Partidele politice, înafară de clasificarea după criteriul ideologic, pot fi sistematizate şi după alte criterii, de exemplu, după criteriul regimului politic[1] în: partid unic, partid dominant, bipartidism şi multipartidism.
Partidul unic este caracteristic regimurilor fasciste (Italia 1922-1943, Germania 1933-1945) şi marxiste (Uniunea Sovietică 1917-1991). În regimurile fasciste, totuşi, se consideră, că există un anumit loc şi pentru unele elementede democraţie şi liberalism. Regimurile marxiste neagă pluralismul politic şi pluripartidismul din considerente că în societăţile respective nu există antaganisme sociale iar partidul este organizatorul şi conducătorul societăţii.
Partidul dominant în multre cazuri reprezintă o formă voalată a partidului unic deoarece, existând şi alte formaţiuni politice de aceiaşi orientare nu influenţează şi nu afectează partidul care a uzurpat putera. În democraţiile occidentale partide dominante pot fi cele care înregistrează multiple câştiguri ale scrutinelor parlamentare.
Bipartidismul deja este o modalitate de multipartidism care se înregistrează în cadrul legal al democraţiei pluraliste. Sistemul bipartidismului este dezvoltat în mare măsură în Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii în care are loc succesiunea la putere a două formaţiuni politice. În Marea Britanie: partidul laburist şi partidul conservator; în SUA partidul democrat şi partidul republican.. Evident, nu trebuie să se creadă că în aceste ţări nu există şi alte partide politice, însă, în campaniile electorale se raliază partidelor nominalizate sau se mulţumesc cu câteva locuri în legislativ fără a putea influenţa majoritatea.
Bipartidismul este şi un rezultat al utilizării îndelungate a sistemului electoral majoritar.
Multipartidismul este sistemul cel mai des întâlnit în regimurile democratice pluraliste şi se caracterizează printr-o multitudine de partide. De exemplu, în România în perioada 1990-1996 au fost înregistrate circa 300 partide politice.
Există o concepţie interesantă cum că numărul de partide politice create s-ar afla în raport direct şi cu sistemele electorale existente în ţara respectivă. Această afirmaţie este supusă criticii prin probe care confirmă că fenomenul nu este de ordin general. Cu toate acestea nu se poate nega influenţa sistemelor electorale asupra numărului de partide.
Maurice Duverger a formulat trei tendinţe specifice de influenţă: 1) reprezentarea proporţională are tendinţa de a stimula un sistem de mai multe partide rigide şi independente; 2) scrutinul majoritar cu două tururi tinde spre un sistem de mai multe partide suple şi dependente; 3) scrutinul majoritar cu un singur tur tinde la dualismul de partide caracterizat de alternarea a două partide mari şi puternice.105
Fără a intra în polemică pe marginea concepţiei expuse, vom menţiona că bipartismul în S.U.A. şi Marea Britanie se datorează numai scrutinului majoritar, acesta fiind creat în urma aplicării lui într-o perioadă îndelungată. În altă ordine de idei, vom releva că dualismului de partide faciliteză agregarea de interese, garantează stabilitatea organelor de guvernare (administrare). Pluripartidismul duce la o stratificare socială, la acutizarea unor conflicte sociale, accentuează şi dezvoltă conştiinţa politică, multiplică posibilitatea de alegere şi înlesneşte o mai mare distribuire a opiniilor politice.
[1] Pierre Pactet, op. cit., p.130-131.
1 05 Maurice Duverger, Les partis politiques, 5-e ed., Libraire Armand Colin, 1964, p.97.