Drept

PRAVILELE BISERICEŞTIJ

Datorită organizării sale ierarhice şi rolului său de principal factor ideologic al societăţii feudale, Biserica Ortodoxă română a fost în măsură să elaboreze norme de conduită care să fie aplicate pe întreg teritoriul ţării prin extinderea autorităţii sale spirituale şi cu sprijinul autorităţilor statului feudal.

La rândul lor, domnii erau interesaţi în consolidarea statului feudal şi centralizarea puterii de stat care urma să se realizeze şi prin introducerea unor reglementări juridice noi cu caracter uniform spre deosebire de obiceiul juridic care prezenta semnificative particularităţi regionale.

Pravilele bisericeşti au avut un caracter oficial, deoarece au fost întocmite din ordinul domnului sau al mitropolitului şi pe cheltuiala acestora.

Dispoziţiile din pravile erau obligatorii atât pentru clerici, cât şi pentru laici, atât în domeniul religios propriu-zis, cât şi în domeniul juridic, deoarece, potrivit concepţiei autorilor de pravile, dispoziţiile de drept civil, penal, procesual ţineau tot de domeniul religios.

Întrucât Biserica Ortodoxă română se afla sub autoritatea spirituală a Patriarhiei de la Constantinopol, domnii şi mitropoliţii români au respectat regula de mult consacrată potrivit căreia pravilele bisericii ortodoxe se întocmesc numai după izvoare canonice bizantine.

Procesul de creştinare a geto-dacilor, a populaţiei daco-romane şi româneşti, a însoţit etnogeneza românească şi a deputat încă înainte de instaurarea dominaţiei romane.

Principalele cuvinte ale limbajului religios sunt de sorginte latină: biserica (basilica), cruce (crux). Limba română este singura limbă romanică în care termenul de biserică e de origine latină. În toate celelalte limbi romanice cuvântul biserica e de sorginte greacă (eclesia).

Pătrunderea masivă a slavilor la Sudul Dunării a rupt romanitatea nord-dunăreană de contactul nemijlocit cu Bizanțul.

Din epoca feudalismului timpuriu influența bizantină s-a exercitat pe filieră slavă. În acest context slavona a devenit limba oficială a cancelariei domneşti şi limba în care au fost redactate primele pravile şi limba cultului religios ortodox.

Această situaţie nu a durat mult, până la jumătatea sec. 16, deoarece populaţia nu cunoştea limba slavonă, ea fiind cunoscută doar de câţiva călugări şi gramatici ai cancelariei domneşti, motiv pentru care pravilele încep să fie redactate şi în limba romană.

La început, pravilele bisericeşti au fost multiplicate sub formă de manuscrise pentru ca apoi să fie multiplicate prin tipărire după ce tiparul a pătruns şi în ţările române. Pravilele tipărite apar de la mijlocul sec. 17.

Cele mai importante pravile în limba slavonă:

• „Pravila de la Târgovişte” (1452) elaborată de gramaticul Dragomir din porunca domnului Vladislav al Ţării Româneşti
• „Pravila de la Putna” (1581) care este bilingvă, redactată în romană şi slavon[ cu text interliniar
• „Pravila de la mănăstirea Bistriţa” (1618) din Moldova
• „Pravila de la mănăstirea Bistriţa” (1636) din Oltenia

Izvoarele acestor pravile au fost

• „Sintagma alfabetică” o lucrare din 1935 de la Salonic denumită a lui Matei Vlastares
• “Nomocanoanele părinţilor Bisericii”
• Legislaţia împăraţilor bizantini – “Bazilicalele” lui Leon al II-lea filosoful (exemplu)

Cele mai importante pravile în limba română:

• „Pravila sfinţilor Apostoli” scrisă de diaconul Coresi (1560-1562) la Braşov, denumită şi Pravila de la Ieud după numele localităţii din Maramureş unde a fost descoperit singurul exemplar al acestei pravile
• „Pravila Aleasă” scrisă de logofătul Eustache (1632), în Moldova, el a preluat izvoare bizantine conţinute într-o lucrare intitulată nomocanonul lui Mihail Malaxos
• „Pravila de la Govora” sau Pravila cea mică tipărită în Țara Românească la 1640 din porunca domnului Matei Basarab în 2 ediţii identice: o ediţie pentru Țara Românească prefaţa de mitropolitul Theofil al Ţării Româneşti şi una pentru Transilvania prefaţa de mitropolitul Ghenadie al Transilvaniei.

