Drept

Conform art. 361 C.pr.pen., pot fi atacate cu apel sentinţele de orice fel, cu excepţia:

1. a) sentinţelor pronunţate de judecătorii privind infracţiunile menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a;
2. b) sentinţelor pronunţate de tribunalele militare privind infracţiunile menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a şi infracţiunile contra ordinii şi disciplinei militare sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;
3. c) sentinţelor pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;
4. d) sentinţelor pronunţate de secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie;
5. e) sentinţelor de dezînvestire ( cele de declinare a competenţe, sau de restituire a cauzei la procuror)

          Încheierile de şedinţă care sunt tot hotărâri, pot fi atacate cu apel numai o dată cu fondul. Apelul declarat împotriva sentinţei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea sentinţei.

De pildă, pot fi atacate cu apel încheierile prin care instanţa admite sau respinge cereri de administrare de probe noi, prin care admite sau respinge excepţiile invocate de părţi sau procuror, prin care se respinge cererea de recuzare a unui judecător, de admitere în principiu a cererii de revizuire etc.

Nu pot fi atacate cu apel încheierile pentru care legea prevede calea de atac a recursului, cum sunt:

• date în cauzele în care sentinţele nu sunt supuse apelului, ci numai recursului (cele privind infracţiunile prevăzute în art. 279, alin. 2, lit. a)
• de admitere sau de respingere a abţinerii, sau de admitere a recuzării
• de suspendare a judecăţii
• cele date în al doilea sau al treilea grad de jurisdicţie
• cele pronunţate în materia luării, revocării, prelungirii, înlocuirii măsurilor procesuale preventive ( arestarea, obligarea de a nu părăsi, ţara sau localitatea )

Această cale de atac este deschisă potrivit legii, art. 362 C.pr.pen., unui număr însemnat de persoane, şi anume:

1. a) procurorul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă;
2. b) inculpatul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă. Împotriva sentinţei de achitare sau de încetare a procesului penal, inculpatul poate declara apel şi în ce priveşte temeiurile achitării sau încetării procesului penal;
3. c) partea vătămată, în cauzele în care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă, dar numai în ce priveşte latura penală,
4. d) partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în ce priveşte latura civilă;
5. e) martorul, expertul, interpretul şi apărătorul, cu privire la cheltuielile judiciare cuvenite acestora;
6. f) orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei.

Prin exercitarea apelului, procurorul nu urmăreşte realizarea propriului interes, ci spre deosebire de ceilalţi titulari, prin rolul său de garant al respectării legalităţii, vizează reformarea hotărârii în consens cu legea şi starea de fapt. Apelul se declară de către procurorul de la parchetul de pe lângă instanţa care a pronunţat hotărârea supusă apelului sau de către procurorul ierarhic superior.

Potrivit principiului egalităţii de arme, dacă acuzatorul public poate ataca hotărârile pe care le consideră nelegale sau netemeinice, şi inculpatul, în virtutea şi a altor principii fundamentale ale procesului penal, poate apela sentinţele sau încheierile primei instanţe, atât în ceea ce priveşte latura penală cât şi latura civilă a cauzei. Inculpatul nu poate apela hotărârea primei instanţe fără a avea un interes procesual legitim. Inculpatul poate declara apel personal sau prin intermediul următoarelor persoane:

- reprezentantul legal ( în cazul persoanelor fizice lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate restrânsă )

- apărătorul ales sau numit din oficiu, care l-a asistat în primă instanţă, mandatul său încetând o dată cu formularea apelului, dacă nu se încheie un nou contract de asistenţă juridică.

- soţul acestuia

În ceea ce priveşte apelul părţii vătămate, prin Decizia nr. 100/2004, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţia "în cauzele în care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă, dar numai în ce priveşte latura penală" din cuprinsul art. 362 alin. 1 lit. c din Codul de procedură penală, este neconstituţională. De aici se desprinde concluzia că pentru a elimina orice discriminare procesuală între părţile procesului penal, partea vătămată are libertatea de a declara apel atât în latura penală cât şi în latura civilă a cauzei. Refuzându-i-se acest drept, i se îngrădeşte accesul la justiţie ( art. 124 din Constituţie[1] ) şi i se nesocoteşte dreptul la un proces echitabil ( art. 21 alin. 3 din Constituţie[2] ).

La o soluţie similară a ajuns Curtea Constituţională, când prin Decizia nr. 482/2004, aceasta admite excepţia de neconstituţionalitate invocată şi constată că dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. d din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit părţii civile şi părţii civilmente responsabile să exercite calea de atac ordinară a apelului şi în ce priveşte latura penală a procesului. În cazul în care persoana vătămată formulează, în cadrul procesului penal, pretenţii pentru repararea prejudiciului material suferit ca urmare a săvârşirii infracţiunii, aceasta cumulează două calităţi procesuale: calitatea de parte vătămată şi calitatea de parte civilă. Aceste două părţi ale procesului penal se află însă într-o situaţie identică, şi anume în situaţia de persoană lezată în drepturile sale prin săvârşirea infracţiunii, ceea ce justifică existenţa interesului legitim al părţii civile ( şi al celei responsabile civilmente ) pentru atacarea hotărârii de primă instanţă atât în latura penală cât şi în latura civilă.

Martorul, expertul, interpretul şi apărătorul, pot face apel limitat la  cheltuielile judiciare cuvenite acestora.

De asemenea poate face apel şi orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei, chiar dacă sunt străine de cauză , deci nu sunt părţi în procesul pendinte. Aceste persoane pot cere desfiinţarea actului sau măsurii procesuale dispuse de instanţă, dacă interesele lor legitime au fost prejudiciate, cu condiţia să nu vizeze aspecte legate de fondul cauzei. De pildă, poate apela sentinţa persoana ale cărei bunuri au fost sechestrate în mod netemeinic, sau persoana care fără să fie parte în proces a fost obligată să predea un lucru, ori s-a dispus confiscarea specială sau sechestrul asupra unui bun pe care-l posedă, ori a fost amendată pentru o abatere judiciară etc.

Apelul poate fi declarat pentru partea vătămată, partea civilă sau responsabilă civilmente, precum şi pentru persoanele arătate la lit. e, f ale art. 362 şi de către reprezentantul legal sau de către apărător, ca substituţi procesuali.

[1] ART. 124 alin. (1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.

    (2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.

    (3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.

[2] ART. 21  (1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

 (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

 (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.