesul penal.
Procurorul nu are nevoie de autorizare în aceste cazuri, doar excepţional, potrivit art. 209 al. ultim C.pr.pen. atunci când urmărirea penală este efectuată de procuror, rechizitoriul este supus confirmării prim-procurorului parchetului, iar când urmărirea este făcută de acesta, confirmarea se face de procurorul ierarhic superior, formalitate pe care am analizat-o deja.