Drept

Şedinţa de judecată în primă instanţă cuprinde patru etape şi anume:

- începutul şedinţei

                   - cercetarea judecătorească

                   - dezbaterile judiciare

                   - ultimul cuvânt al inculpatului.

3.1.  Începutul şedinţei

Începutul şedinţei de judecată este marcat de următoarele momente procesuale:

- deschiderea şedinţei când preşedintele completului declară şedinţa deschisă. În acest fel, se atrage atenţia asupra faptului că judecata a început.

- strigarea cauzei a cărei judecată este la rând şi apelul părţilor şi a celorlalte persoane chemate în judecată, pentru a se verifica cei prezenţi şi cei absenţi, precum şi dacă procedura de citare este completă. În cazul în care procedura este incompletă cu o parte, cauza se amână. De asemenea, cauza se amână şi când procedura este completă cu una din părţi, dacă prezenţa acesteia este necesară sub sancţiunea nulităţii absolute ( de ex., în cazul în care inculpatul este arestat sau minor).

În cazul în care nu există o încheiere anterioară deoarece cauza este la primul termen, menţiunile cu privire la persoanele prezente şi cele lipsă se vor face pe actul de sesizare ( fie pe rechizitor, fie pe plângerea prealabilă ).

Apelului părţilor şi celorlalţi participanţi chemaţi la judecată, este urmat de referatul cauzei pe care trebuie să îl facă grefierul de şedinţă. Prin referatul cauzei se înţelege o expunere orală în care grefierul se va referi pe scurt la obiectul dosarului şi stadiul în care se află judecata, indicând instanţei modul în care s-a îndeplinit procedura de citare  a persoanelor chemate la proces precum şi modul în care s-au îndeplinit celelalte măsuri dispuse de instanţă. După referatul cauzei, grefierul predă dosarul preşedintelui completului.

- verificările prealabile din oficiu

Potrivit art. 300 C.pr.pen. instanţa este datoare să verifice din oficiu, la prima zi de înfăţişare, regularitatea actului de sesizare, care este după caz, rechizitoriul.

În cazul în care se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.

Dacă inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, conform art. 300¹ C.pr.pen. după înregistrarea dosarului la instanţă, instanţa este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive. Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa menţine, prin încheiere motivată, arestarea preventivă. Încheierea poate fi atacată cu recurs în mod separat.

În cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive periodic,dar nu mai târziu de 60 de zile, menţinând dacă este cazul arestarea preventivă. De asemenea se va verifica şi prezenţa apărătorului din oficiu, dacă s-a îndeplinit procedura de solicitare faţă de barou.

- unele verificări privind pe inculpat ( art.318 C.pr.pen )

După strigarea cauzei şi apelul părţilor, preşedintele verifică identitatea inculpatului. Prezenţa inculpatului este obligatorie în cauzele cu inculpaţi arestaţi sau cu minori. În celelalte cazuri, judecata poate avea loc şi în lipsa inculpatului, dacă procedura de citare este legal îndeplinită, cu excepţia cazului în care inculpatul solicită un termen de amânare.

În cazul în care inculpatul se află în stare de deţinere, preşedintele se încredinţează dacă a primit în termenul prevăzut de art. 313 alin.3 C.pr.pen. copia actului de sesizare a instanţei. Când actul nu a fost comunicat, dacă inculpatul cere, judecata se amână, iar preşedintele îi înmânează o copie de pe actul de sesizare a instanţei, făcându-se menţiune despre aceasta în încheierea de şedinţă.

De asemenea, potrivit art. 313 alin.2 C.pr.pen. judecata se amână la cererea inculpatului când comunicarea s-a făcut cu mai puţin de 3 zile înaintea termenului de judecată.

Atunci când judecata nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului, acesta aflându-se în stare de detenţie sau arest, sancţiunea nerespectării acestui text de lege este nulitatea absolută, prevăzută de art. 197 alin.2 C.pr.pen.

- unele măsuri privind martorii, experţii, interpreţii

După apelul martorilor, experţilor şi interpreţilor, potrivit art. 319 C.pr.pen., preşedintele cere martorilor prezenţi să părăsească sala de şedinţă şi le pune în vedere să nu se îndepărteze fără încuviinţarea sa.

În ceea ce-i priveşte pe experţi, aceştia rămân în sala de şedinţă, afară de cazul în care instanţa a dispus altfel.

Martorii, experţii şi interpreţii prezenţi pot fi ascultaţi chiar dacă nu au fost citaţi sau nu au primit citaţie, numai după ce s-a stabilit identitatea lor, ţinându-se seama de dispoziţiile art. 86¹ C.pr.pen., privitoare la protecţia datelor de identificare a martorului.

