Constituţia este o Lege Fundamentală care răspunde unor cerinţe contemporane din punct de vedere ce trebuie să conţină o constituţie. O scurtă generalizare ne permite să spunem că ea conţine:
- un echilibru la puterilor;
- instituie garanţii temeinice ale pluralismului politic;
- garantează proprietatea privată şi publică;
- organizează exercitarea puterii în teritoriu conform principiului descentralizării administrative şi autonomiei locale;
- prevede o Curte Constituţională, o Curte de Conturi; reglementează drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor;
- prevede garanţii pentru respectarea tratatelor internaţionale.
Sub acest aspect constituţia apare ca un act fundamental, democratic ce constituie fundamentul întregii vieţi sociale, economice, politice şi juridice ale poporului şi poate fi apreciată ca o constituţie democrată.
Bineînţeles, o analiză minuţioasă scoate în evidenţă faptul că se putea prevedea unele reglementări şi mai bine, mai concret, mai detaliat. Unele ambiţii ale constituantului agro-socialist înserate în textul constituţiei, de exemplu: limba de stat – limba moldovenească înloc de limba română; satele – unităţi administrativ teritoriale în loc de comune, şi altele, fără să se ţină cont de argumentele ştiinţifice, aduc prejudicii dreptului constituţional şi ştirbesc imaginea Republicii Moldova pe plan internaţional.
Experienţa de 4 ani a demonstrat că, unele mecanisme, care sunt destinate echilibrului puterii, nu au fost bine gândite, altele au fost denaturate ceea ce poate avea şi un efect invers – dezechilibrarea puterilor.
De exemplu, este lipsită de sens prevederea de la art.93: “în cazul în care Parlamentul îşi menţine hotărârea adoptată anterior, Preşedintele promulgă legea”, deoarece procesul reexaminării legii trebuie puţin complicat, votându-se cu 2/3 sau alt număr de voturi, mai mare decât cel înregistrat la adoptarea legii.
Nu este definitivat şi mecanismul moţiunii de cenzură (demiterea Guvernului), iar Guvernul este lipsit total de mecanisme de influenţă cum ar fi angajarea răspunderii în faţa Parlamentului asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.
Nu putem găsi o justificare, de ce în textul constituţiei lipseşte îndatorirea cetăţenilor de a respecta constituţia, supremaţia sa şi legile.
Acestea şi alte neajunsuri analizate pe parcursul acestei lucrări, pot fi şi trebuie lichidate, iar textul constituţiei ameliorat în lumina celor mai bune şi eficiente tradiţii democratice. Procedura revizuirii constituţiei este o procedură anevoioasă şi evident aşa trebuie să fie, însă, atunci când o cer interesele naţionale nu poate şi nu trebuie să fie o barieră în calea raţiunii şi a bunului simţ. Perfectarea constituţiei trebuie să aibă scop schimbarea societăţii în bine, de a asigura un nivel de trai civilizat şi nici de cum stabilirea unor privilegii sau prevederi care ar stagna dezvoltarea.