Raportul juridic se defineşte ca acea legătură socială, reglementată de norma juridică, conţinând un sistem de interacţiune reciprocă între participanţi determinaţi, legătură ce este susceptibilă a fi apărută pe calea coerciţiunii statale.
Cunoscând definiţia normei juridice şi a raportului juridic putem concluziona că relaţiile sociale care sunt reglementate prin normă juridică se transformă în raporturi juridice.
Este important să identificăm raporturile juridice de drept constituţional deoarece şi aici există unele dificultăţi generate de opinii diferite privind întinderea dreptului constituţional.
Există opinia precum că nu toate normele din constituţie sunt norme de drept constituţional, că ea ar cuprinde şi norme de drept civil ( cele care se referă la proprietate), drept administrativ (cele care se referă la administrarea domeniului public) şi etc.
Noi împărtăşim opinia că toate normele incluse în constituţie sunt norme de drept constituţional. În explicarea acestei probleme trebuie corect înţeles procesul de constituţionalizare a dreptului care motivează natura juridică a normelor constituţionale.
În primul rând, trebuie ţinut cont că dreptul constituţional a apărut mai târziu decât alte ramuri de drept (civil, comercial, penal) însă normele lui sunt indispensabile pentru determinarea trăsăturilor fundamentate a statului, pentru menţinerea şi exercitarea puterii, ce le dă un caracter fundamental.
Pentru divizarea normelor juridice în ramuri de drept se impun două criterii:
- criteriul formei juridice a normelor, determinată de caracterul lor fundamental, care diferenţiază dreptul constituţional de restul dreptului;
- criteriul obiectului de reglementare care divizează în ramuri restul dreptului.13.
Din acest punct de vedere, evident, toate normele din constituţie sunt norme de drept constituţional şi ocupă un loc dominant în sistemul de drept.
În al doilea rând, legea fundamentală, întradevăr, reglementează şi alte relaţii sociale ce sunt specifice altor ramuri de drept (civil, administrativ, muncii etc.). Aceste norme din constituţie dobândesc în acelaşi timp şi caracterul de raporturi juridice de drept constituţional, deoarece principiile fixate sunt obligatorii pentru parlament atunci când procedează la elaborarea legilor care vin să dezvolte aceste norme fundamentale. Ioan Muraru, consideră aceste raporturi ca raporturi cu o dublă natură juridică14, ce permite argumentarea tezei de ce izvorul principal şi pentru alte ramuri de drept este constituţia.
În concluzie, vom identifică două categorii de relaţii:
- relaţii cu o dublă natură juridică care devin implicit şi raporturi juridice de drept constituţional;
- relaţii specifice de drept constituţional, care formează obiectul de reglementare numai pentru normele de drept constituţional, obţinând un caracter specific de raport juridic de drept constituţional.
1 3 A se vedea Ioan Muraru, op., cit., p. 25.
1 4 Ibidem, op. cit. p. 25.