Potrivit art. 287 C.pr.pen. instanţa de judecată îşi exercită atribuţiile în mod activ, în vederea aflării adevărului şi a realizării rolului educativ al judecăţii. Instanţa îşi formează convingerea pe baza probelor administrate în cauză.
Din analiza acestor dispoziţii cu caracter general, se desprinde concluzia că ele repezintă o transpunere pe planul judecăţii a principiului rolului activ al organelor judiciare penale. Astfel, instanţa de judecată trebuie să aibă un rol activ cu privire la stabilirea vinovăţiei inculpatului, la întinderea prejudiciului cauzat prin infracţiune şi cu privire la orice alte aspecte de care depinde justa soluţionare a cauzei.
În ceea ce priveşte poziţia procesuală a instanţei de judecată, instanţa are poziţia de conducător al procesului, spre deosebire de urmărirea penală în care rolul de conducător era deţinut de procuror. Ea îşi desfăşoară activitatea în complete de judecată, alcătuite numai din judecători, cu participarea grefierului, a procurorului de şedinţă, care exercită funcţia procesuală a învinuirii, a părţilor, care îşi exercită drepturile lor procesuale, singure sau cu ajutorul avocaţilor, şi a celorlalte persoane ( martori, experţi, interpreţi ).
În virtutea principiului „egalităţii armelor”, instanţa de judecată este obligată a veghea la respectarea egalităţii în drepturile procesuale, între părţi şi procuror, toţi având o poziţie procesuală subordonată faţă de instanţă în cursul judecăţii.