Din definiţia dată dreptului constituţional putem desprinde şi obiectul de reglementare al acestuia. Însă, deoarece, formula instaurare, menţinere şi exercitare a puterii, este o concluzie generală, conţinând şi unele elemente integratoare, sunt necesare unele explicaţii.
Vom menţiona că în identificarea obiectului de reglementare a dreptului constituţional sunt mai multe opinii unii autori ajungând până la negarea existenţei acestuia.
În primul rând, din cele expuse până acum, putem face o diferenţiere între constituţie, ca lege fundamentală a statului, şi dreptul constituţional ca un ansamblu de norme juridice cuprinse atât în constituţie cât şi în alte acte normative. Cât priveşte definirea obiectului de reglementare al constituţiei şi al dreptului constituţional, numai la prima vedere pare a fi identic dacă ne-am conduce numai de formula că dreptul constituţional este ansamblul de reguli relative la organizarea statului, la desemnarea persoanelor care exercită puterea, la competenţele acestora şi raporturile lor mutuale12.
Evident, ţinând cont că constituţia este legea fundamentală a statului, investită cu forţă juridică supremă, serveşte în calitate de izvor a tuturor ramurilor de drept, este dificil de a identifica pentru dreptul constituţional un obiect de reglementare care s-ar deosebi radical de cel al constituţiei.
Totuşi, pentru dreptul constituţional, care deja am demonstrat că este o disciplină juridică, obiectul de reglementare are unele particularităţi specifice faţă de obiectul de reglementare al constituţiei pentru că, dacă am admite semnul egalităţi între ele, ar trebui să recunoaştem identitatea constituţiei cu dreptul constituţional.
Nu punem la îndoială definiţia dată de Ioan Muraru pentru că întradevăr, în ultima instanţă, dreptul constituţional reglementează relaţii sociale fundamentale ce apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării statale a puterii, definiţiei care integrează şi alte elemente cum ar fi: norme juridice care reglementează forma statului, organizarea, funcţionarea şi raporturile dintre puterile publice, limitele puterilor publice, organizarea politică a statului etc.
Este adevărat, fundamentul de bază al dreptului constituţional îl constituie constituţia, de unde-i provine şi denumirea, şi denumirea relaţii sociale fundamentale, provine tot de la legea fundamentală care le reglementează însă, în afară de normele constituţionale fundamentale în ansamblul normelor de drept constituţional sunt cuprinse şi cele din Codul electoral, Legea cu privire la cetăţenie, Legea cu privire la referendum şi altele.
Din aceste considerente, credem că obiectul de reglementare al dreptului constituţional, într-o definiţie descriptivă, îl constituie cele mai importante relaţii sociale, relaţiile ce apar în procesul organizării societăţii în stat, instituirii şi exercitării puterii de stat, garantării drepturilor şi libertăţilor individuale ale cetăţenelor, exprimării suveranităţii poporului, determinării trăsăturilor fundamentale ale sistemului social-economic şi ale organizării politice ale societăţii.
Într-o formulare generală, prin prisma caracteristicilor esenţiale ale relaţiilor reglementate de normele dreptului constituţional considerăm corectă definiţia: reglementează cele mai importante relaţii sociale în procesul instituirii, menţinerii şi exercitării puterii statale.
1 2 Georges Burdeau, Francis Hamon, Michel Troper, Droit constitutionnel, L.G.D.J., Paris, 1993, p. 26.