Drept

Generalităţi

 

Nulitatea intervine ca o sancţiune a nerespectării unora dintre cerinţele prevazute de lege prin încheierea căsătoriei.

Cauzele care determină nulitatea constau în nerespectarea unor condiţii impuse de lege anterior sau concomitent încheierii ei spre deosebire de cauzele care duc la divorţ, ce sunt efecte de viitor.

În afara de cazurile de nulitate prevazute de lege există şi  nulităţi virtuale admise de literatura de specialitate.

„Codul familiei prevede cazurile de  nulitate a căsăstoriei în art.19 şi 21, tot astfel art.134, Codul civil, şi art.47 din Decretul nr.32/31.01.1954 pentru punerea în aplicare  a Codului familiei. Decretul nr.278/1960 privitor la acte de stare civilă referitor  la nulitatea căsătoriei pentru necompetenţa delegatului de stare civila” – ratione materiae - , afară de cazul în care  persoana competentă a exercitat  în mod public atribuţia  de delegat  de stare civilă, datorată,  ideii de aprenţă – error communis facit ius -  şi cum că căsătoria este valabilă.

În ceea ce priveşte, nulitatea virtuală, implicată în  materia căsătoriei  deosebim două nulităţi admise de litaratura juridică:  în cazul unei căsătorii fictive şi în cazul căsătoriei între două persoane de acelaş sex. „S-a decis că încheiarea căsătoriei mai înainte de împlinirea termenului de opt zile ( în prezent zece zile) prevăzut de lege nu duce la nulitatea căsătoriei, ci  numai la sancţiuni împotriva delegatului de stare civilă”.

Ca şi în dreptul comun, nulitatea căsătoriei poate fi absolută şi relativă, cu unele excepţii. „Astfel în unele cazuri, în interesul  menţinerii căsătoriei, aceasta poate fi confirmată chiar dacă este vorba de nulitate absolută. De asemenea, în cazul căsătoriei putative, efectul retroactiv al nulitaţii căsătoriei este înlăturat în privinţa soţului de bună-credinţă”.

 

                           Nulitatea absolută

 

Nulitatea absolută se sancţionează în cazul nerespectării dispoziţiilor legale privind încheierea căsătoriei ( Potrivit art. 1 Decretul nr.32 din 1954, validarea căsătoriei încheiate înainte de punerea în aplicare a Codului familiei se stabileşte conform cu dispoziţiile legii în vigoare la data încheierii. Însă, în privinţa nulitaţii, trebuie să se ţină seama  de prevederile Codului familiei, după distincţiile facute  de art. 1 Dectrecul nr.32 din 1954 ).

 

Cazuri de  nulitate absolută

 

1. Căsătoria a fost încheiată cu încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la vârsta matrimonială (art.19 şi 4 Codul familiei). Deşi această nilitate  este absolută, ea poate fi, totuşi, acoperită în următoarele situaţii (art.20 Codul familiei):

 

 

 

• Adrian Pricopi, DEPTUL FAMILIEI, Bucureşti, 2005, Ed. Fundaţia România Mare, p.22;
• Ion P.Filipescu, TRATAT DE DREPTUL FAMILIEI, Ediţia a V-a, Bucureşti, 2000, Ed. AllBeck, p.175 ;
• Adrian Pricopi, DEPTUL FAMILIEI, Bucureşti, 2005, Ed. Fundaţia România Mare, p.22;
• Dacă soţul care nu avea vârsta legală pentru căsătorie a împlinit-o între timp până la constatarea nulităţii.
• Dacă soţia a dat naştere unui copil. Naşterea acestui copil demonstrând că soţii au împlinit vârsta pupertăţii; copilul urmând să fie crescut  şi educat în cadrul familiei.
• Dacă soţia a rămas însărcinată.

 

1. Căsătoria a fost încheiată de către o persoană care era deja căsăstorită. Aici avem un caz aparte şi anume principiul monogamiei (art.19 şi 5 Codul familiei).

„Nulitatea nu se acoperă prin încetarea cauzei, ei, după încheierea căsătoriei, ceea  ce înseamnă că cea de-a doua  căsătorie este lovită de nulitate chiar dacă prima căsătorie a fost desfăcută prin divorţ sau a încetat după data încheierii celei de-a doua, până la constatarea nulităţii ei”. În cazul  declarării morţii prin hotărâre judecătorească cea de-a doua căsătorie e valabilă dacă a fost încheiată în intervalul de timp de la data fixată prin hotărâre ca fiind aceea a morţii şi data  rămânerii definitive a hotărârii declarative de moarte.

