Conţinutul raportului juridic de concurenţă îl constituie drepturile subiective şi obligaţiile specifice ale părţilor.
Ca surse ale raportului juridic de concurenţă sunt următoarele principii:
- principiile de organizare şi funcţionare a pieţei libere, precum şi dispoziţiile legale care vizează crearea, menţinerea şi dezvoltarea unui mediu concurenţial optim, pentru primul subtip de raporturi juridice de concurenţă;
- principiul bunei-credinţe şi uzanţele comerciale cinstite, precum şi reglementările speciale privind regimul juridic al componentelor fondului de comerţ, pentru cel de-al doilea subtip de raporturi juridice de concurenţă.
Vom sublinia, cât priveşte segmentul de drept public al concurenţei, existenţa unui drept generic la concurenţă, corolar al principiului cu valoare constituţională al libertăţii iniţiativei şi comerţului. Reciproc, existenţa unei obligaţii generale de concurenţă.
Dreptul la concurenţă se manifestă prin drepturi subiective care asigură[1]:
- egalitatea şanselor pentru întreprinderile concurente, în special pentru cele mici şi mijlocii;
- libertatea accesului pe piaţă;
- libertatea în ceea ce priveşte formularea ofertei;
- libertatea în alegerea partenerului de afaceri;
- dreptul de a stabili autonom politica de preţuri şi de investiţii;
- libertatea fabricantului de a-şi alege sistemul de distribuţie etc.
Fiecăruia din aceste drepturi îi este corelativă obligaţia de a permite realizarea dreptului respectiv. Apărarea acestor prerogative şi îndeplinirea obligaţiilor corelative este asigurată de reglementările legale care sancţionează practicile restrictive de concurenţă, ajutoarele de stat şi concentrările economice anticoncurenţiale. Totodată, conţinutul aceluiaşi tip de raporturi juridice mai implică privilegiile de putere conferite prin lege autorităţilor administrative de poliţie a pieţei, în temeiul cărora acestea sunt abilitate să investigheze şi să ancheteze operaţiunile agenţilor economici, precum şi să dispună măsurile şi sancţiunile legale.
Referitor la segmentul de drept privat al concurenţei, deosebim[2]:
- drepturile asupra clientelei şi de savoir-faire (know-how), protejate nemijlocit împotriva actelor de competiţie neloială;
- drepturile asupra semnelor de individualizare a agentului economic - firma, emblema;
- drepturile asupra semnelor distinctive ale produselor - mărcile;
- drepturile asupra modelelor de utilitate, desenelor industriale, programelor de calculator etc., cu toate drepturi de proprietate intelectuală, privative, a căror ocrotire prin normele de dreptul concurenţei este subsidiară celei asigurate prin dreptul proprietăţii incorporale.
Obligaţia corelativă comună tuturor acestor drepturi este aceea de a respecta regulile de loialitate ale jocului concurenţei.
[1] Emilia Mihai. Dreptul concurenţei. Editura All Beck, Bucureşti, 2004, pag.112
[2] Emilia Mihai. Concurenţa economică: libertate şi constrângere juridică. Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004, pag.156