Pe baza instrumentelor juridice universale, la nivel european sau elaborat numeroase instrumente privind protecţia şi garantarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Cadrul general al acestor drepturi a fost stipulat prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950, intrată în vigoare la 3 septembrie 1953 şi ratificată de Românie la 31 mai 1994.
În domeniul dreptului civil şi dreptului penal au fost adoptate importante reglementări europene, între care:
- Convenţia europeană în materia adopţiei de copii (adoptată la 24 aprilie 1968 la care România a aderat la 31 martie 1993).
- Convenţia europeană asupra statutului juridic la copiilor născuţi în afara căsătoriei (15 octombrie 1975 la care România a aderat la 30 septembrie 1992).
- Convenţia europeană de extrădare (27 ianuarie 1977, ratificată de România la 28 februarie 1997).
- Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului (adoptată la 27 ianuarie 1977, la care România a aderat).
- Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală (adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959, ratificată de România la 9 decembrie 1998).
- Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale (Strasbourg, 1 februarie 1995, ratificată de România la 29 aprilie 1995).
- Carta Socială Europeană (Strasbourg, 3 mai 1996, ratificată de România la 3 mai 1999).
Unul dintre principalele obiective ale acestei Carte, îl constituie realizarea şi menţinerea celui mai ridicat şi stabil nivel posibil de ocupare a forţei de muncă.
La nivel naţional, cele mai importante reglementări în domeniul protecţiei şi garantării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale sunt stipulate în legile constituţionale ale fiecărei ţări, precum şi legislaţiei civile (Codul Civil şi Codul de procedură civilă) şi penale (Codul Penal şi Codul de procedură penală).