             O altă situaţie este aceea la care  se referă  art.22, Codul familiei, şi anume, când soţul celui declarat mort se recăsătoreşte, iar ulterior se reîntoarce cel declarat  mort, se impune a  şti care dintre cele două căsătorii este valabilă. „Art.  22, Codul familiei dispune că în cazul în care  soţul unei persoane declarată moartă s-a recăsătorit şi după-aceasta hotărârea declarativă de moarte este  anulat, atunci căsătoria cea noua rămâne valabilă, iar prima căsătorie se consideră desfacută  pe data  încheierii noii căsătorii”. Această situaţie nu se aplică în cazul în care soţul celui ce fusese declarat mort este de rea-credinţă, astfel în cazul în care se realizează o căsătorie bazată pe astfel de mijloace aceasta va fi declarată nulă. Deasemenea şi pentru bigamie, căsătoria încheiată de soţul  celui declarat dispărut prin hotărâre judecătorească  este  lovită de nulitate.

 

III. Căsăsătoria între persoane care sunt  în gradul prohibit de lege; între rudele  de linie dreaptă  şi colaterală până la gradul patru inclusiv (art.19 şi 6 Codul familiei).

Poate fi lovită de nulitate  absolută şi căsăstoria  efectuată între adoptat şi rudele sale fireşti în acelaşi grad prohibit de lege (art.19,art.6,art.75 alin.3 din Codul familiei).

 

1. Căsătoria încheiată între cel care adoptă şi ascendenţii lui pe de o parte, şi cel adoptat ori descendenţii lui pe de altă parte (art.19 şi art.7, lit. C, Codul familiei).

„În trecut, nulitatea intervenea în acest caz, fie că era vorba de adopţia cu efecte restrâns, fie de adopţia cu efecte depline”.

 

1. Căsătoria încheiată de alienatul sau debilul mintal (art.19 şi 9 Codul familiei).

 Acest tip de căsătorie este interzisă  pentru motive de ordin biologic şi pentru faptul că ei nu îşi pot exprima comsimţământul în mod conştient. Persoanele lipsite temporal de facultaţile mintale nu se pot căsători în timpul în care discernământul le lipseşte, consimţănîntul exprimat poate sau nu poate fi valabil.

 

 

 

 

 

 

4 - Ion P.Filipescu, TRATAT DE DREPTUL FAMILIEI, Ediţia a V-a, Bucureşti, 2000, Ed. AllBeck, p.177;

5 -  Adrian Pricopi, DEPTUL FAMILIEI, Bucureşti, 2005, Ed. Fundaţia România Mare, p.23;

6 – Ibidem 5, p.24.

1. Căsătoria încheiată fără respectarea prevederilor art.16 din Codul familiei.

În acest caz nulitatea intervine când lipseşte  consimţământul viitorilor soţi. Prin aceasta  urmărindu-se, realizându-se şi  încălcându-se unele  condiţii de fond cerute de lege.

Acest consimţământ lipseşte  la încheierea căsătoriei nu numai în cazurile patologice şi condiţiile arătate  anterior , ci şi „atunci când căsătoria s-a încheiat, deşi la întrebarea  pusă de către ofiţerul de stare civilă viitorul soţ nu a răspuns  sau a răspuns negativ”.

             

VII. Incompetenţa ofiţerului de stare civilă.

 Acest fel de nulitate se referă la  cazurile în care  această calitate  nu s-a desfăşurat pe teritoriul unde funcţionarul respectiv îşi are competenţa ( rationae materiae), şi în cazul în care  căsătoria nu se încheie  între  persoanele expres prevăzute de lege ( erro communis facit ius). 

 

 

 

VIII. Lipsa de solemnitate

Căsătoria  va fi lovită de  nulitate în situaţia în care  lipseşte numai un element al solemnităţii cât  şi atunci  când soleminitatea lipseşte integral.

