- 1. Începutul competenţei electorale
Campania electorală reprezintă o perioadă de timp, stabilită de lege, în care partidele, formaţiunile politice, blocurile electorale, candidaţii independenţi se află în competiţie electorală, prin diferite modalităţi reglementate de lege, în primul rând prin programele sale electorale, prin alte forme de influenţă în masă se stăruie să influenţeze electoratul, să-i creeze o opţiune favorabilă pentru a-i câştiga astfel încrederea şi votul.
Această definiţie ar fi incompletă, dacă nu vom adăuga că în acestă perioadă şi electoratul se pătrunde de un spirit activ sub influenţa personajelor principale ale procesului electoral, meditează, evaluează critic rezultatele administrării precedente, activitatea partidelor pe plan naţional şi local, apreciază cu mai multă prudenţă promisiunile făcute, optează pentru un program sau altul, face propuneri referitoare la îmbunătăţirea administraţiei publice locale.
Campania electorală are o importanţă deosebită şi prin sistemul de conexiuni cu drepturile fundamentale: libertatea conştiinţei, libertatea de exprimare, dreptul la informaţie, libertatea întrunirilor etc. Tocmai în acestă perioadă cetăţeanul este deosebit de conştient de valoarea ce o prezintă ca purtător al dreptului de participant la realizarea autonomiei locale.
Campania electorală începe practic odată cu publicarea actului prin care s-a stabilit data alegerilor şi se încheie, în România, cu două zile înaintea de ziua votării, în Republica Moldova în ajunul alegerilor. Deoarece campania electorală coincide în timp cu perioada de efectuare a operaţiunilor electorale, o vom diviza în trei faze.
În prima fază sunt constituite organele responsabile de organizarea şi desfăşurarea alegerilor, în faza a doua sunt definiţi participanţii la alegeri (partidele, formaţiunile politice, candidaţii independenţi), iar în faza a treia participanţii la alegeri, diferitele grupe de presiune, organizaţiile sociale şi cetăţenii au dreptul să-şi exprime opiniile în mod liber prin mitinguri, adunări, utilizând mijloacele audio-vizuale, presa etc.
În virtutea celor expuse, menţionăm că reglementările secţiunii a 7-a din Legea nr. 70/1991 în România şi secţiunii a 7-a din Legea privind alegerile locale în Republica Moldova, nu sunt adecvate denumirii pe care le poartă - "Campania electorală",34 deoarece reglementează doar unele probleme legate de faza a treia. De fapt, nici nu poate fi altfel, pentru că primele două faze sunt reglementate de alte secţiuni şi capitole ale legilor menţionate. După părerea noastră, acestei secţiuni i s-ar potrivi mai mult titlul " Propaganda electorală", deoarece aceasta îi este obiectul de reglementare.
- 2.Transparenţa alegerilor, propoganda electorală.
Propaganda electorală presupune posibilităţi egale de informare în masă prin toate mijloacele de comunicare publică. În acest scop sunt necesare condiţii egale pentru toţi participanţii la alegeri de a avea acces la alegător. Dacă nu se acordă o astfel de posibilitate, se atentează la libertatea votului. Votantul trebuie să dispună nu numai de posibilitatea de alternativă, ci şi de posibilitatea examinării tuturor alternativelor. În caz contrar, votul lui va fi un vot impus, existând şi alte posibilităţi pe care el nu le-a cunoscut. Pentru a fi evitate efecte atât de negative, în Republica Moldova legea prevede dreptul Comisiei Electorale Centrale de a stabili modalitatea repartizării spaţiului în presa de stat (republicană şi locală ), precum şi timpul de antenă pentru fiecare partid, formaţiune politică, bloc electoral, candidat independent.
