Drept

1. Luarea hotărârii

 

Deliberarea reprezintă activitatea prin care judecătorul, în cazul judecăţii cauzelor în primă instanţă, chibzuieşte, sau prin care judecătorii, în cazul judecăţii lor în apel şi recurs, se sfătuiesc cu privire la soluţia ce urmează a fi dată în cauza care a fost judecată. Ea constituie actul final al judecăţii, în urma căreia instanţa va pronunţa o hotărâre menită să rezolva cauza.

Această activitate presupune ca judecătorul să examineze toate probele administrate, atât cele din cursul judecăţii cât şi cele din faza de urmărire penală, precum şi să se documenteze cu privire la practica judiciară în materie şi la literatura de specialitate.

Potrivit art. 306 C.pr.pen. deliberarea şi pronunţarea hotărârii se fac de îndată. Pentru motive temeinice, deliberarea şi pronunţarea pot fi amânate cel mult 15 zile. Acesta este un termen de recomandare, nefiind de natură să atragă sancţiuni procesuale.

Art. 307 alin.2 C.pr.pen. face menţiunea că deliberarea are loc în secret, pentru a se evita orice influenţe din afară sau intimidarea judecătorilor, această precizare reprezentând o garanţie a independenţei judecătorilor şi a supunerii lor numai legii.

La deliberare iau parte, potrivit art. 307 alin.1 C.pr.pen. numai membrii completului în faţa căruia a avut loc dezbaterea, fiind excluse alte persoane cum ar fi procurorii, grefierul, alţi judecători decât cei care au intrat în compunerea completului.

În lumina art. 308 C.pr.pen. hotărârea trebuie să fie rezultatul acordului membrilor completului de judecată asupra soluţiilor date chestiunilor supuse deliberării. Fiecare membru al completului deţine un drept de vot egal.

Când unanimitatea nu poate fi întrunită, hotărârea se ia cu majoritate.

Dacă din deliberare rezultă mai mult decât două păreri, judecătorul care opinează pentru soluţia cea mai severă trebuie să se alăture celei mai apropiate de părerea sa (art. 308 alin.3 C.pr.pen.) Opinia separată trebuie motivată întotdeauna.

Dacă completul de judecată este format din doi judecători şi unanimitatea nu poate fi întrunită, judecarea cauzei se reia în complet de divergenţă.

 

2. Obiectul deliberării

 

Art. 343 C.pr.pen. prevede că instanţa deliberează mai întâi asupra chestiunilor de fapt apoi asupra chestiunilor de drept. Chestiunile de fapt privesc fapta reţinută în sarcina inculpatului, iar cele de drept se referă la răspunderea penală şi sancţiunea ( pedeapsă, măsură de siguranţă sau măsură educativă în cazul minorilor, precum şi computarea reţinerii sau a arestării preventive din durata pedepsei aplicate ) ce urmează a se aplica inculpatului.

Cu privire la latura civilă, rezolvarea chestiunilor de fapt se referă la existenţa prejudiciului cauzat prin infracţiune, iar chestiunile de drept se referă la răspunderea civilă a inculpatului şi a părţii responsabile civilmente, precum şi la modalitatea de reparare a prejudiciului.

 

3. Reluarea dezbaterilor

 

Când instanţa constată că judecata nu este completă sau că nu au fost respectate dispoziţiile legale reia cercetarea judecătorească sau dezbaterile.

Astfel, dacă în cursul deliberării instanţa găseşte că o anumită împrejurare trebuie lămurită şi că este necesară reluarea cercetării judecătoreşti, repune cauza pe rol. Repunerea cauzei pe rol se face prin încheiere, prin care se dispune şi cu privire la administrarea probelor necesare, încheiere supusă căilor de atac numai odată cu fondul. Prin aceeaşi încheiere instanţa fixează noul termen de judecată, dispune citarea părţilor şi dacă este cazul, a martorilor, sau a experţilor.