- lămuriri, cereri, excepţii

Potrivit art. 320 alin.1 C.pr.pen. prima instanţă trebuie să manifeste rol activ cu privire la lămurirea participanţilor la procesul penal. Astfel, preşedintele explică persoanei vătămate, până la citirea actului de sesizare, care este un termen in limine litis,  că se poate constitui parte civilă sau că poate participa ca parte vătămată în proces, făcându-se menţiune în încheiere despre opţiunea acesteia. De asemenea, preşedintele întreabă pe procuror şi pe părţi dacă au de formulat excepţii, cereri sau propun administrarea de probe noi. Cererile pot privi orice chestiune care nu se referă la fondul cauzei : recuzarea unui judecător, amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare, luarea sau revocarea măsurilor asiguratorii etc. Cererile pot privi şi administrarea de noi probe, însă trebuie indicate faptele şi împrejurările ce urmează a fi dovedite, pertinenţa şi utilitatea lor în rezolvarea cauzei.

Excepţiile invocate în acest stadiu, dacă sunt admise împiedică intrarea în fondul cauzei: de pildă, excepţiile de necompetenţă teritorială, care pot fi invocate până la citirea actului de sesizare a instanţei, excepţia de nelegalitate a rechizitoriul, ca act de sesizare etc.

Toate cererile, excepţiile se pun în discuţie contradictorie, instanţa pronunţându-se prin încheiere motivată.

3.2. Cercetarea judecătorească

Cercetarea judecătorească începe, potrivit art. 321 alin.1 C.pr.pen. când cauza se află în stare de judecată. Cauza se află în stare de judecată când părţile sunt prezente sau, deşi lipsesc, procedura de citare este legal îndeplinită, şi nu există nici un alt impediment procesual (ex. amânarea cauzei pentru angajarea unui apărător).

Cercetarea judecătorească are ca obiect readministrarea probelor administrate în cursul urmăririi penale, ca o cerinţă a principiului nemijlocirii şedinţei de judecată, precum şi administrarea oricăror alte probe în vederea aflării adevărului. Această etapă acoperă cea mai mare parte a şedinţei de judecată, derularea ei fiind relevantă pentru soluţionarea corectă a cauzei

Ordinea cercetării judecătoreşti este specificată la art. 321 alin. 2 C.pr.pen. care face trimitere la dispoziţiile cuprinse în prezenta secţiune şi este următoarea:

- citirea actului de sesizare al instanţei,

- ascultarea inculpatului,

- ascultarea celorlalte părţi,

- ascultarea martorului, expertului, interpretului,

- prezentarea mijloacelor materiale de probă.

Ordinea prevăzută de lege nu este imperativă, astfel că la art. 321 alin.3 C.pr.pen. se precizează că instanţa poate dispune unele schimbări ale ordinii, când aceasta este necesară pentru buna desfăşurare a cercetării judecătoreşti. Când inculpatul este prezent, schimbarea ordinii nu poate fi dispusă decât după ascultarea acestuia.

Începerea cercetării judecătoreşti prin citirea actului de sesizare al instanţei este reglementată la art. 322 C.pr.pen. şi prevede că preşedintele dispune ca grefierul să dea citire actului de sesizare a instanţei, după care explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce. Totodată lămureşte pe inculpat cu privire la dreptul pe care-l are de a pune întrebări coinculpaţilor, celorlalte părţi, martorilor, experţilor, precum şi de a da explicaţii în tot cursul cercetării judecătoreşti, când socoteşte că este necesar.

Citirea actului de sesizare constituie momentul in limine litis până la care se pot invoca excepţiile prevăzute sub sancţiunea nulităţii relative ( necompetenţa teritorială ) şi se pot face constituirile de parte în proces ( de parte vătămată, de parte civilă şi responsabilă civilmente după caz.)

Ascultarea inculpatului are loc, după ce, în prealabil, i s-a stabilit identitatea.  Mai întâi, inculpatul este lăsat să relateze în mod liber tot ceea ce ştie despre fapta pentru care a fost trimis în judecată, apoi i se pot pune întrebări de către preşedinte şi ceilalţi membri ai completului, precum şi de către procuror, de partea vătămată, de partea responsabilă civilmente, de ceilalţi inculpaţi şi de apărătorul inculpatului a cărui ascultare se face. Întrebările se pun prin intermediul preşedintelui completului care poate respinge întrebările care nu sunt necesare cauzei, ori sunt vădit jignitoare.