Un rol aparte în campania electorală îl joacă propaganda vizuală prin afişe electorale. Legile alegerilor locale în România şi în Republica Moldova prevăd că primăriile sunt obligate să stabilească locuri speciale pentru afişajul electoral, ţinându-se cont de numărul partidelor, formaţiunilor politice şi candidaţilor independenţi participanţi la alegeri. Este pe înţeles faptul că legiuitorii ambelor state au stabilit această modalitate pentru a se crea un climat de ordine şi civilizaţie în amplasarea afişajului, pentru a nu se da prioritate cuiva în ocuparea tuturor spaţiilor disponibile pentru afişaj. Considerăm totuşi că această reglementare poartă un caracter antidemocratic. Realitatea climatului de ordine şi civilizaţie poate fi constatată cu multă greutate în condiţiile în care localitatea este împânzită cu afişe electorale sau când le găsim numai în câteva locuri, stabilite de primărie. Intenţia de a nu permite abuzul în afişajul electoral este binevenită, practica însă a demonstrat că abuzurile pot fi comise şi de persoanele responsabile prin lege de crearea unor astfel de condiţii, care în ultimă instanţă nici nu poartă răspundere pentru posibilele prejudicii aduse campaniei electorale, ba mai mult chiar legea le stimulează un astfel de comportament, obligându-le să aprecieze criteriul de zone frecventate de cetăţeni.
Nu putem găsim nici decum explicaţie faptului că un cetăţean amplasând un afiş electoral pe poarta curţii sale, devine contravenient şi e pasibil de pedeapsă administrativă, prevăzută de art.85 lit.d) (afişarea mijloacelor de propagandă electorală în alte locuri decât cele permise).
Participanţilor la alegeri trebuie să li se acorde posibilitatea de a-şi alege independent locurile de afişaj electoral, bineînţeles cu respectarea unor condiţii stabilite de lege ca, de exemplu, mărimea afişului electoral, aplicarea într-un loc a unui singur afiş, amplasarea să nu stânjenească circulaţia pe drumurile publice, să nu incomodeze persoanele care domiciliază în preajmă etc.
Pentru zonele cele mai animate primăriile ar putea să stabilească locuri speciale sau panouri speciale pentru afişaj. În rest alegerea locurilor pentru amplasarea afişelor trebuie să fie liberă. Avem convingerea că acestă reglementare nu ar atinge principiul egalităţii de şanse, deoarece numărul de afişe utilizate de o formaţiune sau alta se află în raport direct cu suma care poate fi folosită în campania electorală şi care trebuie plafonată.
Propaganda vizuală prin afişe electorale joacă aşadar un dublu rol: ajută electoratul să facă opţiunea; exercită educaţia lui politică, aducându-i aminte de alegerile care urmează, diminuând astfel absenteismul. Ignorarea acestei reguli în Republica Moldova a făcut posibilă situaţia în care peste 30 la sută din electorat în ajunul alegerilor locale nu au putut răspunde când este stabilită data alegerilor.35
Fiţi amabili, aţi putea să-mi amintiţi data exactă a desfăşurării
alegerilor locale?
- 3.Finanţarea alegerilor.
O problemă importantă şi mult discutată este cea a finanţării alegerilor. Polemica nu este întâmplătoare, deoarece rezultatele alegerilor se află în raport direct şi cu sumele cheltuite în campania electorală de către partide, alianţe electorale şi candidaţi independenţi.
Formaţiunile politice care dispun de suficiente resurse financiare au posibilitatea de a exercita o influenţă masivă asupra electoratului, iar cele care nu dispun de un minim necesar vor pierde competiţia electorală. În acest sens, ne raliem la opinia lui Ioan Vida că, în condiţiile în care nu există nici o restricţie capabilă să frâneze manevrele care pot aduce atingere egalităţii votului prin utilizarea unor mijloace frauduloase sau care pot contraveni principiului egalităţii de şanse în alegeri, limitarea restricţiilor la declararea publică a acestor fonduri este dacă nu imorală, cel puţin partinică.36
Astfel se explică faptul că practica internaţională la acest capitol este foarte variată, legiuitorii limiteză sau măresc, în dependenţă de mulţi factori, numărul sponsorilor campaniei electorale. Vom reproduce rezultatele unui sondaj: "Cine finanţează organizarea alegerilor. Pe cine aţi dori să desemnaţi ca principala sursă de finanţare electorală?", efectuat de Direcţia de Management şi Guvernare Locală din Marea Britanie, respondenţi fiind peste 200 de organizaţii din ţările membre ale Consiliului Europei, printre care figureză şi diferite asociaţii şi organe din administraţia publică locală.37
Dintre 19 state nominalizate, în 15 se doreşte ca finanţarea alegerilor locale să se efectueze de la bugetele autorităţilor publice locale, cu folosirea subvenţiilor din partea unor organisme legate de procesul de administrare publică locală şi în numai două ţări de guvernele centrale. Considerăm firesc ca alegerile locale să fie finanţate de la bugetele locale, bineînţeles în condiţii în care administrarea publică locală să fie organizată în baza unei reale autonomii locale şi autonomii financiare.