Dacă lămurirea acelei împrejurări se poate face numai prin reluarea dezbaterilor, instanţa o va pune în discuţie în aceeaşi şedinţă, dacă este posibil, sau în altă şedinţă (art. 344 alin.2 C.pr.pen.) De regulă ea este posibilă doar cu ocazia rezolvării chestiunilor de drept, întrucât numai în acest caz nu este necesar să mai fie administrate probe.

 

4. Rezolvarea acţiunii penale şi rezolvarea acţiunii civile:

 

1. a) Rezolvarea laturii penale

 

În soluţionarea laturii penale, potrivit art. 345 alin.1 C.pr.pen., instanţa hotărăşte prin sentinţă asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând după caz: condamnarea, achitarea, încetarea procesului penal.

Pentru a pronunţa condamnarea, instanţa trebuie să constate că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Achitarea se pronunţă de către instanţă când aceasta constată existenţa vreunuia din cazurile prevăzute de art. 10 lit. a-e C.pr.pen. şi anume:

1. a) fapta nu există; b) fapta nu este prevăzută de legea penală; c) fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni; d) fapta nu a fost săvârşită de către inculpat; e) faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii; f) există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.

Când instanţa pronunţă achitarea pe motivul că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, în mod obligatoriu face aplicarea art. 18¹ alin.3 C.pen., adică aplică celui achitat o sancţiune cu caracter administrativ (mustrarea, mustrarea cu avertisment, amenda de la 100.000 la 10.000.000 lei)

Încetarea procesului penal se pronunţă în situaţia în care instanţa constată existenţa unuia din următoarele cazuri prevăzute de art. 10 lit. f-j C.pr.pen.:

- lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;

- a intervenit amnistia, prescripţia ori decesul făptuitorului;

- a fost retrasă plângerea prealabilă ori părţile s-au împăcat, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală;

- s-a dispus înlocuirea răspunderii penale;

- există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;

- există autoritate de lucru judecat.

Dacă instanţa a dispus înlocuirea răspunderii penale ( lit. i ), o dată cu încetarea procesului penal face aplicarea art. 91 din Codul penal.

Cu ocazia rezolvării laturii penale a cauzei, instanţa trebuie să ia măsuri cu privire la starea de libertate a inculpatului. Astfel, potrivit art. 350 C.pr.pen. instanţa are îndatorirea ca prin hotărâre, să se pronunţe cu privire la revocarea, menţinerea, sau luarea măsurii arestării inculpatului. În caz de achitare sau de încetare a procesului penal, măsurile preventive încetează de drept iar instanţa dispune de îndată punerea în libertate a inculpatului arestat preventiv. Când inculpatul este pus în libertate, instanţa comunică aceasta administraţiei locului de deţinere.

De asemenea, instanţa dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv, atunci când pronunţă:

1. a) o pedeapsă cu închisoare cel mult egală cu durata reţinerii şi arestării preventive;
2. b) o pedeapsă cu închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării ori cu suspendarea executării sub supraveghere sau cu executare la locul de muncă;
3. c) amenda.
4. d) o măsură educativă   

Hotărârea pronunţată în aceste cazuri privitoare la starea de arest preventiv a inculpatului este executorie.

 

1. Rezolvarea laturii civile

 

Potrivit art. 346 C.pr.pen. în caz de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, instanţa se pronunţă prin aceeaşi sentinţă asupra laturii civile. Soluţiile ce se vor da acţiunii civile depind însă de cele date acţiunii penale, referitor la existenţa infracţiunii şi la vinovăţia inculpatului. Soluţiile pot fi după caz, de admitere sau de respingere a acţiunii civile.

Instanţa poate dispune disjungerea acţiunii civile şi amânarea judecăţii acesteia într-o altă şedinţă, în cazul când rezolvarea pretenţiilor civile ar întârzia soluţionarea acţiunii penale.