Dacă sunt mai mulţi inculpaţi, ascultarea se face în prezenţa celorlalţi inculpaţi. În mod excepţional, când interesul aflării adevărului o cere, instanţa poate dispune ascultarea vreunuia dintre inculpaţi, fără ca ceilalţi să fie de faţă (art. 324 alin.2 C.pr.pen.). În acest ultim caz, declaraţiile luate separat sunt citite în mod obligatoriu celorlalţi inculpaţi după ascultarea lor, cu posibilitatea ca inculpatul să poată fi din nou ascultat în prezenţa celorlalţi inculpaţi sau a unora dintre ei (art. 324 alin.4 C.pr.pen.) când există contraziceri între declaraţiile unor inculpaţi, fiind posibilă chiar şi dispunerea unei confruntări între aceştia.

În principiu inculpatul poate fi reascultat ori de câte ori este necesar.

În ipoteza în care inculpatul nu-şi aminteşte anumite fapte sau împrejurări sau când există contraziceri între declaraţiile făcute de inculpat în instanţă şi cele date anterior, preşedintele cere acestuia explicaţii, putând da citire, în întregime sau în parte declaraţiilor anterioare (art. 325 alin.1 C.pr.pen.). Când inculpatul refuză să dea declaraţii, instanţa dispune citirea declaraţiilor pe care acesta le-a dat anterior, fiind consacrat expres ( art. 70 alin. 2 C.pr.pen.) dreptul acestuia de a nu face nici o declaraţie – dreptul la tăcere.

Ascultarea celorlalte părţi, respectiv a părţii vătămate, a părţii civile, a părţii responsabile civilmente, este stipulată în cuprinsul art. 326 C.pr.pen., care face trimitere la regulile aplicabile ascultării inculpatului, care se aplică în mod corespunzător, în vederea aflării adevărului.

Sancţiunea neascultării părţilor sau a unora dintre ele poate consta în desfiinţarea sau casarea hotărârii judecătoreşti de primă instanţă numai în măsura în care, coroborate cu celelalte fapte sau împrejurări de fapt rezultate din probatoriu, ar fi servit la aflarea adevărului, în timp ce neascultarea inculpatului duce la nulitatea absolută a sentinţei, fiind violat în acest fel dreptul la apărare.

Ascultarea martorului

Înainte de ascultare, martorul este întrebat mai întâi despre nume, prenume, etate, adresă şi ocupaţie, iar în caz de îndoială asupra identităţii martorului, aceasta se stabileşte prin orice mijloc de probă (art. 84 alin.1 şi 2 C.pr.pen.). Martorul mai este întrebat dacă este soţ sau rudă a vreuneia din părţi şi în ce raporturi se află cu aceasta, precum şi dacă a suferit vreo pagubă de pe urma infracţiunii.

În continuare, martorul va depune jurământul indicat la art. 85 C.pr.pen., care diferă în funcţie de apartenenţa acestuia la o religie creştină sau nu. De asemenea i se atrage atenţia că fapta de a depune mărturie mincinoasă este o infracţiune care se pedepseşte în condiţiile legii.

După aceea, în baza art. 86 C.pr.pen. martorului i se face cunoscut obiectul cauzei şi i se arată faptele sau împrejurările pentru dovedirea cărora a fost propus ca martor, şi se va proceda la scultarea acestuia.

Legea instituie o anumită ordine în care i se pot pune întrebări martorului. Astfel, art. 327 alin.1 parte finală, prevede că martorului i se pot pune întrebări de instanţă şi de procuror, după care este întrebat de către partea care l-a propus şi apoi de celelalte părţi. Martorul care posedă un înscris în legătură cu depoziţia făcută poate să-l citească în instanţă. Procurorul şi părţile au dreptul să examineze înscrisul, iar instanţa poate dispune reţinerea înscrisului la dosar, în original sau în copie (art. 327 alin.2 C.pr.pen.).

Dacă ascultarea vreunuia din martori nu mai este posibilă, instanţa dispune citirea depoziţiei date de acesta în cursul urmăririi penale şi va ţine seama de ea la judecarea cauzei ( art.327 alin.3 C.pr.pen.). Instanţa dispune citirea declaraţiilor anterioare şi atunci când martorul face declaraţii care sunt în contrazicere cu cele date anterior ( art. 327 alin.4 C.pr.pen.). Totuşi martorii au libertatea de a reveni asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală, instanţa reţinând doar acele depoziţii, care în coroborare cu celelalte probe ale cauzei, exprimă adevărul.

Dacă unul sau mai mulţi martori lipsesc, instanţa poate dispune motivat fie continuarea judecăţii, fie amânarea cauzei. Martorul a cărui lipsă nu este justificată poate fi adus silit.