Conţinutul pravilelor bisericeşti este omogen, alături de textele cu caracter juridic sunt cuprinse şi texte din diverse alte domenii, extrase din lucrări religioase, date istorice despre sinoadele bisericeşti şi despre părinţii bisericii, autori de pravile, cronici, tabele de calculare a timpului, diferite formulare pentru întocmirea unor acte.

La rândul lor, dispoziţiile cu caracter juridic nu sunt sistematizate pe ramuri şi instituţii de drept, astfel încât normele de drept laic alternează cu normele de drept canonic, cele de drept civil alternează cu cele de drept penal şi procesual.

Prin conţinutul lor mistic şi prin discriminările sociale făţişe pe care le consacrau pravilele au contribuit la consolidarea relațiilor de tip feudal, în sensul că, având în vedere izvoarele utilizate la elaborarea lor, pravilele marchează cea de-a doua etapă a evoluţiei dreptului românesc sub influenţa dreptului roman şi anume etapa receptării ideilor şi instituțiilor juridice române pe filieră bizantină, aşa cum au fost ele adaptate la realităţile feudale ale Bizanțului.

În toate cele 3 ţări române pravilele bisericeşti au un conţinut similar, mergând până la identitate, ceea ce arată unitatea de concepţie a dreptului nostru feudal scris ca o continuare firească a unităţii de reglementare din Legea Ţării (dreptul feudal nescris).

Pravilele bisericeşti nu au fost doar simple construcţii teoretice, ci ele au fost destinate să aibă şi o finalitate practică, adică să se aplice efectiv în practică instanţelor de judecată.

Există puţine documente care să ateste faptul că hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanțe erau date în baza pravilelor. Acest fenomen se explică prin faptul că hotărârile judecătoreşti în materie penală şi a dreptului familiei se dădeau în formă orală, iar cele care se dădeau în formă scrisă fie nu ni s-au păstrat întrucât părţile litigante nu au avut interesul să le păstreze, fie nu indicau capul de pravilă, adică textul din pravilă pe baza căruia s-a pronunţat hotărârea respectivă.

În litigiile referitoare la dreptul de proprietate, hotărârile erau date întotdeauna în scris şi întotdeauna erau motivate cu texte din pravile. Asemenea hotărâri ni s-au păstrat pentru că părţile litigante aveau tot interesul să păstreze documente care reprezentau dovada dreptului lor de proprietate.

Una dintre cele mai celebre hotărâri care s-a păstrat, conţinută într-un hrisov dat în vremea domnului Alexandru Ilias, este hotărârea dată în procesul dintre Florica şi Maria, Florica era fata legitimă a lui Mihai Viteazul, iar Maria fata naturală. Procesul a fost soluţionat pe baza pravilei, în hotărâre se indică textul din pravila pe care aceasta se întemeiază, iar sentinţa a fost pronunţată în favoarea fiicei legitime, Florica.

HRISOAVELE LEGISLATIVE

Hrisoavele domnești au avut caracter individual, adică erau acte de aplicare a dispoziţiilor Legii Ţării la cazuri particulare.

Începând de la sfârşitul sec. 16 şi până la începutul sec. 17 apar hrisoavele legislative care conţin norme cu caracter general aplicabile tuturor supuşilor.

Unul dintre primele hrisoave legislative şi dintre cele mai controversate este așezământul dat de Mihai Viteazul în 1595 în care se menţionează cu referire la ţăranii dependenţi „care pe unde va fi să fie rumân în veci”. Unii istorici români, analizând aşezământul, au concluzionat că el conţine dispoziţii prin care ţăranii dependenţi sunt legaţi de glie. Prin aşezământul din 1595 Mihai Viteazul i-a legat de glie pe ţăranii dependenţi. Nu putem împărtăşi această concluzie pentru că ea nu are în vedere contextul istoric în care a fost adoptat aşezământul. În 1595, când Mihai Viteazul se afla în plină campanie, trupele turceşti invadaseră Țara Românească şi mulţi dintre ţăranii dependenţi au fugit din calea invaziei otomane de pe moşiile din stânga Oltului pe moşiile din dreapta Oltului unde se afla fieful lui Mihai Viteazul şi al principalilor săi susținători, adică boierii olteni. Nu Mihai Viteazul a dispus legarea de glie a ţăranilor, ci el a modificat dispoziţiile Legii Ţării care anterior anului 1595 îi legaseră de glie pe ţăranii dependenţi în sensul că boierii din dreapta Oltului nu mai sunt obligaţi să-i remită pe ţăranii fugiţi stăpânilor lor. Aceștia rămân legaţi de glie pe moşiile din dreapta Oltului.

