Drept

Pentru a se asigura controlul legalităţii întregii activităţi desfăşurate de organele de urmărire penală, în lege s-a prevăzut  posibilitatea formulării unei plângeri de către orice persoană vătămată în interesele sale legitime, plângere ce vizează măsurile şi actele de urmărire penală. Din analiza art. 275 C.pr.pen., se poate lesne observa că sunt titularii unei astfel de plângeri nu numai părţile din proces, ci şi orice persoane fizice sau juridice ale căror interese legitime au fost vătămate în cursul urmăririi penale. Totuşi, acea persoană va trebui să facă dovada vătămării intereselor legitime, constând într-un drept substanţial sau procesual, cu excepţia invocării unei cauze de nulitate absolută, situaţie în care vătămarea este prezumată.

          Prin natura sa juridică, plângerea împotriva actelor sau măsurilor de urmărire penală diferă totalmente de plângerea penală, mod de sesizare general a organelor de urmărire, de plângerea prealabilă a persoanei vătămate, sau de căile de atac propriu-zise, ordinare sau extraordinare.

Ea este o cale de atac de infirmare şi reformare a actelor şi măsurilor de urmărire penală împotriva cărora se îndreaptă. Această plângere se bucură de un caracter ireverenţios, deoarece în procedura comună este întotdeauna de competenţa organului de urmărire penală ierarhic superior ( prim-procurorul parchetului, sau procurorul ierarhic superior ). Legea nr. 281/2003 a adus un important reviriment acestei instituţii, prin introducerea unui nou articol - 278¹ - care se referă la posibilitatea persoanei nemulţumite de modul de rezolvare a plângerii introduse conform art. 275-278 C.pr.pen, de a se adresa instanţei de judecată , aceasta fiind abilitată să exercite un nou control asupra actelor sau măsurilor de urmărire contestate.

PROCEDURA

1) Plângerea împotriva actelor sau măsurilor organului de cercetare penală

Plângerea se adresează procurorului care supraveghează activitatea organului de cercetare penală şi se depune fie direct la acesta, fie la organul de cercetare penală.

Introducerea plângerii nu suspendă aducerea la îndeplinire a măsurii sau a actului care formează obiectul plângerii. Când plângerea a fost depusă la organul de cercetare penală, acesta este obligat ca în termen de 48 de ore de la primirea ei să o înainteze procurorului împreună cu explicaţiile sale, atunci când acestea sunt necesare. Procurorul este obligat să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire şi să comunice de îndată persoanei care a făcut plângerea modul în care a fost rezolvată. Nerespectarea acestui termen poate atrage cel mult o sancţionare disciplinară a procurorului care supraveghează urmărirea. Legea are în vedere orice act sau măsură de urmărire efectuată, cu excepţia celor dispuse de procuror.

2) Plângerea împotriva actelor sau măsurilor procurorului

Art. 278 C.pr.pen. reglementează două categorii de plângeri:

1. plângerea împotriva actelor efectuate sau măsurilor luate de procuror
2. plângerea împotriva actelor efectuate sau măsurilor luate de organul de cercetare pe baza dispoziţiei procurorului

Acestea, reprezentând manifestări de voinţă exclusive ale procurorului, vor fi analizate de un procuror ierarhic superior. Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 În cazul când măsurile şi actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori au fost luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de către aceştia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.

 În cazul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanţei ori, după caz, al rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţă sau rezoluţie, persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. 6, art. 246 alin. 1 şi art. 249 alin. 2 C.pr.pen. Rezoluţiile sau ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale, se comunică persoanei care a făcut plângerea şi celorlalte persoane interesate.

3) Plângerea în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată

După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Această nouă instituţie introdusă prin Legea nr. 281 / 2003 a născut numeroase dezbateri în literatura de specialitate sub aspectul titularilor unei astfel de plângeri, a noţiunii de persoană vătămată în interesele sale legitime, de acte ale procurorului care pot fi atacate prin intermediul unui astfel de mijloc,  a soluţiilor instanţei, a eficacităţii unei asemenea căi de control a legalităţii actelor procurorului.

În ceea ce priveşte titularii dreptului de a formula o asemenea plângere la instanţa de judecată, este prevăzut acest drept persoanei vătămate şi oricărei alte persoane ale cărei interese legitime au fost vătămate prin actele procurorului. Apreciem alături de alţi autori că termenul de „persoană vătămată” prevăzut de art. 278¹ alin.1 C.pr.pen. desemnează persoana care a suferit o vătămare ca urmare a actului procurorului, iar nu persoana vătămată prin săvârşirea unei fapte penale. Aceasta, deoarece plângerea împotriva actelor procurorului este o acţiune atipică, deci cu un scop, părţi şi conţinut diferite de acţiunea penală tipică. Această persoană vătămată de o soluţie de netrimitere în judecată dispusă de procuror trebuie să justifice un interes, care reprezintă o condiţie de exercitare a unei asemenea acţiuni.

Prin urmare, în opinia noastră, este îndreptăţită să formuleze o astfel de plângere orice parte a procesului penal, învinuit, inculpat ( în cazul unei  soluţii de scoatere de sub urmărire penală în baza art. 10 lit. b/1 C.pr.pen., raportat la art. 18/1 C.pen., caz în care li se poate aplica o amendă administrativă de până la 10.000.000 lei, în privinţa temeiului scoaterii; poate se impunea scoaterea de sub urmărire în baza art. 10 lit. a – fapta nu există ), parte vătămată, parte civilă ( asemenea soluţii de sistare a procesului penal se repercutează şi asupra despăgubirilor civile, astfel că şi partea civilă justifică un interes în formularea unei asemenea plângeri ) chiar şi făptuitorul  ( în privinţa temeiului pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, dar numai în cazul în care acesta l-ar dezavantaja, ceea ce este puţin probabil atâta vreme cât nu s-a început urmărirea penală  ), şi chiar orice persoană ale cărei interese legitime au fost prejudiciate prin soluţia procurorului.