Declaraţiile se consemnează de către grefier, de regulă pe formulare tipizate. Grefierul va trebui să menţioneze în formular toate datele de identitate ale persoanei ascultate, iar în cazul martorilor se va trece şi partea care i-a propus. La sfârşitul declaraţiilor, după ce au fost citite persoanei ascultate sau aceasta a citit ori a luat la cunoştinţă în alt mod de conţinutul acestora şi nu are obiecţiuni de formulat, depoziţia se semnează pe toate paginile de persoana ascultată, de grefier şi de judecător. Locurile rămase libere se barează cu linii pentru a se împiedica completarea frauduloasă a declaraţiilor ce ar putea fi făcută ulterior.

Aceleaşi reguli se aplică în mod corespunzător şi în caz de ascultare a expertului sau interpretului.

Alin. 7 al art. 327 C.pr.pen. introdus prin Legea nr. 281/2003, prevede că dispoziţiile art. 86/1-86/4 C.pr.pen., referitoare la protecţia datelor de identificare a martorilor[1], se aplică corespunzător dacă este cazul.

Toate declaraţiile inculpaţilor, ale martorilor, ori ale altor persoane audiate în cauză, inclusiv întrebările adresate acestora de oricare din părţi sau de instanţa de judecată, se consemnează întocmai în condiţiile prevăzute de art. 304 C.pr.pen[2].

După ascultare, martorii ascultaţi rămân în sală la dispoziţia instanţei, până la terminarea actelor de cercetare judecătorească sau care se efectuează în şedinţa respectivă. Dacă instanţa găseşte necesar, poate dispune retragerea lor sau a unora dintre ei din sala de judecată, în vederea reaudierii sau confruntării lor. De asemenea, instanţa, luând concluziile procurorului şi ale părţilor, poate încuviinţa plecarea martorilor după ascultarea lor.

Procurorul şi părţile pot renunţa la martorii pe care i-au propus, potrivit art. 329 alin.1 C.pr.pen. După punerea în discuţie a renunţării, instanţa poate dispune ca martorii să nu fie ascultaţi, dacă audierea nu mai este necesară. Dacă în cursul cercetării judecătoreşti administrarea unei probe anterior admise apare inutilă, instanţa, după ce ascultă procurorul şi părţile, poate dispune ca acea probă să nu mai fie administrată ( art.329 alin. ultim C.pr.pen.).

Prezentarea mijloacelor materiale de probă

Dacă în cauza supusă judecăţii există mijloace materiale de probă ( adică obiectele care conţin sau poartă o urmă a faptei săvârşite sau care reprezintă mijloace de săvârşire a infracţiunii, ori obiectele care sunt produsul acesteia ) instanţa, din oficiu sau la cerere, dispune aducerea şi prezentarea lor. Ele pot fi examinate de orice parte din proces, de procuror, sau de martor, în vederea recunoaşterii,  sau de expert, pentru a-şi exprima poziţia din punct de vedere ştiinţific.

Incidentele procesuale

În cursul cercetării judecătoreşti pot apărea diferite incidente procesuale cum ar fi:

1. suspendarea judecăţii, când inculpatul suferă de o boală gravă care îl împiedică să participe la judecată – art. 303 C.pr.pen.; pentru aceasta se cere ca inculpatul să sufere de o boală gravă constatată printr-o expertiză medico-legală, şi să existe o dispoziţie a instanţei în acest sens, cuprinsă într-o încheiere. Această încheiere poate fi atactă cu recurs.

2. restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale sau pentru refacerea acesteia pe motivul că urmărirea penală s-a efectuat de un organ necompetent, aspect ce trebuie constatat până la terminarea cercetării judecătoreşti – art. 332 C.pr.pen. Regulile aplicabile acestor două temeiuri ale restituirii sunt diferite.

Astfel, când se constată înainte de terminarea cercetării judecătoreşti că în cauza supusă judecăţii s-a efectuat cercetarea penală de un alt organ decât cel competent, instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului, care procedează potrivit art. 268 alin. 1.

Deşi legea ( art. 332 C.pr.pen. ) a prevăzut un singur caz de restituire, jurisprudenţa a extins câmpul de aplicare al acestei instituţii la orice situaţie când se constată că urmărirea penală s-a desfăşurat cu încălcarea legii ( de pildă,  lipsa apărătorului la prezentarea materialului de urmărire penală când asistenţa juridică este obligatorie potrivit legii, neefectuarea anchetei sociale în cauzele cu infractori minori ).

Cauza nu se restituie atunci când această constatare are loc după începerea dezbaterilor sau când instanţa în urma cercetării judecătoreşti schimbă încadrarea juridică a faptei într-o altă infracţiune pentru care cercetarea penală ar fi revenit altui organ de cercetare. 