 

 

IX.Căsătoria fictivă

Căsătoria este fictiva în diferite situţii :

În primul rând , căsătoria să nu se fi încheiat în scopul de a întemeia o familie, adică de a avea relaţiile personale  şi patrimoniale  pe care căsătoria le implică, ceea ce înseamnă că ea s-a încheiat numai de formă, fără a corespunde  realităţii, adică adevăratelor raporturi care există între cei în cauză. „De exemplu cazul, în care  soţul nu a intenţionat  să încheie o căsătorie reală , ci doar să scape de pedeapsă pentru infracţiunea de viol săvârştă asupra femeii care i-a devenit apoi soţie, situaţie care  echivalează  cu absenţa consimţământului producător de efecte  în sensul  de a încheia căsătoria si care este sancţionat cu nulitatea absolută”.

O altă situaţie  de căsăstorie fictivă este aceea în care a fost încheiată cu intenţia de a se obţine   unele efecte  secundare  acţiunii, cum ar fi  folosirea locuinţei sau scopul de a eluda anumite dispoziţii legale imperative , altele decât cele care reglementează casătoria  (C.S.J., S.CIV.DEC.NR.1890/2002).

Sub acest aspect căsătoria fictivă apare ca o fraudă la lege.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

7 - I. Albu, DREPTUL FAMILIEI, Editura Didactică si Pedagogică, Bucuresti, 1975, p.58;

8 - Al. Bacaci, DREPTUL FAMILIEI, Editura All, Bucuresti, 2000, p.40;

Astfel căsătoria fictivă se prezintă ca fiind  nu act juridic cu cauză ilicită, în raport cu dispoziţiile legale.

Căsătoria fictivă există numai  în caul în care acuzaţia de nulitate anterioară sau concomitentă încheierii căsătoriei nu a dispărut prin convenţia soţilor. „Dacă după încheierea ei soţii duc o viaţă conjugală normală şi întemeiază o familie  reală, cauzele existente la data încheierii căsătoriei şi pe care s-a întemeiat nulitatea au dispărut, căsătoria trebuie menţinută   ( art.21, Codul familiei) (I.Filipescu)”.

În cazul căsătoriei pentru fictivitate, se pune problema efectelor nulităţii în privinţa copiilor,  cauzele de nulitate deosebindu-se de cele de divorţ.

 

 

X.Căsătoria între persoane de acelaş sex( art.1,4,5,25,47-52,53-60, Codul familiei).

Acesta este un exemplu de nulitate virtuală şi odată stabilit că aceasta  diferenţiere nu există, căsătoria nu se poate încheia, aşa  cum a stabilit practica judiciară (ex. T.S., dec. Civ. Nr. 1196/1972 -  dacă o malformaţie genitală reprezintă o nediferenţiere de sex, soluţia care se impune  este nuiltatea absolută a căsătoriei; - de asemenea, intervine nulitatea absolută în cazul  hermafroditismului / constituie o anomalie genitală definitivă, care împiedică posibilitatea  de procreare şi a raporturilor normale între soţi ).

Acţiunea în declararea nulităţii absolute  poate  fi introdusă de orice persoană interesată, ca de exemplu : soţii – în cazul bigamiei- , rudele soţilor sau creditorii lor etc..

Deasemenea şi procurorul poate  introduce  acţiune în nulitate absolută ( art. 47, Decretul nr.32/1954, art. 45 Codul de procedură civilă), dar numai în timpul vieţii soţilor, deoarece după moartea unuia din ei interesul pe care îl are de apărat nu mai există ( C.S.J., S. Civ., dec. Civ. Nr.1602/1990).

Acţiunea de nulitate absolută nu se poate prescrie.

 

                       Nulitatea relativă

 

Nulitatea relativă intevine în cazul viciilor de consimţământ, cum ar fi eroarea, dolul şi violenţa.

In ceea ce priveşte eroarea, spre deosebire de dreptul comun nu duce la anularea căsătoriei decât dacă se referă la identitatea fizică aceluilalt soţ.

Dolul, această eroare provenită prin viclenie, duce la anulare căsătoriei  chiar dacă nu priveşte asupra calităţii esenţiale ale soţului care a provocat-o  dacă această împrejurare a determinat consinţământul celuilalt soţ. „De asemenea  este dol cu reticenţă dacă, la  încheiarea căsătoriei, unul dintre soţi a ascuns celuilalt, cu bună stiinţă, boala de care suferea ori numai amploarea şi manifestările concrete ala acesteia (C.S.J., S. Civ.decretul nr.324/1990; decretul nr.935/2003).”

In cazul violenţei se declanşază  nulitatea relativă când consimţământul unuia dintre soţi este  viciat prin violenţă ori prin constrângerea exercitată de părinţii unuia dintre viitorii soţi şi deasemenea trebuie anticipată violenţa raportată la starea psihică a soţului respeciv.