Aşa cum se poate observa din cuprinsul articolului 278¹ alin.1 C.pr.pen. cât şi din textul art. 275-278 C.pr.pen., actele procurorului care pot fi atacate prin plângere îndreptată la instanţă conform art. 278¹ C.pr.pen. sunt mult mai reduse ca număr, în comparaţie cu cele care pot fi atacate prin plângere adresată prim-procurorului parchetului sau procurorului ierarhic superior în baza art. 275-278 C.pr.pen.

Art. 278¹ alin.1 C.pr.pen. menţionează expres care sunt actele împotriva cărora se poate formula plângere la instanţa de judecată şi anume împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmării penale, respectiv a rezoluţiei sau ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmării penale, fiind vorba aşadar de soluţiile de netrimitere în judecată. Cu privire la acest aspect, în mod just s-a exprimat părerea că, în această situaţie ar trebui să se includă şi soluţiile de neîncepere a urmării penale, de scoatere de sub urmărire penală, sau de încetare a urmării penale, dispuse prin rechizitoriul prin care, faţă de alte persoane, s-a dispus trimiterea în judecată.

La o examinare superficială a textului art. 278¹ C.pr.pen., s-ar putea ajunge la concluzia că o persoană poate formula concomitent atât plângere contra actelor procurorului în baza art. 278 C.pr.pen., cât şi plângere adresată instanţei în baza art. 278¹ C.pr.pen. Această afirmaţie este însă contrazisă de dispoziţiile alin.2 ale art. 278¹ C.pr.pen. care prevăd că „în cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul de 20 de zile prevăzut în art. 277, termenul de 20 de zile prevăzut la al.1 curge de la data expirării termenului de 20 de zile”, ceea ce înseamnă că, dacă s-a formulat plângere conform art. 275-278 C.pr.pen., o altă plângere înaintată instanţei în baza art. 278¹ C.pr.pen. nu poate fi făcută decât ulterior, fie în urma soluţionării plângerii pe cale ierarhică la parchet, fie în urma expirării termenului de 20 de zile în care trebuia soluţionată o astfel de plângere.

 PROCEDURA

Dosarul va fi trimis de parchet instanţei în termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere dosarul. Persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi, precum şi persoana care a făcut plângerea se citează. Neprezentarea acestor persoane legal citate nu împiedică soluţionarea cauzei. Când instanţa consideră că este absolut necesară prezenţa persoanei lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia.

La judecarea plângerii prezenţa procurorului este obligatorie.

La termenul fixat pentru judecarea plângerii, instanţa dă cuvântul persoanei care a făcut plângerea, persoanei faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi şi apoi procurorului.

Instanţa, judecând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.

Instanţa pronunţă una dintre următoarele soluţii:

1. a) respinge plângerea, prin sentinţă, menţinând soluţia din rezoluţia sau ordonanţa atacată;
2. b) admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmăririi penale, după caz. Dispoziţiile art. 333 alin. 2 se aplică în mod corespunzător;
3. c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţine cauza spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător.

În privinţa soluţiei de respingere de la lit. a, cu privire la această soluţie, nu se ridică probleme deosebite, care să necesite explicaţii suplimentare. Dacă instanţa admite plângerea şi desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată, potrivit lit. b, o asemenea soluţie nu poate fi pronunţată dacă plângerea este făcută doar de către făptuitor, învinuit sau inculpat, fiindcă i s-ar agrava situaţia în propria plângere, încălcându-se astfel principiul non reformatio in pejus.

Alin. 9 stipulează că „în cazul prevăzut la al. 8 lit. c, actul de sesizare a instanţei ca primă instanţă, îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin.1”.  În mod just, în literatura juridică s-a susţinut că sesizarea instanţei se face prin plângerea persoanei la care se referă alin.1 al art. 278¹ C.pr.pen., iar învestirea instanţei se face prin încheierea întocmită de aceasta, despre care face menţiune alin.8 lit. c C.pr.pen.

Se mai poate pune problema dacă titularul unei astfel de plângeri formulate în baza art. 278¹ C.pr.pen. poate să şi-o retragă după introducerea ei la instanţă. Considerăm că acest fapt este posibil şi trebuie să i se dea curs, atâta vreme cât este la latitudinea persoanei vătămate să introducă o astfel de plângere la instanţa de judecată, potrivit art. 278¹ C.pr.pen. Din acest punct de vedere, considerăm că instituţia retragerii unei astfel de plângeri se aseamănă cu cea a retragerii apelului sau recursului, reglementate de art. 369, 385/4  C.pr.pen.

Hotărârea instanţei pronunţată potrivit alin. 8 lit. a) şi b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi de orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate.

 În situaţia prevăzută în alin. 8 lit. a) persoana în privinţa căreia instanţa, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală, nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală şi nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10.

 Instanţa este obligată să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire şi să comunice, de îndată şi motivat, persoanei care a făcut plângerea, modul în care aceasta a fost rezolvată.