 

1. Admiterea acţiunii civile:

Instanţa poate obliga la repararea pagubei potrivit legii civile, în totul sau în parte, în caz de condamnare a inculpatului, în caz de achitare, când aceasta s-a pronunţat pentru cazul prevăzut în art. 10 al.1 lit. b¹ (fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni), lit. d (lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii) sau lit. e C.pr.pen. (există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei), şi în caz de încetare a procesului penal în cazurile prevăzute de art. 10 lit. g, h, i C.pr.pen.

În toate cazurile trebuie să fie îndeplinite cerinţele răspunderii civile delictuale, respectiv inculpatul să fi săvârşit o faptă ilicită, să se fi produs un prejudiciu părţii civile, să existe raport de cauzalitate între fapta penală ilicită şi prejudiciu.

Potrivit art. 353 alin.1 C.pr.pen., în cazul în care admite acţiunea civilă, instanţa se pronunţă şi asupra luării măsurilor asigurătorii privind reparaţiile civile, dacă asemenea măsuri nu au fost luate anterior. Dacă anterior au fost luate măsuri asigurătorii, acestea se menţin.

 

2. Respingerea acţiunii civile:

Aşa cum acţiunea civilă este admisă în caz de achitare pentru cazurile prevăzute de art. 10 lit. b¹, d, e, sau de încetare a procesului penal pentru cazurile prevăzute de art. 10 lit. g, h, i, ea se respinge pentru aceleaşi cazuri când se concluzionează că e lipsită de temei, nefiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale (ex. inexistenţa prejudiciului, lipsa legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu etc.)

Tot ca o formă de respingere a acţiunii civile, mai exact a pretenţiilor civile formulate de partea civilă, apare şi neacordarea de despăgubiri civile în cazurile de la art. 10 lit. a (fapta nu există) şi c ( fapta nu a fost săvârşită de către inculpat).

Când acţiunea civilă este respinsă, măsurile asigurătorii luate în timpul procesului penal se revocă.

 

3. Nesoluţionarea acţiunii civile:

În art. 346 alin. ultim se prevede că instanţa nu va soluţiona acţiunea civilă, în sensul admiterii sau respingerii ei, atunci când pronunţă achitarea pentru cazul prevăzut în art. 10 lit. b, ori când pronunţă încetarea procesului penal pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 lit. f şi j.

Şi această dispoziţie are în fond valoarea unei soluţii de respingere a acţiunii civile, care în lipsa unei acţiuni penale căreia să i se alăture, nu poate fi exercitată; partea care a suferit un prejudiciu îi rămâne posibilitatea să se adreseze instanţei civile printr-o acţiune separată.

Când instanţa nu s-a pronunţat asupra acţiunii civile potrivit art. 346 alin. ultim, măsurile asigurătorii se menţin. Aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

 

4. În lipsa constituirii de parte civilă, instanţa se pronunţă asupra reparării pagubei materiale şi a daunelor morale în cazurile prevăzute în art. 17 C.pr.pen.[1], iar în celelalte cazuri numai cu privire la restituirea lucrului, desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii

 

1. C) Cheltuielile judiciare

 

Art. 349 C.pr.pen. face precizarea că instanţa se pronunţă prin hotărâre şi asupra cheltuielilor judiciare, potrivit dispoziţiilor art. 189-193 C.pr.pen. Astfel instanţa va fixa cuantumul cheltuielilor judiciare (atât a celor avansate de stat, cât şi a celor făcute de părţi) precum şi persoanele care urmează să le suporte, după regulile cuprinse în dispoziţiile amintite.

 

5. Minuta

 

Odată luată hotărârea, rezultatul acesteia se trece în cuprinsul unui act procedural intitulat minută.

Astfel, art. 309 C.pr.pen. prevede că rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care trebuie să aibă conţinutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii şi care se semnează de către membrii completului de judecată. Ea nu se semnează şi de grefierul de şedinţă, deoarece acesta nu face parte din completul de judecată. Din momentul semnării, aceasta nu mai poate fi modificată.

Lipsa minutei sau nesemnarea ei de toţi judecătorii se sancţionează cu nulitatea absolută cu consecinţa reluării dezbaterilor.

