- 1.Noţiuni generale privind contenciosul electoral.
Asigurarea aplicării corecte a legilor electorale de către subiecţii relaţiilor de drept electoral este o condiţie necesară şi importantă pentru legalitatea tuturor operaţiunilor electorale, deci şi pentru legalitatea organelor reprezentative constituite prin alegeri.
Controlul efectuat în acest scop, fie de instanţe judecătoreşti, fie de comisiile electorale ierarhizate, poartă denumirea de contencios electoral. El reprezintă un ansamblu de norme juridice, cuprinse în legile electorale care reglementează procedura formulării şi soluţionării tuturor cererilor prin care se invocă încălcări ale regulilor referitoare la organizarea şi desfăşurarea alegerilor.
- 2. Necesitatea controlului operaţiunilor electorale.
Am stabilit deja că alegerile pot fi comparate cu nişte competiţii în care câştigă cei mai buni. Însă, ca rezultat al acestor competiţii, sunt cointeresaţi nu numai cei care participă la ele, ci şi toată colectivitatea locală, care se grupează pe diferite interese (politice, sociale, economice). În dependenţă de interesele manifestate, se constituie diferite grupări, care, în mod deschis sau tacit, se încadrează în competiţia electorală. Evident, un deosebit interes în rezultatul alegerilor îl manifestă şi cei care deţin funcţii publice importante şi care le pot pierde dacă alegerile vor fi câştigate de cei din opoziţie. În o astfel de situaţie, iar practica demonstrază acest fapt, nu este exclusă încălcarea legii electorale, care poate îmbrăca diferite forme de fraudă, efectuată cu premeditate sau din slaba cunoştinţă a normelor de drept electoral.
Pentru a asigura desfăşurarea unor alegeri oneste, exercitarea liberă a drepturilor exclusiv politice prin lege, sunt instituite diferite forme de control asupra operaţiunilor electorale, cum ar fi:
-control ierarhic efectuat de birourile (comisiile) electorale;
-controlul jurisdicţional efectuat de instanţele judecătoreşti în cazul când sunt sesizate;
-controlul efectuat de mass-media;
-controlul efectuat prin opinia publică;
-controlul efectuat de organizaţii neguvernamentale (observatori naţionali, străini etc.)
Toate formele de control nominalizate sunt utile, însă cel mai eficient este contenciosul electoral findcă el se manifestă prin operativitate, decizii obligatorii pentru subiecţii antrenaţi în competiţia electorală precum şi posibilitatea de atac a deciziilor şi hotărârilor emise.
- 3.Contenciosul electoral - instituţie juridică de drept
constituţional.
În funcţie de natură alegerilor, Gheorghe Iancu clasifică contenciosul electoral în:
a)contencios electoral al alegerilor parlamentare şi prezidenţiale (constituţional);
- b) contencios electoral al alegerilor locale (administrativ) , primul definindu-l ca instituţie juridică de drept constituţional.50
Am demonstrat deja că şi alegerile locale sunt alegeri politice, iar normele stipulate în legea cu privire la alegerile locale sunt norme de drept constituţional. Din aceaste considerente nu împărtăşim ideea clasificarii contenciosului electoral în contencios electoral constituţional şi administrativ.
Normele stabilite pentru contenciosul electoral, atât al alegerilor parlamentare şi celor prezidenţiale, cât şi al celor locale, au un singur obiect de reglementare: relaţiile sociale ce apar în procesul unor litigii generate de activitatea unor subiecţi de drept electoral participanţi la procesul de organizare şi desfăşurare a alegerilor.
Deosebirea dintre contenciosul administrativ şi cel electoral este substanţială şi din punct de vedere material, adică al ansamblului de litigii generate de activitatea organelor administraţiei publice, inclusiv puterea executivă, şi din punct de vedere formal, adică al organelor de jurisdicţie care sunt competente să soluţioneze litigiile în cauză. Aici ne raliem opiniei lui Gheorghe Iancu, privitoare la contenciosul electoral că, din punct de vedere al naturii juridice, ar fi un contencios administrativ. Avându-se în vedere asemănările şi deosebirile dintre ele, putem vorbi de o instituţie de drept constituţional cu configuraţie proprie.
În virtutea celor expuse, considerăm că există o singură instituţie juridică de drept constituţional care poartă denumirea de contencios electoral.
