Formarea şi autonomizarea dreptului, a unor ramuri de drept, este un process îndelunbgat, amprentat de motivaţii, de cursul normativităţii, de structura şi calitatea societăţii statale respective şi chiar de considerente de ordin administrative, didactic.
Dreptul concurenţei, atât în Republica Moldova, cât şi în ţările cu o civilizaţie şi un comerţ avansat, este studiat atât autonom, cât şi în cadul dreptului comercial şi dreptului comunitar al afacerilor.
Dreptul concurenţei este ansamblul normelor juridice care guvernează competiţia dintre comercianţi pentru conservarea şi câştigarea clientele, conduit competitorilor, mijloacele concurenţei şi sancţionbarea încălcării regulilor de concurenţă.[1]
Raporturile juridice din domeniul concurenţei sunt angajate în activităţuile comercianţilor, pentru câştigarea clientele în scvopul unui profit maximalizat. Dreptul concurenţei cuprinde şi tratează reguli de conduit licită pe piaţa comercială şi regimul sancţiuonator al încălcării acestuia.[2]
În sens larg, dreptul concurenţei se referă la intervenţia în piaţă acolo unde există probleme ale procesului concurenţial. Procesul concurenţial merită protejat deoarece este esenţial într-o economie afectată de globalizare şi inovaţie. Concurenţa între întreprinderi duce la o piaţă eficientă şi ajută consumatorii prin preşiunea asupra reducerii costurilor şi recompensarea organizaţiilor inovatoare, industriale sau furnizoare de servicii. Deşi nu se referă în mod direct la protecţia consumatorilor sau stabilirea unor standarde ale comerţului, ambele domenii beneficiază de aplicarea dreptului concurenţei. Această definiţie cere clarificări în legătură cu tipurile de materii care constituie substanţa dreptului concurenţei de oriunde şi co-autorităţile îndreptuite să soluţioneze eventualele litigii.
Dreptul concurenţei reprezintă ansamblul de reglementări destinate să asigure, în raporturile de piaţă interne şi internaţionale, exerciţiul normal al competiţiei dintre agenţii economici, în lupta pentru câştigarea, păstrarea şi extinderea clientelei.[3]
Altfel spus, dreptul concurenţei comerciale, îmbină organic cele două laturi distincte ale sale, şi anume latura preventivă şi latura represivă, care sunt inseparabile şi de interes egal.
Definiţia evidenţiază principalele componente ale Dreptului concurenţei comerciale şi anume:
- ansamblul reglementărilor specifice care formează cadul legal;
- o ambianţă economică adecvată, care constă într-o piaţă liberă;
- relaţiile de concurenţă dintre agenţii economici, care se confruntă spre a-şi câştiga şi consolida o clientelă proprie.
Este necesar de menţionat, că dreptul concurenţei a fost influenţat din ce în ce mai mult după anul 1990 de normele dreptului comunitar, rezultând astfel, un drept european al concurenţei.[4]
Dreptul european al concurenţei are ca scop atât disciplinarea şi orientarea raporturilor concurenţiale înspre noermalitate, cât şi reprimarea şi înlăturarea practicilor abuzive care contravin esenţei de piaţă.
Aşa după cum am mai subliniat, dreptul concurenţei comerciale este oramur ăde drept în curs de formare, cel puţin înţara noastră.
Obiectul său de reglementare este complex, cu o natur ăpluridisciplinară, profesională şi pragmatic în care problemele economice de ţin o pondere covârşitoare.
Dreptul concurenţei comerciale este o ramură de drept în curs de formare întrucât, la noi în ţară, însăşi economia de piaţă, ca premisă fundamentală pentru existenţa şi manifestarea concurenţei, este în curs de formare, astfel încât se poate afirma că normele sale anticipează unele fenomene ce vor putea urma.
Obiectul său este pluridisciplinar întrucât domeniul său dereglementare, are în vedere atât chestiuni de drept substanţial (de fond) cât şi chestiuni de procedur
Ă (drept procesual).
Astfel, reglementarea de drept substanţial are în vedere: comportamentul onest al agenţilor economici, prevenirea practicilor monopoliste, a faptelor de concurenţă neloială, răspunderea civilă, penală, administrativă etc, pentru încălcarea normelor care cârmuiesc libera şi onesta concurenţă. În ceea ce priveşte reglementarea de ordin procedural , aceasta sereferă la competenţa de constatare şi sancţionare a faptelor prohibite denormele dreptului concurenţei precum şi la modul de soluţionare alplângerilor celor vătămaţi, efectuarea investigaţiilor în materie de practice anticoncurenţiale, de dumping şi subvenţii la export şi import etc.
Datorită caracterului său pluridisciplinar, se poate afirma că dreptulconcuren
ţei comerciale conţine norme juridice de natură civilă, penală, administrativă, procesuală etc.
Dreptul concurenţei comerciale este un drept professional întrucât se adresează, în principal, unor subiecţi calificaţi - agenţii economici, având calitatea de comercianţi, în sensul Codului Civil al Republicii Moldova.
[1] Gheorgiu Gheorghe, Niţă Manuela. Dreptul concurenţei interne şi europene. Curs universitar.Bucureşti:Universul Juridic, 2011, p.13
[2] Gheorgiu Gheorghe, Niţă Manuela. Dreptul concurenţei interne şi europene. Curs universitar. Bucureşti:Universul Juridic, 2011, p.13
[3] Octavian Căpăţînă, Dreptul concurenţei comerciale.Bucureşti, Editura: Lumina Lex, 1998, p.29
[4] Maieran Laura, Vasile Cătălin, Instituţii de dreptul concurenţei comerciale, Editura Cermaprint, Bucureşti, 2008, p.8