Drept

În temeiul art. 249 alin.1 C.pr.pen. scoaterea de sub urmărire penală are loc când se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit. a-e C.pr.pen.[1] şi există învinuit sau inculpat în cauză. Ea este corespunzătoare soluţiei de achitare pronunţată de instanţă.

Procedura este aceeaşi cuprinsă în dispoziţiile art. 242-246 şi 248 C.pr.pen. referitoare la încetarea urmăririi penale.

Actul procedural prin care se dispune S.U.P. este fie o ordonanţă, în cazul urmăririi cu acţiune penală pusă în mişcare, fie o rezoluţie motivată în cazul urmăririi penale efectuate faţă de învinuit.

Primind dosarul de la organul de cercetare penală cu propunerea motivată, procurorul va proceda în felul următor:

- restituie dosarul organului de cercetare penală cu dispoziţia de a continua cercetările, dacă consideră că nu este cazul să dispună scoaterea de sub urmărire penală

- dispune scoaterea de sub urmărire penală, dacă este de acord cu propunerea organului de cercetare penală.

 

Scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art.10 lit. b¹ C.pr.pen.

Potrivit art. 249¹ C.pr.pen., în cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 10 lit. b¹ C.pr.pen. (fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni), executarea mustrării sau mustrării cu avertisment, prevăzute de art. 91 C.pen. aplicate de procuror se face potrivit art. 487 C.pr.pen., iar executarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii se efectuează potrivit art. 442 şi 443 C.pr.pen. , după regulile de punere în executare a amenzii judiciare şi a cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Împotriva ordonanţei prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art.10 lit. b¹, se poate face plângere în termen de 20 zile de la înştiinţarea prevăzută în art. 246 C.pr.pen.

 

[1] Art. 10. - (1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:

1. a) fapta nu există;
2. b) fapta nu este prevăzută de legea penală;

    b¹) ………….

1. c) fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat;
2. d) faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii;
3. e) există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei;