Căile de atac reprezintă acele remedii procedurale al căror rol este acela de a corija eventualele erori ale sentinţei primei instanţe, fiind instituţii indispensabile unei bune administrări şi înfăptuiri a justiţiei, în sensul sociologic şi filosofic al accepţiunii. Datorită lor este posibil controlul legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pronunţate în cauză până atunci, şi este posibilă în acest fel trecerea cauzei prin două sau trei grade de jurisdicţie în scopul aflării adevărului şi soluţionării corecte a cauzei penale, conform dispoziţiilor de drept material şi procedurale.
Judecata în căile de atac, spre deosebire de cea în primă instanţă, are caracter facultativ, doar părţile de la judecata în fond fiind în măsură să le exercite, dacă sunt nemulţumite de ceea ce a hotărât prima instanţă. Ea se realizează de către instanţe superioare în grad, conform principiului constituţional al ierarhiei instanţelor judecătoreşti.
Obiectul căilor de atac îl reprezintă o nouă judecată privind aceeaşi faptă şi acelaşi inculpat, iar finalitatea lor constă în repararea erorilor comise de judecăţile anterioare.
Căile de atac se clasifică în funcţie de caracterul definitiv sau nedefinitiv al hotărârii atacate, în ordinare ( apelul şi recursul ) şi extraordinare ( revizuirea, contestaţia în anulare, recursul în interesul legii ). După natura chestiunilor asupra cărora poartă controlul judecătoresc, căile de atac sunt de fapt ( revizuirea ) şi de drept ( recursul, de regulă, contestaţia în anulare, recursul în interesul legii ), apelul fiind o cale de atac şi de fapt şi de drept.
Cea mai importantă clasificare a căilor de atac le divide în căi de atac de reformare, de anulare şi de retractare. Reformarea constă în infirmarea de către o instanţă superioară, în urma unui control în fapt şi în drept, a hotărârii instanţei inferioare prin pronunţarea unei alte soluţii ( apelul, recursul când prezintă trăsături de apel ). Anularea constă în infirmarea de către instanţa superioară a hotărârii instanţei inferioare, prin anularea ei fără a mai examina fondul cauzei ( recursul, recursul în anulare, contestaţia în anulare ). Retractarea constă în infirmarea hotărârii judecătoreşti atacate, infirmare care se face de către aceeaşi instanţă care a soluţionat cauza prima oară în fond, infirmare generată de descoperirea unor chestiuni de fapt necunoscute atunci ( revizuirea ).
Pentru exercitarea unei căi de atac este necesar ca aceasta fie prevăzută de lege, să existe o hotărâre judecătorească, şi calea de atac să fie declarată în termenul legal ( există şi căi de atac care nu sunt supuse unui termen ).