Cine finanţează alegerile locale
- Puterile locale sau regionale
- Guvernele centrale
- Cei aleşi
- Asociaţiile puterilor locale
- Partidele politice
Ţările 1 2 3 4 5
Austria x x x
Belgia x
Cehia x
Danemarca x
Finlanda x
Franţa x x
Germania x x x
Ungaria x
Irlanda x
Israel x
Italia x x x x
Luxembourg x x x
Olanda x
Norvegia x
Polonia x x x
Spania x
Suedia x
Turcia x
M.Britanie x x
În ţările în faza de tranziţie la o veritabilă democraţie locală, fără un potenţial economic de nivel local, o parte din cheltuielile pentru alegeri evident trebuie să şi le asume guvernul, chiar şi diferiţii agenţi economici, alte persoane fizice din cadrul ţării cu condiţia plafonării şi declarării publice a subvenţiilor pentru a nu se încălca principiul egalităţii de şanse. Constatăm că la adoptarea legilor privind alegerile locale în România şi în Republica Moldova legiuitorii nu au ţinut cont de aceste importante momente, nelimitând mijloacele de susţinere a campaniei electorale.
În Republica Moldova, Legea privind alegerile locale (art.59) stabileşte: cheltuielile de organizare şi desfăşurare a alegerilor locale le suportă statul, prin care trebuie înţelese toate cheltuelile fără excepţie. În realitate însă, la alegerile locale din 16 aprilie 1995, Guvernul a înţeles că el este obligat să suporte numai cheltuelile legate de asigurarea materială şi tehnică necesară desfăşurării alegerilor, iar cele legate de realizarea propagandei electorale au fost lăsate partidelor, formaţiunilor politice şi candidaţilor independenţi. Este adevărat că legea permite instituirea de fonduri electorale, vărsarea în aceste fonduri a mijloacelor proprii,
creditelor primite de la stat fără dobândă, precum şi subvenţiilor de la persoane fizice şi juridice din republică, însă aceasta nu justifică nerespectarea legii.
Ca un moment pozitiv, relevăm prevederile art.61 alin.6 şi 7 conform cărora creditele primite fără dobândă de la stat se sting de acesta complet sau parţial, în funcţie de numărul de voturi valabile întrunite de partidul, formaţiunea politică, blocul electoral sau candidatul independent în circumscripţia electorală respectivă. Suma creditului care urmează a fi stinsă se calculează astfel: suma creditului se împarte la numărul alegătorilor care au participat la votare în circumscripţie, iar câtul se înmulţeşte cu numărul de voturi valabile întrunite de partidul, formaţiunea politică, blocul electoral sau candidatul independent.
3 4 Dicţionarul explicativ al limbii române explică noţiunea de campanie – acţiune organizată după un anumit plan, în vederea realizării unor însemnate sarcini politice, sociale etc., într-o anumită perioadă de timp. Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1984, p.114.
3 5 Sursa: Sondajul opiniei publice efectuat de Serviciul Independent de Sociologie şi Informaţii "Opinia" şi de Fundaţia Internaţională pentru Sisteme Electorale (IFES-Moldova) în martie 1995.
3 6 Ioan Vida, Puterea executivă şi administraţia publică , Bucureşti, 1994, p.207.
3 7 Sursa: Besoins en formation des elus, Etudes et travaux, nr.36, Conseil de
l' Europe,1994, p.60.