          Această restituire este posibilă doar dacă nerespectarea dispoziţiilor legale este constatată înainte de terminarea fazei de cercetare judecătorească, în caz contrar sancţiunea nulităţii fiind acoperită. Restituirea nu se va mai dispune nici în caz de schimbare a încadrării juridice făcută de instanţă.

Împotriva hotărârii de desesizare ( care poate fi numai o sentinţă )se poate face recurs de către procuror şi de orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre, modificare intervenită prin Legea nr. 281 /2003, fiindcă anterior puteau formula asemenea cereri doar inculpatul şi procurorul.

          Dosarul este trimis procurorului, imediat după rămânerea definitivă a hotărârii la prima instanţă sau în cel mult 5 zile de la pronunţarea hotărârii de către instanţa de recurs. În cazul în care inculpatul este arestat, dosarul va fi trimis procurorului după judecarea recursului împotriva încheierii privind arestarea preventivă.

          În cazul restituirii în vederea completării ( art. 333 C.pr.pen. ), aceasta se dispune când din administrarea probelor sau din dezbateri rezultă că urmărirea penală nu este completă şi că în faţa instanţei nu s-ar putea face completarea acesteia decât cu mare întârziere. Instanţa este obligată să arate motivele pentru care a dispus restituirea, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin ce anume mijloace de probă.

          Restituirea în vederea completării urmăririi penale poate fi cerută şi dispusă oricând în cursul procesului, chiar şi în apel sau în recurs.

Este de menţionat faptul că această cerere nu poate fi formulată în cazul acţiunilor penale directe ( art. 279 alin. 2 lit. a ) căci nu a existat o urmărire penală prealabilă, cauza fiind supusă direct judecăţii.

          Hotărârea de desesizare este supusă recursului, iar restituirea se va face în aceleaşi condiţii ca şi restituirea în vederea refacerii întregii urmăririi penale.

3. schimbarea încadrării juridice – art. 334 Cod proc.pen.

Încadrarea juridică a faptei înseamnă identificarea şi individualizarea textului de lege care prevede şi sancţionează acea faptă penală. Din punct de vedere tehnic, trebuie făcută deosebirea între încadrarea juridică care se face de către organele judiciare, şi calificarea faptei, care e atributul exclusiv al legiuitorului.

În această situaţie,  instanţa are obligaţia de a pune în discuţie noua încadrare juridică ce rezultă în cursul judecăţii, iar la cererea inculpatului va trebui să lase cauza mai la urmă sau să amâne judecata, pentru pregătirea apărării faţă de noua încadrare. Putem observa că schimbarea încadrării juridce poate fi cerută oricând, chiar şi în etapa dezbaterilor, prin concluziile asupra fondului cauzei, sau în căile de atac.

4. extinderea acţiunii penale pentru alte acte materiale ce intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni precum şi extinderea procesului penal cu privire la alte fapte sau alte persoane art. 335-337 C.pr.pen.

          Extinderea este o instituţie procesuală prin care se lărgeşte obiectul judecăţii, iar instanţa sesizată şi cu noile chestiuni va trebui să le soluţioneze.

          Art. 335 prevede că, dacă în cursul judecăţii se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire şi la alte acte materiale care intră în conţinutul infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, instanţa, prin încheiere, extinde acţiunea penală cu privire şi la aceste acte şi procedează, după caz, fie la judecarea infracţiunii în întregul ei, fie la restituirea cauzei procurorului potrivit dispoziţiilor art. 333, în vederea completării urmăririi penale. Sunt avute în vedere de legiuitor infracţiunile continuate, continue sau complexe.

          Dacă cu privire la unele din actele care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni s-a pronunţat anterior o hotărâre definitivă, instanţa reuneşte cauza cu aceea în care s-a dat hotărârea definitivă, şi pronunţă o nouă hotărâre în raport cu toate actele care intră în conţinutul infracţiunii şi desfiinţează hotărârea anterioară. Pentru a se ajunge la acest rezultat sunt necesare următoarele operaţii:

• instanţa reuneşte cauza în curs de judecată cu cea soluţionată definitiv
• desfiinţează hotărârea anterioară
• pronunţă o nouă hotărâre privind întregul ansamblu infracţional

          Instanţa este obligată, dacă reţine cauza spre judecată, să pună în discuţie actele cu privire la care s-a dispus extinderea, făcând aplicaţia în ceea ce priveşte încadrarea juridică şi a dispoziţiilor art. 334. Dacă cauza  va fi restituită procurorului se aplică dispoziţiile privind atacarea cu recurs a sentinţei de dezînvestire, şi termenele de trimitere a dosarului.

