Unul dintre marii gânditori ai Franţei, Jean-Jacques Rousseau spunea: „Guvernământul este bun, când oamenii trăiesc bine, şi este condamnabil când ei trăiesc în sărăcie” (Contractul social).
Mihai Eminescu, de parcă ar fi contemporan cu noi, preciza următoarele: „Cu gura plină de principii mari n-aţi neglijat niciodată micile voastre interese. De ani de zile prezentaţi ţării spectacolul scandalos ce-l vedem în istoria popoarelor numai în timpuri de decadenţă; îmbuibaţi, însă nesatisfăcuţi, vă certaţi unii pe alţii, vă acuzaţi între voi de imoralitate, vă aruncaţi în faţă tot felul de epitete, toate acestea în ochii naţiunii uimită de atâtea turpitudini” (josnicii, mârşăvenii).
Aşa după cum precizează profesorul univ. D. Mazilu, Mihai Eminescu pare a se referi la situaţia din România anilor 2005-2007, caracterizată de certuri şi scandaluri publice, în care unii „se consideră mai morali decât alţii” încercând chiar să susţină că „fac o Reformă morală a clasei politice”, când se vede cu ochiul liber cât de imorali şi corupţi sunt chiar cei „cu gura plină de principii mari”, mulţi dintre ei vinovaţi de jefuirea averii naţionale şi „sărăcirea premeditată a populaţiei ţării” (D. Mazilu, Drepturile omului – concepte, exigente şi realităţi contimporane – Ediţia a III-a, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006, p. VII).
Foarte sugestiv redă în continuare distinsul profesor, realitatea din ţara noastră spunând: „Când citim drepturile consacrate de Constituţie avem impresia că «Dreptatea şi justiţia socială s-au înscăunat în România», dar când constatăm că cei mai mulţi pensionari au 3 milioane lei pensie pe lună, iar nevoile unui trai decent nu pot fi acoperite nici cu 7 milioane, când sute de mii de bolnavi nu reuşesc să-şi procure medicamentele compensate la care au dreptul, iar serviciile medicale sunt departe de a fi la nivelul cerinţelor, ne convingem că „Dreptatea şi justiţia socială au ocolit România”.
Desigur, în acest domeniu denumit Drepturile omului s-au înregistrat progrese dar, mai persistă încă serioase încălcări, cum ar fi fenomenele grave precum: malnutriţia, bolile endemice (specifice unor anumite regiuni), discriminările şi discrepanţele flagrante care iau proporţii îngrijorătoare în diferite zone ale lumii. Dintotdeauna, drepturile omului, libertăţile publice au reprezentat o temă deosebit de sensibilă – spune D. Mazilu – greu de ocolit, imposibil de evitat în dezbaterea publică. Aceasta pentru că nu există fiinţă umană căreia să-i fie indiferent modul în care îi sunt ocrotite drepturile şi libertăţile sale fireşti.
Drepturile şi libertăţile constituie şi o temă politică, ce nu lipseşte din discursurile celor care deţin puterea, sau a celor care vor să ajungă la putere. În acelaşi timp, drepturile şi libertăţile publice sunt şi o temă socială, ale cărei conotaţii şi implicaţii sunt subliniate tot mai accentuat (D. Mazilu, 2006) pentru că asistăm la creşterea intensificării şi multiplicarea unor probleme complexe care nu-şi găsesc rezolvarea aşa cum sunt cele amintite anterior (malnutriţia, asigurarea îngrijirii medicale).
La întrebarea dacă Drepturile omului sunt mai bine ocrotite pretutindeni în lume, răspunsul este negativ, pentru că nu există suportul material necesar în toate ţările.
Este imposibil ca în situaţia actuală şi în cea care se prefigurează, să se realizeze idealul formulat de J.J. Rousseau, că „nimeni nu trebuie să fie atât de bogat încât să poată cumpăra pe altul şi nimeni atât de sărac încât să fie silit să se vândă” (Contractul social).
La acest început de secol şi de mileniu – spune D. Mazilu – constatăm că valorile morale tradiţionale pălesc tot mai mult, în timp ce banul devine tot mai puternic, iar noi trăim tot mai mult dominaţi de „atotputernicia banului”. De aceea, analiştii opinează că este nevoie de „o nouă busolă morală care să se bazeze pe principiile satisfacerii nevoilor umane în mod durabil”.
Estimările unor foruri internaţionale arată că:
- astăzi, circa 841 de milioane de oameni din întreaga lume sunt malnutriţi;
- 1,2 miliarde de oameni nu au acces la apă potabilă;
- 1,7 miliarde nu au acces la educaţie, fiind analfabeţi;
- peste 2 miliarde nu au acces la electricitate (apud. D. Mazilu, p. 11).
