În cadrul economiei de piaţă, rivalitatea dintre operatori poate să îmbrace forme diferite şi să atingă grade foarte variate de intensitate. Din acest punct de vedere deosebim, pe de o parte competiţia stimulativă, iar pe de altă parte rivalitatea patologică. În conformitate cu această diviziune, Dreptul concurenţei comerciale urmăreşte o dublă finalitate: atât să optimizeze desfăşurarea competiţiei dintre agenţii economici în condiţii oneste şi corecte, cât şi să reprime modalităţile ei abuzive, care sunt niocive pentru relaţiile tipice de piaţă.
Patologia concurenţei cunoaşte la rândul ei două categorii de manifestări. Lupta dintre agenţii econbomici poate conduce, mai ântâi, la acapararea agresivă de către cei mai puternici a unor segmente de piaţă, pe calea practicilor monopoliste. Ca rezultat se ajunge la înlăturarea în bloc, globală, a operatorilor mai puţin competitivi, prin dispariţia liberei concurenţe în sectorul econbomic respectiv. Însăşi existenţa concurenţei este astfel suprimată.
În al doilea rând, rivalitatea excesivă poate să consiste în exercitarea abuzivă a concurenţei, cu scopul de a exclude de pe poiaţă un agent economic determinat, acaparându-i clientela pe care şi-o adunase. Din acest motiv anomalia rezidă în folosirea neonestă a libertăţii de care trebuie să beneficieze în economia de piaţă toţi participanţii la activitatea productivă. Ca rezultat, deşi sistemul competiţional subsistă, unul dintre operatori este sacrificat, fiind constrâns, prin mijloace nepermise, să abandoneze lupta.
Corespunzător formelor patologice semnalate, Dreptul concurenţei comerciale cuprinde, în relaţiile interne, de pe piaţa naţională, două categorii de reglementări. Unele urmăresc să reprime practicile monopoliste, spre a asigura supraveţuirea în sectorul ameninţat; ele alcătuiesc aşa numitul drept anti-trust Altele au ca scop să prevină, să împiedice şi să sancţioneze exerciţiul abuziv al competiţiei, urmărind să asigure calitatea ei normală, corectă, onestă; ele formează dreptul concurenţei neloiale.
Patologia în activitatea de schimburi economice se poate deopotrivă manifestă în relaţiile comerciale internaţionale. Spre a le menţine în limite fireşti, stimulative, reglementările formează dreptul anti-dumping şi anti-subvenţii.[1]
Obiectul de studiu al dreptului concurenţei îl constituie relaţiile dintre agenţii economici în realizarea scopurilor ce ţin de obţinerea profiturilor, utilizând anumite metode ale luptei de concurenţă.
Deci, dreptul concurenţei comerciale este alcătuit din două laturi, având acelaşi obiectiv, şi anume libera concurenţă. Prima latură, cuprinde reglementările care asigură funcţionarea unei economii de piaţă, iar a doua, reglementările care promovează şi apără loialitatea concurebnţei.
Pentru a fi licite, actele de concurenţă trebuie să îndeplinească două condiţii: să nu afecteze resorturile economice ale pieţei libere şi să se realizeze prin metode oneste.[2]
Reglementarea unui sector economic se poate realize printr-o intervenţie a priori, realizând un system de concurenţă în general de o manieră coercitivă (deconectări, licenţe forţate, cesiuni de active, separaţii de funcţii ş.a), cum este în cazul monopolurilor naturale (energie, transport) sau a noi sectoare (audiovisual, telecomunicaţii), dar şi printr-un control a posteriori, în cazul practicilor anticoncurenţiale.[3]
[1] Octavian Căpăţînă, Dreptul concurenţei comerciale.Bucureşti, Editura: Lumina Lex, 1998, pp.30-31
[2] Iancu Vasile, Iancu Sabin Cristian. Dreptul concurenţei comerciale. Editura Sitech, Craiova, 2009, p.14
[3] Gheorgiu Gheorghe, Niţă Manuela. Dreptul concurenţei interne şi europene. Curs universitar.Bucureşti:Universul Juridic, 2011, p.14