1.Uniunea personală. Uniunile de state nu constituie forme ale structurii de stat. În rezultatul uniunilor nu apar state noi şi nuci subiecte ale raporturilor de drept internaţional.
Cea mai limitată formă de uniune a statelor se consideră uniunea personală cares e caracterizează printr-un şef de stat comun (monarh) pentru două sau mai multe state membre. Astfel de uniuni au avut loc în rezultatul unor combinaţii matrimoniale dinastice. În istorie sunt cunoscute uniuni personale: între Aragon şi Castilia (1474) ca urmare a căsătoriei lui Ferdinand al V-lea cu Izabela; Anglia şi Regatul Hanovrei (1714 şi 1837) ca urmare a urcării pe tron a regelui George I din ramura dinastiei de Hanovra şi a reginei Victoria; Ţările de jos şi Marele ducat de Luxembourg (1890-1915); Belgia şi Congo (1885-1908) etc.
2.Uniunea reală. Această formă de uniune de state se caracterizeauă prin existenţa unor organe speciale comune, în deosebi în faacerile externe, probleme militare, finanţe etc. Uniunile reale sunt considerate de unii autori ca o formă a structurii de stat deoarece, statele membre puteau acţiona în relaţiile internaţionale ca un singur stat iar în unele cazuri uninile reale au constituit o etapă spre formarea statului unitar47.
Sunt cunoscute ca uniuni reale uniunea Austro-Ungară (1815-1905); Danemarca-Islanda (1918-1944); Norvegia şi Suedia (1815-1905). Au constituit deasemenea o uniune reală Principatele Unite (24.01.1859 şi 24.01. 1862)
- Confederaţia de state. Confederaţia reprezintă o asociaţie de state în care statele membre îşi păstrează suveranitatea şi independenţă creând, în scopul realizării unor interese comune, organe speciale.
Caracteristicile principale ale unei confederaţii sunt:
- constituirea are loc printrun tratat internaţional;
- crearea unui organ comun cu un caracter consultativ (dietă, congres, consiliu);
- limitarea puterii conferite confederaţiei asupra statelor membre şi nu asupra cetăţenilor;
- păstrarea dreptului de a denunţa tratatul de constituire şi părăsirea confederaţiei.
Confederaţiile în prezent au un caracter istooric, la timpul lor fiind etape spre constituirea de federaţii. Astfel, Confederaţia Statelor Unite în 1787 s-a transformat în federaţie; Confederaţia germanică (1815-1871) a precedat formarea imperiului german în 1871 şi a federaţiei germane în 1949; Confederaţia elveţiană (1803-1848) s-a transformat în federaţie în 1848.
În prezent această formă de uniune de state este rar folosită fiind mai efective unele noi forme de asociaţii de state.
4 7 Ioan Muraru, op. cit., p.136