Minuta este obligatorie şi în cazul încheierii prin care se rezolvă o chestiune incidentă cum ar fi soluţionarea unei cereri de liberare provizorie.

Potrivit art. 360 C.pr.pen. copii de pe dispozitivul hotărârii (minuta), se comunică părţilor care au lipsit atât la judecată cât şi la pronunţare. Inculpatului deţinut şi inculpatului militar în termen, care au lipsit la pronunţarea hotărârii, li se comunică copii de pe dispozitivul hotărârii.

Prin urmare, după primirea dosarelor soluţionate de la preşedintele instanţei, grefierul este obligat să întocmească de îndată copii de pe minuta (dispozitivul)  din dosare, care urmează a fi apoi comunicate de îndată. Pentru comunicarea copiilor de pe dispozitiv, acestea vor fi însoţite de o filă de comunicare (de cele mai multe ori – exemplar tipizat), care va cuprinde aceleaşi menţiuni ca şi citaţia. Copiile de pe minută se comunică aşadar doar părţilor care au lipsit de la judecată şi de la pronunţare.

Prin sintagma „părţile care au lipsit de la judecată”, legea se referă la acele părţi care au lipsit la ultimul termen de judecată. De asemenea, este important de reţinut că nu se comunică copii de pe dispozitiv decât părţilor, nu şi celorlalţi participanţi. Astfel, părţi în procesul penal sunt potrivit art. 23 şi art. 24 C.pr.pen.: inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. Celorlalţi participanţi în procesul penal cum ar fi procurorul, martorul, autoritatea tutelară, expertul etc. nu li se comunică copii de pe minută deoarece nu au calitatea de părţi. Despre efectuarea comunicărilor, grefierul va menţiona sub semnătură, în partea de jos a minutei, data comunicării şi părţile cărora li s-a comunicat minuta.

 

6. Hotărârea judecătorească

 

Hotărârea judecătorească este actul jurisdicţional tipic, fiind emanaţia unei puteri jurisdicţionale depline, prin care se tranşează decisiv fondul cauzei sau un incident procesual, care dobâdeşte autoritate de lucru judecat , dacă nu au fost declarate căile de atac, sau în caz contrar, după epuizarea lor.

Din punct de vedere personal, hotărârea judecătorească este actul de voinţă al judecătorului, bazat pe convingerile sale intime, rezultate din analiza probelor din dosar, şi a tuturor celor întâmplate în cadrul şedinţei.

Potrivit art. 311 C.pr.pen. instanţele judecătoreşti pot pronunţa trei feluri de hotărâri în  materie penală: sentinţe, decizii şi încheieri.

Sentinţele sunt hotărâri prin care cauza este soluţionată în primă instanţă sau prin care aceasta se dezînvesteşte fără a soluţiona cauza (art. 311 alin.1 C.pr.pen.). Sentinţele prin care se soluţionează cauza în primă instanţă sunt cele de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal.

Sentinţele de dezînvestire sunt cele de declinare a competenţei, de restituire a cauzei la procuror sau de trimitere a cauzei la organul competent.

În afara cazurilor prevăzute expres, se mai dau sentinţe în căile extraordinare de atac (ex. revizuire), în procedurile desfăşurate în faţa instanţei de executare (ex. contestaţie la executare)

Deciziile penale sunt hotărâri prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului, recursului în interesul legii, precum şi hotărârea pronunţată de instanţa de recurs în rejudecarea cauzei.

Potrivit art. 311 alin.3 C.pr.pen. toate celelalte hotărâri date de instanţe în cursul judecăţii se numesc încheieri. Aceste încheieri se deosebesc de celelalte hotărâri prin faptul că nu rezolvă fondul cauzei, ci soluţionează doar chestiuni premergătoare, cum ar fi un incident procesual ori o chestiune premergătoare fondului. Există încheieri pentru amânarea cauzei din lipsă de apărare, pentru administrarea de probe, pentru rezolvarea unor excepţii referitoare la incompatibilitate.

