Noţiunea de clientelă include în conţinutul său o dublă semnificaţie, una de ordin uman, cealaltă de ordin material, care necesită să fie analizate separat.
Din punct de vedere uman, clientela este ansamblul de persoane care obişlnueşte să se aprovizioneze de la un anumit comerciant sau să recurgă la serviciile sale.
Clientela reprezintă valoarea raporturilor probabile sau posibile cu persoanele care frecventează un anumit fond de comerţ.[1]
Clientela se analizează ca o posibilitate globală de contacte viitoare şi repetabile cu consumatorii, echivalând cu reprezentarea, din punct de vedere pecuniar, a beneficiului pe care titularul fondului de comerţ îl poate obţine din vânzările sau prestaţiile ce îi sunt solicitate de ansamblul persoanelor care, în virtutea unor consideraţiuni diverse, sunt în fapt, iar nu în drept, ataşate de stabilimentul său.[2]
Printre condiţiile de captare şi păstrare a clientelei enumerăm următoarele: modul de prezentare a mărfurilor; vadul comercial; preţurile convenabile; calitatea produselor etc. Atractivitatea exercitată asupra clientelei decurge, cel puţin în relaţiile cu un agent economic individual, dintr-un izvor dublu.
Reţinem personalitatea operatorului economic, care prin modul său de comportare pe piaţa liberă, prin atenţia acordată celui care îi intră în magazin, prin felul în care îşi prezintă marfa în raft, atrage sau dimpotrivă respinge potenţiala clientelă.
Apoi, menţionăm vadul comercial, care se traduce în aptitudinea fondului de comerţ de a atrage potenţialii clienţi mai ales prin amplasamentul favorabil într-o zonă comercială, la o intersecţie frecventată, aglomerată, în apropierea unor zone cu fabrici etc. Nu în ultimul rând, fără îndoieală că preţurile convenabile şi calitatea produselor joacă un rol important în atragerea consumatorilor.
Din punct de vedere material, în literatura juridică, s-a scris că deşi este o masă de persoane neorganizată şi variabilă, clientela constituie o valoare economică mai ales din cauza relaţiilor ce se stabilesc între titularul fondului de comerţ şi aceste persoane.
Clasificarea clientelei:[3]
- a) Clientela atrasă – consumatorii care se adresează unui anumit comerciant datorită obişnuinţei şi încrederii pe care le-o inspiră, independent de existenţa unui contract de aprovizionare;
- b) Clientela angajată – persoanele care au încheiat cu un anumit comerciant un contract de aprovizionare, fiind cunoscută şi sub denumirea de clientelă captivă;
- c) Clientela derivată – categorie distinctă, apărută relativ recent, deoarece reprezintă situaţiile complexe apărute în magazinele universale, unde distribuitorul beneficiază de fluxul de consumatori atraşi de întreg complexul comercial, fără să intervină sau poate doar într-o măsură foarte mică atractivitatea produselor sau a operatorului economic ofertant;
- d) Clientela ocazională- nu are o continuitate sau stabilitate în relaţiile cu agentul economic, este lipsită de constanţă şi continuitate; de cele mai multe ori fiind vorba de clienţi atraşi de aşa-numitul vad comercial, însă localizarea nu reprezintă o condiţie obligatorie;
- e) Clientelela comună – se pune problema de a determina apartenenţa clientelei în raporturile dintre participanţi la reţelele de distribuţie sau de concesiune. Astfel, clientela poate aparţine operatorului economic care intră în relaţii directe cu aceasta sau agentului economic care a organizat reţeaua de distribuţie sau a acordat franciza, soluţiile fiind diferite în practică, fără a se contura un punct de vedere unitar.
Trăsături distincte ale cleintelei:[4]
- a) Caracterul licit al clientelei rezultat din raporturile de afaceri ale unui operator economic cu persoanele care îl frecventează în mod obişnuit. Dacă ele sunt licite, adică activitatea comercială desfăşurată pe piaţă este autorizată, potrivit legii, atunci clientela afectată acelor raporturi de afaceri are caracter licit.
Dimpotrivă, un comerţ clandestin sau cu un obiect prohibit de normele în vigoare (de exemplu drogurile), chiar dacă atrage întâmplător unii amatori, nu poate să beneficieze de ocrotire;
- b) Caracterul comercial al clientelei. Distincţia trebuie făcută în legătură cu persoana titularului care exerci8tă o profesie liberală (de exemplu avocat sau medic). Valoarea avizelor,consukltaţiilor, serviciilor, prestaţiilor unui avocat sau a unui medic poartă amprenta inconfundabilă şi exclusivă a autorului de la care provin.
Primează aptitudinile, talentul profesional al celui care prestează serviciile şi încredirea pe care o inspiră. Individualitatea sa reprezintă factorul esenţial.
În baza celor enunţate mai sus, clientela are caracter civil atunci când se formează în jurul titularului care exercită o profesie liberală şi atunci când acesta îşi încetează activitatea, clentela se dispersează.
- c) Caracterul autonom, ce caracterizează clientela unui operator economic care îşi formează o clientelă personală şi autonomă, datorită unei gestionări corespunzătoare a fondului de comerţ, pe care l-a organizat.
[1] Căpăţână Octavian, Dreptul concurenţei comerciale. Partea general, ed.cit., p.351
[2] Căpăţână Octavian, Dreptul concurenţei comerciale. Partea general, ed.cit., p.352
[3] Iancu Vasile, Iancu Cristian Sabin. Dreptul concurenţei comerciale.Editura Sitech, Craiova, 2009, pp.66-67
[4] Iancu Vasile, Iancu Cristian Sabin. Dreptul concurenţei comerciale.Editura Sitech, Craiova, 2009, p.67