Prin acest așezământ, Mihai Viteazul creează o nouă categorie, rumânii de legătură, adică ţăranii liberi fugiţi pe moşiile din dreapta Oltului.

Aşezăminte similare au fost date în Moldova de Ştefan Tomșa şi Miron Barnovschi.

Ulterior, pe măsura centralizării puterii domneşti, intervenţiile domnilor în materie legislativă exprimate în formă hrisoavelor legislative s-au înmulţit semnificativ.

PRAVILELE LAICEJ

Au fost adoptate la jumătatea sec. 17, aproape simultan şi cu un conţinut similar în Țara Românească şi Moldova, ca o necesitate pentru puterea de stat centralizată de a interveni rapid cu reglementări în cele mai diverse domenii ale vieţii sociale.

Pentru boieri, pravilele laice au reprezentat instrumente de limitare a puterii domneşti, întrucât, aşa cum spune cronicarul Grigore Ureche, acolo unde nu-s pravile din voia domnilor multe strâmbătăţi se fac.

Cartea românească de învăţătură

În Moldova, în 1646, Eustache a elaborat la porunca domnului Vasile Lupu Cartea românească de învăţătură, prima codificare legislativă cu caracter laic din istoria dreptului românesc. Ea a fost tipărită la tipografia mănăstirii Trei Ierarhi din Iaşi. Titlul este semnificativ, carte românească de învăţătură, lucrarea având un caracter original, iar izvoarele avute în vedere la elaborarea sa au fost sintetizate şi codificate într-o viziune proprie şi nu într-o manieră compilatoare. Termenul de învăţătură nu are un sens didactic, ci are un sens juridic, acela de poruncă domnească de dispoziţie obligatorie care atrage sancţionarea acelora care nu ascultă de astfel de învăţături.

Izvoarele acestei pravile sunt:

• Nomos ghiorghicos (legiuirea agrară bizantină)
• O lucrare denumită Pracsis et teoriae criminalis a unui renumit penalist italian Prospero Falinaci, latinizat Falinacius

Îndreptarea legii

În Tara Românească, în 1652, un călugăr erudit pe numele său Daniil Panoneanul, care ulterior a ajuns mitropolit al Transilvaniei, a elaborat din porunca domnului Matei Basarab „Îndreptarea legii” sau Pravila cea mare tipărită la Târgovişte şi care conţine o predoslovie (prefaţă) scrisă de mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti. Şi titlul acesteia este semnificativ sugerând influenţarea comportamentului uman prin dispoziţii legale noi. Cuprinsul pravilei muntene este mai dezvoltat decât al pravilei din Moldova şi reproduce în linii generale cuprinsul pravilei moldovene, însă conţine totodată şi nomocanonul lui Mihail Malaxus, iar în partea finală conţine unele chestiuni de interes general din diverse domenii cum ar fi medicină, gramatica, filozofie.

Conţinutul juridic al celor 2 pravile este asemănător şi se referă la reglementarea relaţiilor sociale din agricultură şi la sancţionarea faptelor penale, dispoziţiile de drept civil şi procesual fiind mai reduse numeric.

Asistăm la o sistematizare a dispoziţiilor cuprinse în pravile în pricini, glave şi zaciale.

Pricini = secțiuni

Glave = capitole

Zaciale = articole

Cele 2 pravile au o structură bipartită.

PARTEA I conţine normele care reglementează relaţiile sociale din agricultură, consacrând:

• Legarea de glie a ţăranilor dependenţi
• Dreptul stăpânilor feudali de a-i urmări pe ţăranii fugiţi şi a-i readuce pe moşii
• Obligația stăpânilor feudali de a-i remite pe ţăranii refugiaţi pe moşiile lor către stăpânii acestora
• Obligațiile de plată a rentei feudale către stăpânii feudali precum şi dreptul stăpânilor feudali de a-i pedepsi pe ţăranii care nu-şi îndeplineau aceste obligaţii
• Norme privind paza hotarelor, a recoltelor şi alte bunuri agricole
• Norme referitoare la creşterea vitelor, împărţirea recoltelor şi schimbul de terenuri

PARTEA 2 conţine instituţiile de drept civil, penal şi procesual.

Materia persoanelor

În materia persoanelor, persoanele fizice denumite obraze se clasifică în slobozi şi robi.

Majoratul este fixat la 25 de ani, însă răspunderea pentru faptele proprii intervine de la 18 ani.

Căsătoria, familia şi rudenia sunt reglementate pe baza aceloraşi principii ca cele conţinute în pravilele bisericeşti. Căsătoria este precedată de logodnă – instituție preluată din dreptul bizantin, ea conferă soţului puterea maritală asupra soţiei şi un drept de corecţie care merge până la pedepsirea fizică a soţiei şi închiderea ei.