Există şi încheieri care se dau în proceduri judiciare separat de procedura de fond, cum ar fi încheierile de prelungire a arestării preventive a inculpatului, de soluţionare a plângerii contra măsurii arestării preventive.

 

Structura hotărârii judecătoreşti

În principiu, orice hotărâre are următorul conţinut în conformitate cu prevederile art. 354 C.pr.pen. şi anume: partea introductivă, expunerea şi dispozitivul.

Partea introductivă ( practicaua ) cuprinde menţiunile prevăzute în art. 305 C.pr.pen., respectiv cele privind denumirea instanţei, numărul dosarului, compunerea completului de judecată, participarea grefierului de şedinţă, a procurorului, a părţilor şi a apărătorilor lor, caracterul public sau nepublic al şedinţei, datele generale privind obiectul cauzei.

Când s-a redactat o încheiere de şedinţă, ( în cazul în care pronunţarea a fost amânată ), potrivit dispoziţiilor art. 305 C.pr.pen., partea introductivă se limitează numai la următoarele menţiuni: denumirea instanţei care a judecat cauza, data pronunţării hotărârii, locul unde a fost judecată cauza, precum şi numele şi prenumele membrilor completului de judecată, a procurorului, a grefierului, făcându-se menţiune că celelalte date au fost trecute în încheierea de şedinţă ( art. 355 alin.2 C.pr.pen.).

Expunerea (considerentele) trebuie să cuprindă, potrivit art. 356 C.pr.pen.:

1. datele privind identitatea părţilor;
2. descrierea faptei, sau starea de fapt, cu arătarea timpului şi locului unde a fost săvârşită, precum şi încadrarea juridică dată acesteia;
3. analiza probelor pe care se întemeiază soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi a celor care au fost înlăturate, motivarea soluţiei cu privire la latura civilă, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză;
4. arătarea temeiurilor de drept, care justifică soluţiile date în cauză.

În caz de condamnare, expunerea trebuie să mai cuprindă fapta sau fiecare faptă reţinută în sarcina inculpatului, forma şi gradul de vinovăţie, circumstanţele agravante sau atenuante, starea de recidivă, timpul care se deduce din pedeapsa pronunţată şi actele din care rezultă durata acesteia. Dacă instanţa reţine în sarcina inculpatului numai o parte din faptele ce formează obiectul învinuirii, se va arăta în hotărâre pentru care fapte s-a pronunţat condamnarea şi pentru care încetarea procesului penal sau achitarea.

Dispozitivul hotărârii sau soluţia, prefigurat şi de partea expozitivă, trebuie să fie identic cu minuta întocmită cu ocazia deliberării. Potrivit art. 357 C.pr.pen. el trebuie să cuprindă:

- datele prevăzute în art. 70 referitoare la persoana inculpatului şi anume: nume, prenume, poreclă, data şi locul naşterii, numele şi prenumele părinţilor, cetăţenie, studii, situaţia militară, locul de muncă, adresa ş.a.

- soluţia dată de instanţă cu privire la infracţiune, indicându-se, în caz de condamnare, denumirea şi textul de lege în care se încadrează, iar în caz de achitare sau de încetare a procesului penal, cauza pe care se întemeiază potrivit art.11 C.pr.pen.

- soluţia dată cu privire la repararea pagubei materiale şi a daunelor morale.

- când instanţa face aplicarea art. 86/7 C.pen. dispozitivul va menţiona dacă cel condamnat va executa pedeapsa în unitatea unde îşi desfăşoară activitatea sau la altă unitate.

- când instanţa face aplicarea art. 86/1 C.pen., se vor menţiona măsurile de supraveghere prevăzute în art. 86/3 alin.1 C.pen., la care trebuie să se supună condamnatul, precum şi obligaţiile stabilite de instanţă, potrivit art. 86/3 alin.3 C.pen.

