Pin It

Recursul trebuie să fie motivat.  Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

În cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute mai sus, instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. 3, se iau în considerare din oficiu. Astfel, motivele de casare se iau în considerare întotdeauna din oficiu:

  1. nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei;
  2. instanţa nu a fost sesizată legal;
  3. instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. 2 sau a existat un caz de incompatibilitate;
  4. şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
  5. judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
  6. urmărirea penală sau judecata a avut loc în lipsa apărătorului, când prezenţa acestuia era obligatorie;
  7. judecata s-a făcut fără efectuarea anchetei sociale în cauzele cu infractori minori;
  8. instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului;
  9. când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;
  10. când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 din Codul penal sau în alte limite decât cele prevăzute de lege;
  11. 171. când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii;
  12. când judecătorii de fond au comis un exces de putere, în sensul că au trecut în domeniul altei puteri constituite în stat;
  13. când a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului;

Unele motive se iau în considerare  din oficiu numai când au influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.

  1. instanţa a admis o cale de atac neprevăzută de lege sau introdusă tardiv;
  2. când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334-337;
  3. când persoana condamnată a fost înainte judecată în mod definitiv pentru aceeaşi faptă sau dacă există o cauză de înlăturare a răspunderii penale, pedeapsa a fost graţiată ori a intervenit decesul inculpatului;
  4. când faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică;
  5. când s-a comis o eroare gravă de fapt;

 

În toate aceste situaţii  recursul poate fi motivat şi oral în ziua judecăţii, forma scrisă nemaifiind obligatorie, şi nici imperativ acel termen de 5 zile anterioare pentru depunerea motivelor de recurs. Dar toate motivele care se iau în considerare din oficiu, trebuie puse în discuţia părţilor.

În ceea ce priveşte efectele recursului, acestea sunt aceleaşi ca şi ale apelului. Deci, recursul este suspensiv de executare atât în ceea ce priveşte latura penală cât şi latura civilă, afară de cazul în care legea dispune altfel (situaţiile când recursul nu suspendă executarea hotărârii atacate: luarea măsurilor preventive, suspendarea judecăţii, contestarea măsurii asiguratorii ).

Recursul, spre deosebire de apel, nu poate avea efect devolutiv integral, ci numai parţial, limitat la chestiunile de drept. Există însă şi o excepţie de la acest principiu, generată de situaţia în care o hotărâre judecătorească de primă instanţă nu poate fi atacată cu apel, ci numai cu recurs. În acest caz, prin recurs se vor putea invoca şi motive de nelegalitate sau de netemeinicie privind situaţia de fapt reţinută de instanţă.

De asemenea, efectul extensiv al recursului obligă instanţa de recurs să examineze cauza şi cu privire la părţile care nu au declarat recurs, sau la care se referă recursul, fără a crea acestora o situaţie mai grea. Procurorul, chiar după expirarea termenului de recurs, poate cere extinderea recursului declarat de el în termen şi faţă de alte persoane decât acelea la care s-a referit, fără a se putea crea acestora o situaţie mai grea.

Instanţa de recurs, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat recurs. Se deduce acelaşi principiu al neagravării situaţiei în propria cale de atac, denumit şi non reformatio in pejus.

          În recursul declarat de procuror în favoarea unei părţi, instanţa de recurs nu poate agrava situaţia acesteia.

Principiul non reformatio in pejus nu se aplică dacă există recursul unei părţi contrare, sau în recursul declarat de procuror fără rezerve.

Cât priveşte renunţarea la recurs sau retragerea recursului sunt incidente aceleaşi reguli care reglementează aceste instituţii în materia apelului.