Materia bunurilor

În materia bunurilor este protejată proprietatea imobiliară.

Uzucapiunea nu era recunoscută.  Acţiunea în revendicare putea fi intentata oricând.

Materia succesiunilor

În materia succesiunilor, moştenirea putea fi deferită prin testament, întocmit în formă scrisă-denumit zapis - sau în formă orală, adică cu limbă de moarte, sau putea fi deferită potrivit legii şi se numea moştenire ab intestat (fără testament).

Este introdusă că o sancțiune - nedemnitatea succesorală pentru asasin şi fii acestuia la moştenirea celui asasinat.

De asemenea, sunt prevăzute ca şi categorii de moştenitori legali descendenții până la infinit, precum şi colateralii până la gradul 4.

Materia obligaţiilor

În ceea ce priveşte materia obligaţiilor, ea era reglementata avându-se la bază principiul răspunderii individuale, iar principalele izvoare de obligaţii erau tocmelile sau contractele şi delictele.

Materia dreptului penal

Materia dreptului penal este foarte amplu reglementată.

Infracţiunile erau denumite vini/greşeli, clasificate după gradul lor de periculozitate socială în vini mari şi vini mici.

Infracțiunea flagrantă era denumită vină de faţă şi arătată.

Pentru prima dată la calificarea unei infracţiuni se aveau în vedere poziţia subiectivă a infractorului (gândul făptaşului) apoi momentul şi locul săvârşirii faptei.

Sunt introduse instituţii noi în materie penală:

• tentativa
• concursul de infracţiuni
• complicitatea
• recidiva

Sunt reglementate cauzele care înlătura răspunderea penală cum ar fi

• nebunia
• legitima apărare
• ordinul superiorului
• vârstă sub 7 ani

Sunt reglementate cauze care atenuează răspunderea penală – circumstanțe atenuante:

• bătrâneţea
• vârstă sub 10 ani
• mânia
• beţia

Sunt reglementate cauze care agravează răspunderea penală – circumstanțe agravante:

• calitatea de boier la infracţiunea de hiclenie

Sistemul sancţionator

În ceea ce priveşte sistemul sancţionator, el este în linii generale acelaşi şi se introduc pe lângă pedepsele principale şi pedeapsa complementară a confiscării averii în cazul infracţiunilor grave cum este hiclenia.

Pravilele prevăd că judecătorul are o largă posibilitate de apreciere-voia judeţului este foarte largă în sensul că judecătorul poate să schimbe pedeapsa aplicată sau poate să dispună iertarea de pedeapsă.

Sistemul sancţionator are şi un vădit caracter discriminatoriu, în sensul că pravilele recomandă ca pedepsele fizice să nu se aplice boierilor şi clericilor şi chiar dacă li se aplică aceste pedepse fizice ele să fie înlocuite cu pedepse privative de libertate şi pedepse pecuniare. Dimpotrivă, pravilele precizează că pedepsele fizice urmau să se aplice membrilor categoriilor sociale inferioare.

Materia dreptului procesual

Pe plan procesual există 2 categorii de instanțe:

• laice
• ecleziastice (bisericeşti)

Nu funcţiona principiul specializării instanţelor astfel încât acestea aveau o competență generală, atât în materie civilă, cât şi penală.

În ceea ce priveşte materia penală, acţiunea putea fi promovată de victima faptei penale, dar şi de alte persoane cărora legea le acordă legitimare procesuală activă:

• părintele putea introduce act penal pentru copil
• stăpânul pentru slugă
• soţul pentru soţie
• egumenul pentru monah
• dascălul pentru ucenic

Mijloacele de probă

În ceea ce priveşte mijloacele de probă, acestea sunt:

• proba cu martori (testimonială)
• jurământul
• înscrisurile
• prezumţiile denumite presupusuri, semne sau înţelesuri

În materie penală, în absenţa altor dovezi privind săvârşirea faptei, era admisă tortura ca instrument procedural pentru a smulge mărturisirea învinuitului.

În ceea ce priveşte proba testimonială, forţa sa probantă era diferită în funcţie de poziţia socială a martorului: boierii atunci când erau audiaţi trebuiau crezuţi mai mult.

Nu erau cunoscute căile de atac, însă cel nemulţumit de hotărârea pronunţată de o instanţă putea să se adreseze instanţei superioare.

Nu exista principiul autorităţii de lucru judecat, însă erau recunoscute anumite termene de prescripție a dreptului material la acţiune.