La 12 iunie 1215, Regele Ioan fără de Ţară (rege al Angliei) a semnat, împreună cu alţi promotori ai drepturilor şi libertăţilor omului, Magna Charta Libertatum, care este unul din primele documente în care sunt stipulate expres drepturi şi libertăţi.
Semnatarii Chartei au confirmat că Biserica Engleză este liberă să-şi exercite toate drepturile şi libertăţile fără restricţie, iar oamenii liberi ai Regatului au toate drepturile şi libertăţile consacrate în Chartă.
Bill of Rights, din 7 iunie 1628. Prin acest document, în numele Chartei Libertăţilor Angliei se declară că „nici un om liber nu va putea fi arestat, exilat, molestat sau supus altor asemenea tratamente, decât în baza unei sentinţe legale” (apud D. Mazilu, 2006).
Bill of Rights din 13 februarie 1689. Referitor la raporturile dintre Regalitate şi Parlament, se stipulează că „a pretinde că Regalitatea are puterea de a suspenda legile sau executarea lor fără consimţământul Parlamentului este ilegal”.
Prin acest Bill se statuează că „libertatea cuvântului, nici dezbaterile şi procedurile din Parlament, nu pot fi împiedicate sau puse în discuţie de vreo curte” iar „alegerile membrilor Parlamentului trebuie să fie libere”.
Această „Declaraţie de drepturi” avea să rămână în istorie ca un document de referinţă în ceea ce priveşte reglementarea raporturilor dintre Regalitate şi Parlament.