 

 

 

 

 

9 - Adrian Pricopi, DEPTUL FAMILIEI, Bucureşti, 2005, Ed. Fundaţia România Mare, p.26;

10-Trib. Sprem,dec.civ.nr.1196 din 27 mai 1972, în 1972, p.199;

11- Trib. Sprem,dec.civ.nr.974 din 26 aprilie 1972, Repertoriu 1969-1972, p. 16;

12 - Adrian Pricopi, DEPTUL FAMILIEI, Bucureşti, 2005, Ed. Fundaţia România Mare, p.27;

În cazurile amintite anterior, căsătoria  va fi declarată nulă dacă acţiunea a fost introdusă în termen. „Acţiunea de nulitate  relativă poate  fi introdusă de către soţul al cărui consimţământ a fost viciat, în  termen de şase luni de la încetarea violenţei, ori de la descoperirea erorii sau dolului, nu şi de cel vinovat, deoarece nemo auditur propriam turpitudiem allegans.”

 

 

 

 

                        Efectele nulităţii

 

Ambele nulităţi  generează acelaşi efect; desfiinţarea căsătoriei atât pentru viitor  cât şi pentru trecut, considerându-se  că acea căsătorie nu a existat.

• În ceea ce priveşte relaţiile personale dintre soţi ca efect al căsătoriei, se revine numele anterior căsătoriei, iar toate obligaţiile specifice acestei comuniuni, încetează putându-se căsătorii cu altcineva sau recăsătorii, atunci când motivele de nulitate  încetează. În   ceea ce priveste bigamia, soţii nu au avut niciodată calitatea de căsătoriţi, deci nu se poate discuta despre acest lucru.
• Efectele căsătoriei în cazul în care lipseşte capaciatatea de exerciţiu, în situaţia în care desfiinţarea căsătoriei  are loc înainte ca unul din soţi să împlinească vârsta de 18 ani, astfel persoana respectivă neavând  capacitatea de exerciţiu corespunzătoare pentru întemeierea unei familii, el se consideră că nu a fost căsătorit  şi nu a avut această capacitate nici în trecut.
• În ceea ce priveşte relaţiile patrimoniale dintre soţi, regimul comunităţii de bunuri,în acest caz, nu a putut avea loc între soţi, deoarece nulitatea opereză retroactiv şi astfel obligaţia de întreţinere nu a putut exista între ei, iar dreptul la moştenire a soţului suprevieţuitor nu poate opera, pentru ca se consideră că această calitate nu a existat niciodată.
• Efectele nulitaţii căsătoriei cu privire la relaţiile dintre parinţi şi copii. În conformitate cu art. 23, alin. 2, Codul familiei, desfiinţarea căsătoriei nu are nici o urmare asupra copiilor, care îşi păstrează situaţia  de copii din căsătorie. Dar aceştia dacă ar fi consideraţi din afara căsătoriei, ar avea faţă de parinţii lor  şi rudele acestora aceeaşi situaţie legală ca a copiilor din căsătorie (art.63, Codul familiei). „În consecinţă , deşi căsătoria este desfiinţată, filiaţia copiilor născuţi  şi concepuţi  până în momentul declanşării nulităţii căsătoriei este reglementată astfel  ca şi aceea a copiilor rezultaţi dintr-o căsătorie valabilă”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

13 - T. R. Popescu, DREPTUL FAMILIEI. Tratat, Editura Didactică si Pedagogică, Bucuresti, 1965, p.66;

14 - Adrian Pricopi, DEPTUL FAMILIEI, Bucureşti, 2005, Ed. Fundaţia România Mare, p.27;

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

* Albu I., Dreptul familiei, Editura Didactică si    Pedagogică, Bucuresti, 1975.

* Bacaci Al., Dreptul familiei, Editura All, Bucuresti, 2000 .

* Filipescu   Ion P., TRATAT DE DREPTUL FAMILIEI, Ediţia a V-a, Bucureşti, 2000, Ed. AllBeck.

* Popescu T.R., Dreptul familiei. Tratat, Editura Didactică si Pedagogică, Bucuresti, 1965.

* Pricopi Adrian, DEPTUL FAMILIEI, Bucureşti, 2005, Ed. Fundaţia România Mare.

* www.educativ.ro