Dispozitivul trebuie să mai cuprindă, după caz, cele hotărâte de instanţă cu privire la:

1. deducerea reţinerii şi arestării preventive, indicându-se partea din pedeapsă executată în acest mod;
2. b) măsurile preventive;
3. măsurile asiguratorii;
4. cheltuielile judiciare;
5. restituirea lucrurilor ca nu sunt supuse confiscării;
6. rezolvarea oricăror alte probleme privind justa soluţionare a cauzei.

Când instanţa pronunţă pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii cu executare la locul de muncă, se face menţiune că persoana condamnată este lipsită de drepturile arătate în art. 71 C.pen. pe durata prevăzută în acelaşi articol.

Alineatul final al art. 357 C.pr.pen. menţionează că dispozitivul trebuie să cuprindă întotdeauna menţiunea că hotărârea este supusă apelului sau, după caz, recursului, cu arătarea termenului în care poate fi exercitat şi menţionarea datei când hotărârea a fost pronunţată şi că pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică.

 Dispozitivul hotărârii este partea din hotărâre ce face obiectul pronunţării, iar după pronunţare preşedintele explică părţilor prezente că pot declara apel, sau, după caz, recurs.

 

7. Încheierea de şedinţă

 

    Imediat după terminarea şedinţei de judecată, grefierul de şedinţă verifică numărul de dosare soluţionate şi numărul celor amânate, deplasându-se în arhivă pentru a completa condica de termene a instanţei. Completarea condicii de termene a instanţei se face imediat după terminarea şedinţei de judecată şi presupune trecerea în condică a tuturor cauzelor amânate, în funcţie de termenul  şi completul de judecată (de regulă acelaşi) la care s-au amânat.

Până la ora la care preşedintele completului de judecată a anunţat că se vor face pronunţările în şedinţă publică, grefierul poate începe deja cea mai interesantă, mai creativă şi mai importantă parte din activitatea sa: redactarea încheierilor de şedinţă.

În privinţa ordinii de redactare a încheierilor, grefierul va avea în vedere să redacteze cu precădere încheierile de şedinţă date în dosare amânate pentru termene scurte. Acest lucru este important, pentru a se asigura o predare a dosarului cât mai rapidă la arhivă în vederea studierii lui de către părţile interesate şi pentru a se asigura în acelaşi timp, o perioadă suficientă pentru emiterea citaţiilor şi întoarcerea proceselor verbale de îndeplinire a procedurii de citare.

Cu cca. 2-3 minute înainte de ora stabilită de preşedintele completului pentru pronunţarea hotărârilor, grefierul de şedinţă trebuie să revină în sala de judecată şi să permită accesul publicului în sala de judecată.  

După pronunţarea hotărârilor în şedinţă publică, grefierul primeşte de la preşedintele completului, toate dosarele soluţionate conţinând minutele întocmite imediat după închiderea dezbaterilor.

Grefierul va întocmi apoi încheierile de şedinţă, conceptele de citare, adresele şi celelalte lucrări dispuse de instanţă pentru termenul următor în 24 de ore de la închiderea dezbaterilor, şi partea introductivă a hotărârilor judecătoreşti pronunţate la acel termen de judecată în termen de 48 de ore.

A doua zi, după pronunţarea hotărârilor, grefierul este obligat să  noteze pe  dosarele soluţionate numerele sentinţelor, din condica de hotărâri penale a instanţei. Apoi, grefierul trebuie să prezinte dosarele soluţionate grefierului şef spre a fi înregistrate în registrul de evidenţă a redactării hotărârilor, în situaţiile statistice şi în celelalte evidenţe.

După comunicarea copiilor de pe minută persoanelor arătate în art. 360 C.pr.pen. şi după preluarea dosarelor soluţionate de la grefierul şef, grefierul va preda dosarele soluţionate serviciului de executări penale către grefierul delegat la acest serviciu cu întocmirea lucrărilor de executare, pentru ca hotărârile pronunţate să fie înscrise în registrul de executări penale.  