Drept argument pentru susţinerea concepţiei de contencios electoral ca instituţie juridică unică de drept constituţional servesc şi următoarele principii ale contenciosului electoral elaborate de Gheorghe Iancu:
1) Principiul conform căruia contenciosul electoral constituie o garanţie a organizării şi desfăşurării alegerilor. Privit ca o garanţie, contenciosul electoral îndeplineşte această funcţie atât în legătură cu drepturile exclusiv politice şi în general cu drepturile electorale, cât şi cu operaţiunile electorale;
2) Principiul constituirii în sistem a măsurilor procedurale. Măsurile procedurale se concretizează, în principiu, în trei căi de atac îndreptate împotriva actelor supuse verificării şi anume: întâmpinarea, contestaţia şi recursul;
3) Principiul îmbinării procedurale a regulilor recursului graţios şi cele referitoare la procedura jurisdicţională;
4) Principiul anulării alegerilor de către organe ale statului anume desemnate în acest scop;
5) Principiul potrivit căruia motivele de anulare a alegerilor trebuie să aibă un caracter rezonabil;
6) Principiul reglementării unei proceduri care se desfăşoară cu rapiditate pentru soluţionarea căilor de atac ale contenciosului electoral. Principalele mijloace ale acestei rapidităţi sunt termenele scurte de formulare, soluţionare şi atac a hotărârilor pronunţate.51
La acestea am adăuga şi principiul potrivit căruia toate operaţiunile electorale legate de organizarea şi desfăşurarea alegerilor pot fi contestate de subiecţii relaţiilor de drept electoral, dacă ei constată ilegalitatea lor.
Vom observa că toate principiile menţionate corespund în egală măsură tuturor tipurilor de alegeri.
- 4.Formele şi procedurile de realizare ale contenciosului
electoral
În afară de principiile de organizare şi funcţionare a contenciosului electoral sunt comune tuturor tipurilor de alegeri şi formele lui de realizare, care se concretizează în trei căi de atac al actelor adoptate de către organele învestite cu dreptul de a organiza şi desfăşura alegerile: întâmpinarea, contestaţia şi recursul.
Întâmpinarea este o plângere, sesizare, reclamaţie sau cerere adresată autorităţii publice a cărei activitate sau ale cărei operaţiuni privitoare la alegeri sunt contestate.
Contestaţia este actul îndreptat împotriva modului de soluţionare a întâmpinării şi se adresează unei alte instanţe, ierarhic superioare, care le va soluţiona în mod independent de instanţa contestată.
Recursul este actul îndreptat împotriva modului de soluţionare a contestaţiei şi se adresează în instanţa jurisdicţională competentă.
În funcţie de tipul alegerilor (parlamentare, prezidenţiale, locale), instituţia juridică de contencios electoral o vom diviza în trei categorii: contencios electoral al alegerilor parlamentare; contencios electoral al alegerilor prezidenţiale; contencios electoral al alegerilor locale.
Dacă atât principiile de organizare şi funcţionare, cât şi formele de realizare ale contenciosului electoral sunt identice pentru toate tipurile de alegeri, în procedurile de realizare există unele deosebiri în virtutea unor nuanţe specifice ale alegerilor respective.
Procedurile de contencios electoral sunt grupate şi clasificate în funcţie de tipul de alegeri şi corespund grupării şi clasificării operaţiunilor electorale în legile cu privire la alegerile respective.
Vom evidenţia o problemă importantă legată de obiectul reglementării relaţiilor de contencios electoral. În mod normal, ar trebui ca toate operaţiunile electorale realizate prin deciziile diferitelor organe învestite în acest scop de lege, să fie susceptibile fără nici o excepţie, de a fi atacate în instanţele de contencios electoral.
Această necesitate este impusă de faptul că orice decizie privind orice operaţiune electorală poate leza într-un fel sau altul unele drepturi ale subiecţilor relaţiilor de drept electoral. Pentru a evita astfel de cazuri, legile electorale ar trebui să stabilească în mod imperativ că orice decizie, a oricărui organ antrenat în procesul de organizare şi desfăşurare a alegerilor poate fi contestată în organele ierarhic superioare sau în instanţă judecătorească.
În acest scop, vom examina tabelul cu formele de realizare şi cu procedurile contenciosului electoral pentru alegerile parlamentare şi locale în România şi Republica Moldova.
Formele de realizare şi procedurile contenciosului electoral
stabilite de legile electorale
1.Alegerile parlamentare ( România).
- Alegerile parlamentare (Republica Moldova)
3.Alegerile locale (România)
- Alegerile locale (Republica Moldova)
Operaţiuni electorale Întâmpinîri Contestaţii în birouri Contestaţii în instanţe
care pot fi contestate comisii electorale judecătoreşti
1 2 3 4 1 2 3 4 1 2 3 4
Constituirea secţiilor de votare
Constituirea comisiiloir electo
rale X X
Constituirea birourilor electo X X X X
rale
Actvitatea comisiilor şi
birourilor electorale
Listele electorale şi cartea
de alegător
Depunerea de candidaţi
Buletinele de vot
Campania electorală
Desfăşurarea votării,
deschderea urnelor
Stabilirea şi constatarea
rezultatelor.
