Dreptul concurenţei comerciale, urmărind în esenţă să asigure libertatea pieţei, prin înfrânarea exceselor competiţiei, cuprinde două categorii de norme. Unele stabilesc în mod direct şi nemijlocit statutul concurenţei comerciale, aducându-se restrângeri explicite, spre a preîntîmpina practicile monopoliste sau neloiale. Alte reglementări interesează indirect acest regim, în măsura în care autoriza limitări voluntare ale competiţiei economice. Exerciţiul concurenţei este, cu alte cuvinte, axat pe de o parte de ordinal juridic, iar pe de altă parte – în anumite limite – de însăşi voinţa agenţilor economici în cauză. Deosebim, ca atare, în materie, atât norme legale, de regulă imperative, cât şi norme convenţionale restrictive de competiţie.
Normele legale aplicabile concurenţei se referă atât la operatorii care se confruntă pe piaţă, obligîndu-I să se conformeze unei conduit oneste, cât şi la relaţiile economice, considerate global,cărora trebuie să le asigure un nivel normal de desfăşurare. Restricţiile impuse agenţilor economici, sub sancţiuni foarte diversificate, implică aşadar în mod necesar şi finalitatea de a asana cu titlu permanent piaţa în cauză. Obiectivele urmărite astfel de normele legale ce ne preocupă demonstrează că, prin natural or, ele se înscriu în sfera celor extracontractuale. În sensul arătat s-a scris că “dispoziţiile împotriva concurenţei neloiale sunt reguli independente, care formează o parte din dreptul delictual”.[1]
Dimpotrivă, înţelegirile intervenite în mod deliberative între agenţii economici, prin care unii dintre ei accept restricţii în exercitarea concurenţei comerciale, se clasifică în categoria normelor convenţionale.
Ca atare li se aplică, sub rezerva unor multiple particularităţi, regimul juridic general al contractelor, iar nu cel al răspunderii delictuale.
Deosebirea de calificare arătată, între normele legale şi cele convenţionale ale concurenţei, prezintă interes hotărîtor şi pe planul dreptului internaţional privat, influienţând determinarea legii aplicabile în materie.
Sub aspect istoric, în ţara noastră, se consideră că primele norme care puteau servi ca suport al răspunderii, în materia dreptului concurenţei comerciale, pot fi reţinute cele ale Constituţiei Republicii Moldova(1994), Codului Civil al Republicii Moldova (2002), Legea Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi (1994), Legea Republicii Moldova privind publicitatea (1997), Legii concurenţei în Republica Moldova (2012), Legea privind protecţia consumatorilor (2003) ect.
[1] Alosi troller. Unfair Competition, în „International Emcyclopedia of Comparative Law, p.3-4