Cel mai târziu a treia zi după pronunţarea hotărârii sau după înregistrarea căii de atac, grefierul de şedinţă va preda dosarele soluţionate judecătorilor în vederea motivării hotărârilor, după ce, în prealabil, a întocmit partea introductivă a acestora.

Conţinutul încheierii

În conformitate cu dispoziţiile art. 305 alin.1 C.pr.pen., desfăşurarea procesului în şedinţa de judecată se consemnează într-o încheiere, cu excepţia cazului când hotărârea se pronunţă în ziua în care a avut loc judecata, când nu se mai întocmeşte încheiere separată.

Încheierea este un act procedural mixt, având, pe de o parte caracterul unui proces-verbal, cuprinzând relatarea celor discutate în cursul şedinţei, iar pe de altă parte, caracterul unei hotărâri, cuprinzând şi dispoziţiile date de instanţă ( de ex. încuviinţarea unor probe, luarea unor măsuri procesuale).

Încheierea de şedinţă prezintă următoarea structură:

1. Partea introductivă sau practicaua cuprinde următoarele date:

-  ziua, luna, anul şi denumirea instanţei;

- menţiunea dacă şedinţa a fost sau nu publică, eventual dacă s-a desfăşurat în alt loc decât sediul instanţei;

-  numele, prenumele judecătorilor, a procurorului şi a grefierului;

-  numele şi prenumele părţilor, apărătorilor şi ale celorlalte persoane care participă în proces şi care au fost prezente la judecată, precum şi celor care au lipsit, cu arătarea calităţii lor procesuale şi cu menţiunea privitoare la îndeplinirea procedurii;

-  enunţarea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi textele de lege în care a fost încadrată fapta;

1. b) Partea descriptivă, în care se consemnează:

- înscrisurile care s-au citit în şedinţă;

- cererile de orice natură formulate de procuror, de părţi şi de ceilalţi participanţi la proces;

- concluziile procurorului şi ale părţilor;

1. c) Dispozitivul, care cuprinde măsurile luate în cursul şedinţei ( de ex. măsura amânării pronunţării pentru o altă dată, măsura revocării arestării preventive a inculpatului).

De asemenea, încheierea trebuie să cuprindă menţiunea publicităţii sau nepublicităţii şedinţei de judecată.

La sfârşitul încheierii, grefierul va întocmi citativul încheierii care cuprinde părţile şi celelalte persoane chemate să participe la judecarea cauzei la termenul viitor, cu menţiunea în dreptul fiecăreia, dacă are termenul în cunoştinţă sau va fi citată.   

Încheierea de şedinţă se întocmeşte de grefier în 24 de ore de la terminarea şedinţei şi se semnează de preşedintele completului de judecată şi de grefier. Încheierea de şedinţă face posibil controlul legalităţii şi temeiniciei judecăţii. Lipsa acesteia este de natură să atragă sancţiunea nulităţii absolute a întregii şedinţe de judecată, deoarece reprezintă unica modalitate de constatare a publicităţii şedinţei de judecată, a compunerii instanţei, precum şi a prezenţei procurorului, a inculpatului arestat sau minor, ori a apărătorului când asistenţa juridică este obligatorie, potrivit legii.

Încheierea de amânare a pronunţării

Încheierea de amânare a pronunţării este o încheiere de şedinţă care se întocmeşte atunci când, potrivit art. 306 C.pr.pen. pronunţarea a fost amânată cel mult 15 zile. Partea introductivă sau practicaua cuprinde menţiunile pe care trebuie să le cuprindă orice încheiere de şedinţă; partea descriptivă cuprinde doar menţiunea acordării unui termen de amânare în vederea pronunţării, iar dispozitivul va cuprinde dispoziţia de amânare a cauzei în vederea pronunţării şi termenul până la care s-a amânat pronunţarea.