În urma extinderii, instanţa poate:

- fie să reţină şi să judece cauza în întregul ei,

- fie să schimbe încadrarea juridică şi să facă o declinare de competenţă în favoare altei instanţe

- fie să restituie dosarul procurorului în vederea completării urmăririi penale.

Art. 336 prevede că, dacă în cursul judecăţii se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire la săvârşirea unei alte fapte prevăzute de legea penală, având legătură cu infracţiunea pentru care este trimis în judecată, procurorul poate cere extinderea procesului penal şi în ce priveşte această faptă, iar când instanţa găseşte cererea întemeiată, o admite şi:

1. a) dacă procurorul declară că pune în mişcare acţiunea penală, procedează la judecarea cauzei şi cu privire la această infracţiune;
2. b) dacă procurorul declară că nu pune în mişcare acţiunea penală, dar cere trimiterea cauzei la procuror în condiţiile art. 333, instanţa poate reveni asupra extinderii procesului penal sau poate dispune trimiterea cauzei la procuror.

          Dacă procurorul nu participă la judecată şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1, instanţa extinde din oficiu procesul penal şi procedează fie la judecarea cauzei, fie la trimiterea ei la procuror potrivit alineatului precedent.

Extinderea procesului pentru alte fapte este posibilă numai dacă faptele noi rezultă din probele administrate în cursul judecăţii, şi dacă acestea au legătură cu infracţiunea imputată inculpatului

Art. 337  stipulează că, dacă în cursul judecăţii se descoperă date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală pusă în sarcina inculpatului sau date cu privire la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană, dar în legătură cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoană.

În textul legal sunt relevate două ipoteze distincte:

          - în primul rând, în cursul judecăţii sunt descoperite date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală pusă în sarcina inculpatului. În acest caz are loc o extindere in personam, fapta în materialitatea ei rămâne aceeaşi.

           - în al doilea rând, în cursul judecăţii, sunt descoperite date cu privire la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană, dar în legătură cu fapta inculpatului. În acest caz are loc o extindere atât in rem cât şi in personam, obiectul extinderii fiind o persoană care nu figura în actul de sesizare a instanţei.

Comparând cele două modalităţi de extindere se poate observa că în cazul extinderii procesului penal pentru alte fapte, în lipsa procurorului abilitat să ceară punerea în mişcare a acţiunii penale, instanţa poate interveni şi suplini din oficiu această absenţă; pe când, în cazul extinderii procesului penal pentru alte persoane, doar procurorul poate să ceară aceasta, instanţa nemaifiind împuternicită de lege să intervină. În acelaşi timp, instanţa nu va putea să dispună restituirea cauzei la procuror, dacă acesta nu a cerut extinderea procesului cu privire la alte persoane.                                              

În toate cazurile de restituire a dosarului la procuror, şi în cazurile de trimitere prevăzute de la art. 336, 337 C.pr.pen., instanţa se va pronunţa şi cu privire la măsurile preventive, măsurile de siguranţă, măsurile asigurătorii, referitoare la persoanelor cu privire la care s-a dispus restituirea sau trimiterea dosarului la procuror.

O dată finalizată cercetarea judecătorească, preşedintele completului întreabă dacă sunt cereri de administrare de probe noi, care nu au mai fost administrate în acea cauză. Dacă se formulează asemenea cereri, în funcţie de faptele ce se doresc a fi dovedite, de importanţa, concludenţa şi pertinenţa lor, instanţa se pronunţă motivat asupra propunerilor de probe prin admiterea sau respingerea lor.

3.3.  Dezbaterile judiciare

Dacă nu mai sunt probe de administrat şi nici cereri formulate, ori cererile sunt respinse, instanţa declară terminată cercetarea judecătorească.

Următoarea fază a procesului în faţa primei instanţe reprezintă punctul culminant al procesului penal şi se numeşte faza dezbaterilor judiciare. Această fază are caracter obligatoriu, iar o eventuală neacordare a cuvântului în cadrul dezbaterilor va fi sancţionată cu nulitatea judecăţii, care va fi absolută atunci când participarea procurorului la şedinţă, prezenţa inculpatului sau a apărătorului sunt obligatorii.

