Organele centrale și locale
Organele centrale
- Regele
Conducerea supremă în statul geto-dac era asigurată de rege, vârful nobilimii sclavagiste și al aparatului de stat.
În statul geto-dac, instituția regalității a avut un caracter electiv-ereditar, iar pe latura ereditară se remarcă succesiunea la tron nu doar a fiului, ci și a fratelui regelui. Regalitatea tinde să devină ereditară, atât Burebista, cât şi Decebal erau fii de regi, însă o particularitatea a succesiunii la tron este că au vocaţie succesorală şi fraţii regelui, precum şi marele preot.
- Marele Preot
Acesta juca, în statul geto-dac, rolul de vicerege. Uneori, cele două demnități erau exercitate de aceeași persoană(ex. Deceneu sau Comosicus, rege si Mare Preot în același timp). Este un vicerege a cărui putere religioasă completează puterea laică a regelui.
Iordanes şi Diocrates afirmă că marii preoţi aveau o putere aproape regală. Rolul foarte important se explică prin faptul că aristocraţia şi regii emană legi. Legile sunt de origine divină, de aceea preoţilor le revenea interpretarea voinţei divine, astfel încât ei aveau principalele atribuţii judecătoreşti. Marele Preot este totodată şi judecătorul suprem. Ei au reprezentat principalul factor prin intermediul cărora s-a format şi impus sistemul de drept geto-dac.
- Curtea regală
Există şi o curte a regelui la nivel central, organizată după modelul statelor elenistice, având şi o anumită ierarhie, dovadă fiind inscripţia din Dionysopolis, care vorbeşte despre primul sfetnic al lui Burebista. Acornion şi Deceneu au fost primii sfetnici ai lui Burebista şi Resinas a lui Decebal. Era constituită din sfetnici şi executanţi ai poruncilor regale. Ei se bucurau de stabilitate în exercitarea atribuţiilor lor.
Organele locale
Referitor la organizarea locală, Suidas precizează că în statul geto-dac erau unii puşi mai mari peste treburile agricole, iar alţii, din jurul regelui, erau împărţiţi la paza cetăţilor.
Existau două categorii de dregători locali:
- unii aveau atribuţii administrative
- alţii aveau atribuţii militare, puşi la paza cetăţilor
Rezultă că teritoriul statului geto-dac era împărţit în unităţi administrativ teritoriale în cadrul căruia activitatea din agricultură era dirijată prin organele specializate ale statului => rolul foarte important al agriculturii în viaţa economică a geto-dacilor. Principala atribuţie a celor puşi mai mari peste treburile agricole era de a supraveghea sistemul distribuirii şi redistribuirii loturilor de cultură prin tragere la sorţi, precum şi repartizarea produselor obţinute pe loturile respective.
Existenţa unei categorii distincte de dregătorii militare arata că există un vast sistem de apărare în centrul căruia se află sistemul munţilor Orăştie.