Fără a nega rolul şi importanţa constituţiei adoptate vom expune câteva obiecţii critice pe marginea procesului adoptării deoarece au fost încălcate unele mari principii din teoria constituţiei.
În primul rând, ar trebui să ştim dacă Constituţia RSS Moldova din 1978 a avut continuitate şi putere juridică după 27.08.1991. La acest capitol opiniile specialiştilor sa-u divizat, unii considerând că da, a avut putere şi continuitate, alţii negând acest fapt.
Considerăm şi noi că nu a avut putere şi odată cu declararea independenţei a trebuit abrogată aşa cum s-a întâmplat în România după revoluţia din 22 decembrie 1989. În fond, în Republica moldova la 27.08.1991 a avut loc aceiaşi revoluţie, numai fără violenţă, răsturnarea vechiului regim comunist şi autodeterminarea a avut loc pe cale paşnică.
Orişice constituţie, stabilind fundamentul statului, porneşte de la o ideologie, (liberală, democratică, fascistă, comunistă) şi statul este aşa cum prevede doctrina îmbrăţişată: stat de drept; stat socialist; stat comunist etc.
Franţa de exemplu, are o bogată experienţă de adoptare de constituţii, din 1791 până în 1958, în cadrul a cinci Republici, au fost adoptate 14 constituţii, care la diferite etape social-politice se schimbau succesiv, deci aveau calitatea de continuitate însă, trebuie să ţinem cont de faptul că Franţa, din momentul instaurării formei de guvernământ republicane nu şi-a schimbat nici odată forma de guvernământ sau orânduirea social-politică.
Cât priveşte Constituţia RSSM din 1978, Parlamentul de legislatura a XII-a (1990-1994) până la 27.08.1991 a modificat-o de nenumărate ori, dând procesului de autodeterminare început un caracter legal.
La 27.08.1991 când a fost proclamată independenţa şi pe harta lumii a apărut un nou stat, Constituţia din 1978, chiar şi modificată, nu mai putea face faţă deoarece, oricum rămânea constituţia fostei RSS Moldoveneşti adoptată în 1978 ca constituţie ce legifera URSS-ul, fondat în baza doctrinei marxist-leniniste şi deci, nu putea avea continuiate pentru un stat nou născut, în baza complec altei ideologii, incompatibile cu cea comunistă.
La întrebarea cum se putea în perioada respectivă fără constituţie răspunsul este simplu. Se putea deoarece, deja erau în vigoare: Declaraţia suveranităţii, Decretul cu privire la puterea de stat, declaraţia de independenţă, documente cu valoare constituţională, sau altfel spus constituţie nescrisă, care de fapt au şi servit ca bază pentru elaborarea viitoarei constituţii. Eventual, până la adoptarea noii constituţii se mai putea adopta o Declaraţie cu privire la drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
În rândul doi, se pune întrebarea puterii constituante, dacă a avut dreptul Parlamentul de legislatura a XII sau cel de legislatura a XII-a să adopte o constituţie şi dacă a fost acest parlament o putere constituantă autentică.
Deja am stabilit că puteri constituante sunt de două categorii: originară şi instituită. Constituţia RSSM din 1978 în art.71 prevedea dreptul Sovietului Suprem de a adopta o constituţii şi a le modifica. Deci este vorba de putere constituantă instituită. Dar se pune întrebarea cine a instituit-o? Puterea constituantă trebuie să primească această autorizare de la popor care este suveranul şi titularul puterii. Constituţia din 1978 nu a fost ratificată prin referendum, deci, dreptul de a adopta o constituţie atribuit de Sovietul Suprem nu izvora de la popor ci de la el însuşi şi Comitetul Central al Partidului Comunist care adopta-se textul constituţiei la una din şedinţele sale, înainte de adoptarea constituţiei.
Deoarece constituţia RSSM din 1978 nu avea continuitate asupra noului stat suveran şi independent nici Parlamentul nu-şi putea asuma rolul de putere constituantă acordat de regimul vechi ce corespundea ideologiei comuniste de construcţie statală.
În situaţia creată, Parlamentul trebuia să organizeze un referendum pentru a obţine aprobarea poporului şi a se transforma într-o putere constituantă originiră, sau să ceară aprobarea poporului altfel cumva, sau, eventual, putea să creeze o putere constituantă, adică un organ special cu participarea reprezentanţilor a celor trei ramuri ale puterii, a tuturor partidelor politice şi organizaţiilor obşteşti, a tuturor consiliilor raionale şi orăşeneşti, a etniilor din republică etc., cuprinzând un spectru cât mai larg de reprezentatnţi.
Acest lucru însă, nu sa efectuat, Parlamentul din 1994 şi-a asumat rolul de putere constituantă conducându-se de prevederile vechii constituţii.
Un alt aspect al procesului adoptării constituţiei ţine de ratificarea populară. Constituţia adoptată la 29 Julie 1994, din motive nejustificate public, nu a fost supudsă ratificării de către popor până în prezent.
Suntem departe de gândul că din acest punc de vedere constituţia ar fi nelegitimă. Am menţionat anterior că nu exisă o regulă generală de adoptare a constituţiilor, fiecrae stat şi le stabileşte de sine stătător, în schimb există o tradiţie, o experienţă internaţională. Adoptarea constituţiei este un mare ebveniment politic, social şi juridic în viaţa unui stat deoarece în ea sunt consacrate principiile fundamentale ale întregii vieţi a societăţii în conformitate cu valorile fundamentale pe care statul le promovează şi apără. Investirea constituţiei cu forţă juridică supremă, ce o deosebeşte de o lege obişnuită, constă exact în faptul că este adoptată de o putere constutuantă cu participarea direcă a poporului.