În dezbateri nu se mai administrează probe ci procurorul, părţile şi avocaţii lor pun concluzii cu privire la existenţa faptei, la vinovăţia inculpatului, la împrejurările care stabilesc răspunderea penală şi civilă, pe baza probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti. Ordinea în care se dă cuvântul este următoarea: procuror, parte vătămată, parte civilă, parte responsabilă civilmente, inculpat. Cu excepţia procurorului care va pune concluzii în dezbateri personal, celelalte părţi vor putea pune concluzii personal sau prin avocat după cum au sau nu asigurată asistenţa juridică. În timpul dezbaterilor preşedintele poate da şi cuvântul în replică, având posibilitatea totodată să întrerupă pe cei care au cuvântul dacă susţinerile lor depăşesc limitele cauzei ce se judecă.

Regula este că dezbaterile judiciare nu pot fi fragmentate, dar pentru motive temeinice, dezbaterile vor putea fi întrerupte, fără ca întreruperea să depăşească mai mult de 5 zile. Deşi aceste motive temeinice nu sunt exemplificate în lege, considerăm o asemenea situaţie cea în care, datorită complexităţii cauzei, şedinţa se prelungeşte mult în timp, depăşind programul normal de lucru instanţei.

Înainte de modificările intervenite prin Legea nr. 281/2003 , partea civilă sau partea responsabilă civilmente puteau să pună concluzii numai în latura civilă a cauzei, partea vătămată doar în latura penală, dar aceste prevederi limitative de drepturi au fost înlocuite prin extinderea dreptului părţilor de a pune concluzii în ambele laturi ale procesului penal.

3.4.  Ultimul cuvânt al inculpatului

Înainte de închiderea dezbaterilor, preşedintele acordă ultimul cuvânt inculpatului. Dacă în dezbateri inculpatul poate pune concluzii prin intermediul apărătorului ales sau din oficiu care îl apără, ultimul cuvânt al inculpatului se exercită personal de inculpat căruia, în acest moment, nu i se mai pot pune întrebări. El nu poate fi întrerupt în expunerea sa, şi nu i se mai pot cere explicaţii în legătură cu cele relatate.

Neacordarea ultimului cuvânt inculpatului personal atrage după sine sancţiunea nulităţii relative, dacă s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel.

    Instanţa, când socoteşte necesar, poate cere părţilor, după închiderea dezbaterilor, să depună concluzii scrise. Procurorul şi părţile pot depune concluzii scrise, chiar dacă nu au fost cerute de instanţă. Concluziile scrise cuprind un rezumat al celor orale, făcute în instanţă, şi o enumerare a argumentelor aduse în susţinerea lor, cu referiri la probele administrate în cauză. Modul de desfăşurare a şedinţei de judecată în care au avut loc dezbaterile judiciare se consemnează într-o încheiere de şedinţă.

   Art. 304 C.pr.pen. modificat prin Legea nr. 281/2003 prevede că, în cursul şedinţei de judecată, grefierul consemnează toate afirmaţiile, întrebările şi susţinerile celor prezenţi, inclusiv ale preşedintelui completului de judecată.

   Consemnarea se face prin înregistrare cu mijloace tehnice, urmată de transcriere. În cel mai scurt timp de la terminarea şedinţei de judecată şi oricum înainte de termenul următor, părţile primesc câte o copie de pe notele grefierului sau de pe transcrierea înregistrărilor.

După ultimul cuvânt al inculpatului, dezbaterile se închid şi cauza este reţinută spre soluţionare de instanţă. Dacă nu mai sunt alte dosare de judecat, preşedintele ridică dezbaterile şi şedinţa de judecată se încheie. În caz contrar, se trece la strigarea şi apelul părţilor din următorul dosar de pe lista de şedinţă.

[1] 86/1 c.p.p. Dacă există probe sau indicii temeinice că prin declararea identităţii reale a martorului sau a localităţii acestuia de domiciliu ori de reşedinţă ar fi periclitată viaţa, integritatea corporală sau libertatea lui ori a altei persoane, martorului i se poate încuviinţa să nu declare aceste date, atribuindu-se o altă identitate sub care urmează să apară în faţa organului judiciar.

Această măsură poate fi dispusă de către procuror în cursul urmăririi penale, iar în cursul judecăţii de către instanţă, la cererea motivată a procurorului, a martorului sau a oricărei alte persoane îndreptăţite.

Datele despre identitatea reală a martorului se consemnează într-un proces-verbal care va fi păstrat, la sediul parchetului care a efectuat sau a supravegheat efectuarea urmăririi penale ori, după caz, la sediul instanţei, într-un loc special, în plic sigilat, în condiţii de maximă siguranţă. Procesul-verbal va fi semnat de cel care a înaintat cererea, precum şi de cel care a dispus măsura.

Documentele privind identitatea reală a martorului vor fi prezentate procurorului sau, după caz, completului de judecată, în condiţii de strictă confidenţialitate.