Cum s-a arătat mai înainte, când s-a redactat o încheiere de amânare a pronunţării, potrivit dispoziţiilor art. 305 C.pr.pen., partea introductivă din sentinţă se limitează doar la următoarele menţiuni: denumirea instanţei care a judecat cauza, data pronunţării hotărârii, locul unde a fost judecată cauza, precum şi numele şi prenumele membrilor completului de judecată, ale procurorului, ale grefierului, făcându-se menţiune că celelalte date au fost trecute în încheierea de şedinţă (art. 355 alin.2 C.pr.pen.).

 

8. Pronunţarea hotărârii

 

Pronunţarea hotărârii se face, potrivit art. 309 C.pr.pen. în şedinţă publică, indiferent de caracterul public sau nepublic al şedinţei de judecată. La pronunţare nu este obligatorie prezenţa întregului complet de judecată, iar părţile nu se citează.

Data pronunţării prezintă importanţă sub aspectul momentului de când începe să curgă termenul de exercitare a căilor de atac pentru procuror şi pentru părţile prezente la dezbateri sau la pronunţare.

Conform cu dispoziţiile art. 359 alin.1 C.pr.pen., cu ocazia pronunţării, în caz de condamnare la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, la suspendarea sub supraveghere ori la executarea pedepsei la locul de muncă, preşedintele atrage atenţia celui condamnat asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sau a executării pedepsei la locul de muncă. În cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, preşedintele face cunoscut celui condamnat măsurile de supraveghere la care este supus şi obligaţiile pe care trebuie să le respecte.

Dacă inculpatul nu este prezent la pronunţare şi instanţa apreciază că nu este necesară chemarea lui, face o comunicare scrisă, în care i se atrage atenţia potrivit alineatului precedent.

În toate cazurile în care s-a pronunţat condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei ori  cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, instanţa de executare aduce aceasta la cunoştinţă unităţii unde condamnatul îşi desfăşoară activitatea, iar în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, şi organului de poliţie din localitatea unde domiciliază condamnatul.

 

9. Redactarea hotărârii in extenso şi semnarea ei

 

Potrivit art. 310 alin.2 C.pr.pen. hotărârea se redactează în 20 zile de la pronunţare. Sentinţa sau decizia se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluţionarea cauzei şi se semnează de toţi membrii completului şi de grefier ( art.312 alin.1 C.pr.pen.).

În caz de împiedicare a vreunuia din membrii completului de judecată de a semna, hotărârea se semnează în locul acestuia de preşedintele completului. Dacă şi preşedintele completului este împiedicat a semna, hotărârea se semnează de preşedintele instanţei. Când împiedicarea priveşte pe grefier, hotărârea se semnează de grefierul-şef. În toate cazurile se face menţiune pe hotărâre despre cauza care a determinat împiedicarea.

Nesemnarea hotărârii de către grefier nu atrage nulitatea decât atunci când s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel (nulitate relativă). Lipsa semnăturii unui judecător pe hotărâre sau dacă aceasta este semnată de alţi judecători decât cei care au participat la dezbateri, atrage sancţiunea nulităţii absolute, fiindcă nu există certitudinea că hotărârea reprezintă manifestarea de voinţă a tuturor membrilor de judecată.

Sentinţa primei instanţe rămâne definitivă:

• la data pronunţării, dacă hotărârea nu este supusă apelului şi nici recursului
• la data expirării termenului de apel, dacă nu s-a declarat apel în termen, sau dacă acesta a fost retras înăuntrul termenului de apel
• la data retragerii apelului, dacă acest act de dispoziţie s-a produs după expirarea termenului de apel
• la data expirării termenului de recurs, în cazul hotărârilor supuse apelului ( sau dacă apelul a fost respins) : când nu s-a declarat recurs sau recursul declarat a fost retras înăuntrul termenului de recurs
• la data retragerii recursului, în cazul hotărârilor nesupuse apelului, dacă acest act de dispoziţie s-a produs după expirarea termenului de recurs
• la data respingerii recursului declarat împotriva hotărârilor nesupuse apelului

 

[1] ART. 17, alin. 1 : Acţiunea civilă se porneşte şi se exercită şi din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.