Finanţarea alegerilor
Anularea alegerilor
Se observă două neajunsuri substanţiale în realizarea contenciosului electoral. În primul rând, nu toate operaţiunile electorale sunt susceptibile de a fi atacate în contenciosul electoral. Nici una din legile electorale nu prevede posibilitatea contestaţiei operaţiunilor legate de constituirea secţiilor de votare. Aici pot apărea diferite cazuri. Să admitem că nu sunt organizate secţii de votare în unele sate sau grupuri de sate cu o populaţie de până la 1 000 de locuitori, situate la o distanţă mai mare de 5 km. de sediul secţiei de votare din reşedinţa comunei (art.11, lit.b. din legea României nr.70/1991) sau delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare se va face cu încălcarea termenului de 20 de zile de la stabilirea datei alegerilor (art.13). Este adevărat că în aceste cazuri poate fi exercitată o acţiune în contenciosul administrativ, deoarece este vorba de contestarea unor acte administrative adoptate de consiliile locale.
Se impune însă necesitatea menţiunii că atribuţiile consiliilor locale şi ale primarilor legate de procesul de organizare şi desfăşurare a alegerilor excede sfera autonomiei locale şi atribuţiile cu care sunt învestite pentru a o realiza. Chiar dacă sunt locale, organizarea şi desfăşurarea alegerilor este de o importanţă naţională, aceste atribuţii prin urmare nemaifăcând parte din ansamblul celor cu caracter strict local.
În afară de aceasta, eficienţa practică a atacului în instanţa de contencios administrativ a actelor de drept electoral va avea un randament scăzut, deoarece termenele de depunere a contestaţiilor, prevăzute de Legea nr.29/1990 privind conteciosul administrativ, sunt excesiv de mari în condiţiile derulării rapide a operaţiunilor electorale .
În acest context, considerăm că ar fi foarte util ca actele tuturor subiecţilor de drept electoral legate de organizarea şi desfăşurarea alegerilor să fie contestate numai în instanţele de contencios electoral, adaptat la derularea operativă a operaţiunilor electorale.
Vom menţiona, în altă ordine de idei, necesitatea întroducerii în legile electorale a unui capitol sau a unei secţiuni cu titlul "Contencios electoral". Astfel, va fi posibilă unificarea procedurilor de contencios electoral şi evitarea multiplelor repetări pe parcursul legii, ele fiind identice pentru diferitelele operaţiuni electorale. De exemplu, Legea României 70/1991, art.17 alin.3 reglementează: "...împotriva dispoziţiilor primarului privind omisiunile, înscrierile greşite sau alte erori în listele electorale se poate face contestaţie care se soluţionează în cel mult 3 zile de către judecătorie. Hotărârea judecătorescă este definitivă, executorie şi se comunică celor interesaţi în 24 de ore de la pronunţare".
Texte identice privind procedura conţine şi alin.2 art.36 şi alin.5 art.75 care reglementează posibilitatea contestaţiei privind admiterea sau respingerea candidaturilor pentru consiliile locale, primari şi consiliile judeţene.
După structură, ipoteticele capitole sau secţiuni ar trebui să nominalizeze forul competent de a primi, examina şi soluţiona întâmpinările, contestaţiile şi recursurile, termenele de examinare şi soluţionare, obligaţia şi modalitatea de comunicare a soluţiilor.
În al doilea rând, din tabelul prezentat vom observa existenţa unei diferenţe între procedurile de contencios electoral din feluritele legi electorale ce nu ţin de specificul tipului de alegeri. De exemplu, prin art.48 şi respectiv art.17 din legile României nr.68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi nr.69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, privitor la contenciosul electoral se subînţelege că acesta priveşte într-un sens larg şi campania electorală, desfăşurarea ei potrivit legii, cu respectarea deontologiei electorale. Bineînţeles că acest aspect în alegeri este deosebit de important, întrucât priveşte moralitatea campaniei electorale, asigurarea unui climat de civilizaţie şi respect în disputa electorală, axarea acesteia pe confruntarea de idei şi programe.
În acelaşi timp, în România, în Legea nr.70/1991 privind alegerile locale nu vom găsi vre-o referinţă expresă la modalitatea aplicării contenciosului electoral în organizarea şi desfăşurarea campaniei electorale.
Aceleaşi probleme persistă şi în Legea Republicii Moldova privind alegerile locale, situaţia complicându-se şi mai mult, aşa cum aici nici nu există instituţia de contencios administrativ.
5 0 Revista Analele Universităţii Bucureşti, Drept, Anul XLII 1993, Gheorghe Iancu, Contenciosul electoral constituţional-relaţii şi perspective, p.88.
5 1 Gheorghe Iancu, op. cit., p.89-90.