În toate cazurile, documentele privind identitatea reală a martorului vor fi introduse în dosarul penal numai după ce procurorul, prin ordonanţă, sau, după caz, instanţa, prin încheiere a constatat că a dispărut pericolul care a determinat luarea măsurilor de protecţie a martorului.

Declaraţiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate, redate în procesul verbal al procurorului potrivit art.86/2 al.5 c.p.p., precum şi declaraţia martorului, consemnată în cursul judecăţii şi semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de preşedintele completului de judecată, potrivit art. 82/2 al.6, teza I, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Pot fi audiaţi ca martori cărora li s-a atribuit o altă identitate şi investigatorii sub acoperire.

Dispoziţii prevăzute în al.1-6 se aplică şi experţilor.

86/2 c.p.p. În situaţiile prevăzute în art.86/1, dacă există mijloace tehnice corespunzătoare, procurorul sau, după caz, instanţa poate admite ca martorul să fie ascultat fără a fi prezent fizic la locul unde se află organul de urmărire penală sau în sala de judecată, prin intermendiul mijloacelor tehnice prevăzute în alineatele următoare.

Luarea declaraţiei martorului, în condiţiile arătate în al.1, se face în prezenţa procurorului.

Martorul poate fi ascultat prin intermediul unei reţele de televiziune cu imaginea şi vocea distorsionate, astfel încât să nu poată fi recunoscut.

Declaraţia martorului ascultat, în condiţiile arătate în al.1 şi 2, se înregistrează prin mijloace tehnice video şi audio şi se redă integral în formă scrisă.

În cursul urmăririi penale, se întocmeşte un proces-verbal în care se redă cu exactitate declaraţia martorului şi aceasta se semnează de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de organul de urmărire penală şi se depune la dosarul cauzei. Declaraţia martorului, transcrisă, va fi semnată şi de acesta şi va fi păstrată în dosarul depus la parchet, într-un loc special, în plic sigilat, în condiţii de maximă siguranţă.

În cursul judecăţii, declaraţia martorului va fi semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de preşedintele completului de judecată. Declaraţia martorului, transcrisă, va fi semnată şi de martor, fiind păstrată în dosarul depus la instanţă, în condiţiile prevăzute în al.5.

Casetele video şi audio pe care a fost înregistrată declaraţia martorului, în original, sigilate cu sigiliul parchetului sau, după caz, al instanţei de judecată în faţa căreia s-a făcut declaraţia, se păstrează în condiţiile prevăzute la al.5. Casetele video şi audio înregistrate în cursul urmăririi penale vor fi înaintate la terminarea urmăririi penale instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei şi vor fi păstrate în aceleaşi condiţii.

Dispoziţiile art.78,85 şi ale art.86 al.1 şi 2 se aplică în mod corespunzător.

86/3 c.p.p. Instanţa de judecată poate admite, la cererea procurorului, a părţilor sau din oficiu, efectuarea unei expertize tehnice privind mijloacele prin care au fost audiaţi martorii, în condiţiile prevăzute în art.86/2.

86/4 c.p.p. În cauzele privind infracţiunile de violenţă între membrii aceleiaşi familii, instanţa poate dispune ca martorul sub 16 ani să nu fie audiat în şedinţa de judecată, admiţându-se prezentarea unei audieri efectuate în prealabil, prin înregistrări audio-video, în condiţiile art.86/2 sl.2,4,5 şi 7.

86/5 c.p.p. Procurorul care efectuează sau supraveghează cercetarea penală ori, după caz, instanţa de judecată poate dispune ca organele poliţiei să supravegheze domiciliul sau reşedinţa martorului ori să-i asigure o reşedinţă temporară supravegheată, precum şi să-l însoţească la sediul parchetului sau al instanţei şi înapoi la domiciliu sau reşedinţă.

Măsurile prevăzute în al.1 vor fi ridicate de procuror sau, după caz, de instanţă, când se constată că pericolul care a impus luarea lor a încetat.

[2] Art. 304. - (1) Desfăşurarea şedinţei de judecată se înregistrează cu mijloace tehnice audio.

   (2) În cursul şedinţei de judecată grefierul ia note cu privire la desfăşurarea procesului. Procurorul şi părţile pot cere citirea notelor şi vizarea lor de către preşedinte.

   (3) În caz de contestare, de către participanţii la proces, a notelor grefierului, acestea vor fi verificate şi, eventual, completate ori rectificate pe baza înregistrărilor din şedinţa de judecată.

   (4) După terminarea şedinţei de judecată, participanţii la proces primesc, la cerere, câte o copie de pe notele grefierului.

   (5) Notele grefierului pot fi contestate până la termenul următor