Morala noului secol şi mileniu presupune „solidaritatea naţiunilor”, sprijinul reciproc pentru soluţionarea gravelor probleme cu care se confruntă fiinţa umană în diferite zone şi regiuni, unde sărăcia şi mizeria „sunt atotstăpânitoare”.
Cea mai mare parte a secolului şi mileniului care au trecut a fost dominată de represiunea politică împotriva drepturilor şi libertăţilor omului, ca urmare a statelor totalitare. Este trist faptul că şi după 1990 şi până astăzi, prin acte de Guvernământ sunt favorizaţi cei care fac parte „din clientela politică a Puterii” şi defavorizaţi cei „care îndrăznesc să se opună Puterii”. Astfel – spune prof. D. Mazilu – „în România ultimilor ani se înstrăinează tot ce este rentabil, tot ce produce valoare; întreaga avere naţională se vinde la tarabă, iar prin asemenea tranzacţii cu avuţia poporului român, cei ce vând se îmbogăţesc şi milioane de oameni sărăcesc”.
Este o certitudine că ofensiva împotriva valorilor şi tradiţiilor naţionale nu serveşte afirmării drepturilor omului din cel puţin trei considerente:
- este un drept firesc al fiecărei fiinţe umane să aibă o identitate proprie şi să-şi afirme identitatea de la naştere până la moarte;
- nimeni nu este în măsură să pună sub semnul întrebării identitatea unei persoane, valorile şi tradiţiile naţionale pe care le implică această identitate;
- valorile şi tradiţiile naţionale nu se dizolvă în valorile unor zone şi regiuni ale lumii, ci le îmbogăţesc pe acestea în procesul complex al schimburilor culturale în plină desfăşurare în lumea de azi.
Având în vedere exigenţele respectării valorilor şi tradiţiilor naţionale – ca un drept al comunităţilor naţionale şi al membrilor acestor comunităţi – politicile privind integrarea în Uniunea Europeană înscriu cerinţa unei contribuţii comunitare în dezvoltarea culturilor naţionale, cu respectarea diversităţii lor naţionale.
Acţiunea Comunităţii Europene urmează să fie orientată – în baza acestor politici – în direcţia „ameliorării, cunoaşterii şi propagării culturii, istoriei şi tradiţiilor popoarelor europene”.
O putere coruptă prezintă un grav pericol pentru drepturile şi libertăţile publice. Într-o comunitate în care Puterea este coruptă:
- oamenii îşi văd drepturile încălcate;
- abuzurile şi ilegalităţile proliferează;
- imoralitatea ia proporţii nemaiîntâlnite.
În România, ceea ce îngrijorează este faptul că – pe măsură ce Puterea susţine că acţionează mai insistent împotriva Corupţiei – actele de corupţie, în loc să scadă, se înmulţesc, iar gravitatea lor a atins cote foarte ridicate. În primul său articol, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948, consacră că „toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi” şi că, ele sunt înzestrate „cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii”. Comentând aceste valori universale – dreptul la viaţă, la instrucţie şi educaţie la afirmare şi promovare profesională, la protecţie socială, la securitate individuală – care sunt stipulate în diferite documente, prof. D. Mazilu precizează că, într-o societate cu adevărat democratică, orizontul de speranţă al fiecăruia spre mai bine are şanse reale să fie atins, deoarece există „un sistem de garanţii de natură a facilita dezvoltarea armonioasă a fiinţei umane, prin stimularea iniţiativei fiecărui individ”. În acelaşi timp, viaţa omului este presărată, mai mult sau mai puţin, în toate etapele de regretul unor neîmpliniri. Nu sunt puţine cazurile în care fiinţa umană întâmpină dificultăţi în realizarea şanselor şi speranţelor sale şi resimte cu amărăciune regretul neîmplinirilor. Aceste aspecte l-au determinat pe distinsul profesor să exprime realitatea în care trăim încă, astfel: „NE NAŞTEM CU ŞANSE, TRĂIM CU SPERANŢE ŞI MURIM CU REGRETE”.
Domnia sa, sugerează şi soluţii şi anume, pentru ca regretele să fie cât mai puţine, iar împlinirile – cele la care tindem şi sperăm – cât mai multe, se cuvine să ne cunoaştem drepturile şi să acţionăm în aşa fel încât să ne fie respectate, pentru că „Dreptul nu are o misiune mai nobilă decât aceea de a contribui la dezvoltarea personalităţii umane, la realizarea şanselor sale, la ocrotirea intereselor sale legitime, la promovarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor sale”.