În comparaţie cu alte ramuri ale dreptului, de exemplu, dreptul civil, dreptul comercial, dreptul penal, dreptul familiei, etc., dreptul constituţional este cu mult mai tânăr, de origine italiană, format sub influenţa ideilor franceze, început şi fundamentat în perioada apariţiei primelor constituţii.
Prima catedră de drept constituţional s-a creat în 1796 la Ferrara, apoi după un timp scurt la Pavia şi la Bologna, iar în 1834 şi la Paris.
Ştiinţa dreptului constituţional, treptat, a pătruns şi în alte ţări, iar în Germania, Austria, Rusia sub denumirea de drept de stat. Şi sistemul juridic socialist a păstrat denumirea de drept de stat care a fost predat inclisiv şi la Universitatea de Stat din Chişinău până la destrămarea imperiului sovietic.
Deosebirea dintre disciplina dreptul de stat şi dreptul constituţional este semnificativă. Prima, era fondată pe teoria marxist-leninistă a luptei de clasă, dispariţiei treptate a statului, şi negarea principiului separării puterilor în stat, legea fiind declarată ca suprastuructură generată de economie era declarată baza societăţii. Ştiinţa dreptului constituţional are sarcina de a studia toate fenomenele politico-statale, şi juridice, prin prisma normelor de drept care le conţine, demonstrând poziţia deosebită a acestor norme în sistemul de drept al republicii.
De aici putem formula dreptul constituţional ca ştiinţă care studiază anumite fenomene politice, relaţiile sociale fundamentale din domeniul instaurării, menţinerii şi exercitării statale a puterii şi normelor juridice care le reglementează norme ce sunt privite atât prin prisma determinării lor, a modului în care au fost adoptate şi a cerinţelor care au determinat apariţia lor, cât şi prin prisma realizării lor, a atingerii obiectivelor urmărite de legiuitor prin reglementare9.
În ce priveşte metodologia studierii dreptului constituţional, ea se manifestă printr-un număr sufucieint de mare de metode, factori ce au ca obiect raporturile, legăturile, relaţiile ce se stabilesc între diferite metode în procesul cunoaşterii. Vom enumera printre acestea:
- metoda logică care reprezintă argumentarea pe calea deductivă;
- metoda comparativă, extrem de utilă în compararea trăsăturilor ramurilor, instituţiilor şi normelor de drept ale altor state;
- metoda istorică care are la bază dezvăluirea sensului evenimentelor trecute, determinând astfel modificarea şi ameliorarea sistemului actual;
- metoda sociologică care cuprinde: observaţii, sondaje de opinie, anchetă sociologică, chestionarul, interviul;
- metoda cantitativă care contribuie la sistematizarea şi evidenţa legislativă, stocarea şi sistematizarea informaţiei ştiinţifice juridice.
9 A se vedea Ioan Muraru, Drept constituţional şi instituţii plitice , Ed. ACTAMI, Bucureşti, 1977, p. 17-20; Genoveva Vrabie, Drept constituţional şi instituţii politice contemporane, Ed. Ştefan Procopiu, Iaşi, 1993, p. 24-33.